$$$

 Gazul de la aragaz nu are niciun miros; mirosul este adăugat artificial pentru a-ți salva viața. 

Gazul metan natural este complet inodor și incolor. Dacă ar exista o scurgere, ai muri intoxicat sau în explozie fără să simți nimic. Companiile de gaze adaugă o substanță chimică numită mercaptan (care conține sulf), care miroase a ouă clocite sau varză stricată, special pentru ca nasul uman să detecteze imediat pericolul.

Procesul de adăugare a mirosului se numește odorizare și este o măsură de siguranță obligatorie prin lege în majoritatea țărilor din lume. Gazul natural, deși este un combustibil excelent, este extrem de periculos în stare necontrolată. El poate provoca asfixierea (prin înlocuirea oxigenului din aer) sau, mult mai frecvent, poate crea o atmosferă explozivă atunci când se acumulează într-un spațiu închis și intră în contact cu o scânteie sau o sursă de căldură.

Substanța chimică folosită cel mai des în acest scop este etil-mercaptanul, cunoscut și sub denumirea de etantiol C2H6S. 

Această moleculă este renumită pentru mirosul său dezagreabil, care este perceput de nasul uman chiar și în concentrații extrem de mici. Oamenii sunt capabili să detecteze mirosul de mercaptan la niveluri mult sub limita inferioară de explozie a gazului, oferind timp suficient pentru a deschide ferestrele și a evacua zona.

Odorizarea gazului se face, de obicei, la stațiile de distribuție, înainte ca gazul să ajungă în rețeaua de conducte care alimentează casele și întreprinderile. Lichidul de mercaptan este introdus în conducta de gaz printr-un sistem controlat automat, asigurând o concentrație constantă și uniformă pe tot parcursul rețelei de distribuție.

Fără acest miros artificial de avertizare, scurgerile de gaze ar fi mult mai frecvente și mai letale. În istorie, înainte de implementarea standardelor de odorizare, au existat numeroase tragedii în care scurgerile din mine sau din rețelele de distribuție au dus la pierderi masive de vieți omenești și distrugeri materiale extinse, tocmai pentru că pericolul era invizibil și imperceptibil.

Concentrația de mercaptan adăugată în gaz este strict reglementată de standardele industriale. Obiectivul este de a asigura că mirosul este detectabil atunci când gazul atinge o concentrație în aer de cel mult o cincime din limita inferioară de explozie (L.I.E.). Dacă gazul ar fi lăsat să ajungă la L.I.E., riscul ca o mică scânteie de la un întrerupător electric să declanșeze o explozie ar fi iminent.

Mirosul mercaptanului nu se aseamănă doar cu ouăle stricate; în funcție de sensibilitatea olfactivă a fiecărui om, el poate fi descris și ca un miros de usturoi putrezit, ceapă alterată sau chiar de fecale. Această putere a mirosului este esențială pentru a declanșa o reacție de respingere și alarmă la nivel instinctiv, forțând oamenii să acționeze rapid pentru a identifica sursa scurgerii.

Odorizarea nu se aplică doar gazului natural (metan), ci și propanului și butanului (GPL), care, deși sunt mai grele decât aerul și tind să se acumuleze la nivelul solului, sunt de asemenea inodore în stare pură și necesită aceeași măsură de siguranță pentru a preveni intoxicațiile și exploziile.

Există situații rare când mirosul nu este perceput, fenomen numit „stingere olfactivă” sau oboseală olfactivă, care apare când o persoană este expusă la mirosul persistent pentru o perioadă lungă. Totuși, cel mai mare risc este pentru persoanele care suferă de anosmie (pierderea totală sau parțială a simțului mirosului), motiv pentru care detectoarele automate de gaz sunt esențiale ca metodă secundară de protecție.

Așadar, de fiecare dată când simțim mirosul neplăcut specific gazului de la aragaz, ar trebui să ne reamintim că acel miros nu este o neplăcere, ci rezultatul unei decizii de inginerie a siguranței. Este un semnal chimic creat deliberat pentru a ne avertiza cu privire la un pericol care altfel ar fi tăcut, invizibil și adesea fatal.