$$$

 POVEȘTI DE IUBIRE:

MARC ANTONIU ȘI CLEOPATRA

Dragostea lor a început aşa…

Era pe vremea când Antoniu se pregătea de război cu parţii. Trimisese pe Dellius la Cleopatra cu poruncă să vie în faţa lui, în Cilicia şi să se apere deînvinuirea că a dat bani şi ajutoare lui Cassius în războiul civil. Dellius, cum văzu frumuseţea ei şi înţelese vraja vicleană a vorbei sale, pricepu iute că o asemenea femeie n-avea de ce se teme de Antoniu. Dimpotrivă. Presimţi ce mare avea să-i fie puterea şi trecu de partea ei. O sfătui pe egipteancă să meargă în Cilicia fără sfială, împodobită ca Hera în povestirile lui Homer, când s-a dus să-l adoarmă pe Zeus, căci nu-i pe lume om mai bun şi mai plăcut ca Antoniu. O convinse şi o convinse uşor. Doar fusese iubită în tinereţe de Caesar şi de feciorul lui Pompei şi ce era Antoniu, gândea ea, pe lângă oamenii aceia. Şi pe atunci, dânsa era o copilă nevinovată. Ce ştia ea de afaceri şi de intrigi! Pe când acum!… Acum era în floarea frumuseţii, i se luminase mintea şi cunoştea oamenii. De aceea porni plină de încredere.

Ce mai daruri, ce de bănet, ce podoabe frumoase ducea cu sine. Se vedea că pleacă dintr-o ţară bogată şi mândră ca în poveşti. Dar aducea, mai ales, cu sine farmecul şi faima frumuseţii sale. Curgeau scrisori peste scrisori de la Antoniu şi prietenii lui să vină grabnic. Dar ea aşa râdea şi-si bătea joc, încât plutea în sus pe apa Cydnusului pe o corăbioară cu prora aurită, cu vântrelelc de purpură desfăşurate; lopeţile cu mânerele de argint se mişcau în cadenţă, după ritmul armonios al sunetelor de flaut, alăute si fluier. Ca Venus de Inimoasă şi gătită, dânsa stătea tolănită sub un baldachin cusut cu aur. Doi copii, ca doi îngeri ai iubirii, stăteau unul de o parte şi unul de alta si-i lăceau vânt cu evantaiele. Împrejuru-i avea roabe frumoase, îmbrăcate ca zânele izvoarelor si pădurilor: unele la cârmă, altele la lunii. Fel de fel de miresme îmbătătoare se ridicau din corăbioară, pluteau în nouraşi subţiri şi îmbălsămau ţărmurile. Pe un mal si pe altul mergea lume după lume vrăjită de atâta frumuseţe şi bogăţie. Se auzise că vine şi tot mai multe şi mai dese cete pogorau din oraş să o privească, până ce rămăsese pe scaunul de judecată doar Antoniu singur. Pe buzele tuturor zbura vorba că spre norocul Asiei soseşte Venus să prăznuiască tainele sărbătorii bahice cu Dionysos.

Trimise Antoniu s-o poftească la masă. Ea pretinse ca el să vină la dânsa. Antoniu primi; dorea să se arate împăciuitor şi prietenos. Cine poate spune ce bogăţii văzu el acolo şi cu ce gust ales erau potrivite toate! Dar aceea de care nu te puteai sătura privind era mulţimea de lumini. Că erau mii si mii de lumânări, străluceau din toate părţile, aşezate cu măiestrie şi închipuind fel de fel de pătrăţele si cercuri. Rareori le-a fost dat oamenilor să vadă o minune ca aceea.

A doua zi o pofti el la masă. Voia s-o întreacă prin lux şi eleganţă. Dar de unde! Biruit, începu să râdă singur de podoabele sale sărăcăcioase şi fără gust. Antoniu glumea; Cleopatra se uita la el şi înţelese că nu-i decât un soldat şi un mojic necioplit, îi răspunse cu glume în felul lui şi prinse a se purta cu el mai liberă si mai încrezătoare în farmecele sale. Căci, numai privită, Cleopatra nu era o frumuseţe ruptă din soare. Dar te lega şi-ţi lăsa rană nevindecată în inimă elocvenţa chipului ei, o drăgălăşenie de nespus în cuvinte şi mişcări. Glasul ei dulce si melodios te încânta. Ca o liră mullicordă îşi mlădia limba după graiul ce-1 rostea; cu puţine neamuri numai avea nevoie de tălmaci. Ea dădea răspuns în limba fiecăruia: etiopienilor, troglodiţilor, evreilor, arabilor, sirienilor, mezilor şi perşilor. Se credea că ştia si alte limbi, pe când regii de dinaintea ei nu ştiau măcar egipteana, iar alţii uitaseră şi macedoneana.

Aşa şi Antoniu. Prins în mrejele dragostei şi uită de toate. La Roma, Fulvia, soţia lui, se lupta cu Octavian pentru a-i apăra interesele, în Mesopotamia, generalii parţi adunau oaste, îşi aleseseră căpetenie pe Labienus şi stăteau gata de năvală în Siria. Ce-i păsa lui Antoniu. El merse cu regina în Alexandria. Acolo, ca un şcolar în vacanţă, îşi risipea în petreceri şi glume vremea, vremea, lucrul cel mai de preţ, cum zice şi Antiphou. Făcuseră o societate, Viaţa inimitabilă şi dădeau în fiecare zi banchete pentru care se cheltuiau averi întregi.