£££

 Când pisica fată, ea intră într-o „tăcere tactică” absolută. 

Spre deosebire de oameni, o pisică în travaliu nu țipă și nu plânge de durere. Instinctul sălbatic îi dictează că orice zgomot ar atrage prădătorii (lupii, coioții) asupra ei și a puilor vulnerabili. Ea toarce (pentru a-și calma durerea prin vibrații) și își mănâncă imediat placenta nu doar pentru nutrienți, ci pentru a șterge orice urmă olfactivă de sânge care ar putea trăda prezența puilor.

Pregătirea pentru acest moment începe cu câteva zile înainte, printr-un comportament de căutare a unui cuib, numit nidificare. Pisica va alege un loc întunecos, liniștit și ferit de curenții de aer, adesea în locuri greu accesibile din casă sau din natură. Această alegere nu este una întâmplătoare, ci reprezintă o strategie de securitate menită să asigure un perimetru în care puii să fie protejați de priviri nedorite în primele lor zile de viață, când sunt complet dependenți de mamă.

Din punct de vedere fiziologic, unul dintre cele mai clare semne că procesul va începe în curând este scăderea temperaturii rectale. Cu aproximativ 12 până la 24 de ore înainte de fătare, temperatura corporală a pisicii scade sub pragul normal de 38-39 grade celsius ajungând adesea la 37 grade celsius sau chiar mai puțin. Această schimbare hormonală semnalează relaxarea colului uterin și pregătirea organismului pentru contracțiile care vor urma, fiind un indicator precis pentru medicii veterinari sau proprietari.

Anatomia uterului felinei este special adaptată pentru a susține gestații multiple. Spre deosebire de oameni, pisica are un uter bicornat, adică format din două „coarne” lungi în care puii sunt aliniați ca boabele într-o păstaie. Această structură permite dezvoltarea simultană a unui număr mare de fetuși fără ca aceștia să se aglomereze, asigurând fiecăruia accesul la propria placentă și la nutrienții necesari prin peretele uterin.Prima etapă a travaliului poate dura până la 24 de ore și este adesea invizibilă pentru un observator neantrenat. În acest timp, pisica poate deveni extrem de afectuoasă sau, dimpotrivă, foarte retrasă. Contracțiile uterine încep să se intensifice, deși nu sunt vizibile la exterior. Respirația devine mai rapidă, iar torsul menționat anterior devine continuu, acționând ca un mecanism de eliberare a endorfinelor care ajută la gestionarea disconfortului fără a trăda vulnerabilitatea femelei.

Când puiul este expulzat, el este de cele mai multe ori învelit în sacul amniotic. Mama intervine imediat, rupând membrana cu dinții și lingând energic puiul pe față și pe corp. Această acțiune are două scopuri vitale: eliberează căile respiratorii ale nou-născutului de lichid și stimulează circulația sângelui și prima respirație. Dacă mama nu ar face acest lucru rapid, puiul s-ar sufoca, instinctul matern fiind programat să prioritizeze această manevră de reanimare imediat după ieșirea din canalul de naștere.

Placentofagia, actul de a mânca placenta, este un comportament esențial pentru supraviețuire. Dincolo de eliminarea dovezilor olfactive pentru prădători, placenta este extrem de bogată în oxitocină și alți hormoni. Consumul acestora ajută la contractarea uterului pentru a opri sângerarea și stimulează producția de lapte. Este o formă de reciclare biologică perfectă, oferind mamei un impuls energetic imediat într-un moment în care ea nu poate părăsi cuibul pentru a vâna.

Puii se nasc orbi și surzi, având ochii și canalele auditive sigilate pentru a permite finalizarea dezvoltării acestor organe delicate în afara uterului. Totuși, ei sunt dotați cu senzori termici și olfactivi extrem de rafinați. Imediat după naștere, puiul va „vâna” căldura corpului mamei și mirosul laptelui, ghidându-se după glandele mamare care emit semnale chimice specifice. Această navigare instinctivă este prima mare provocare de supraviețuire a puiului de pisică.

Un element critic în primele ore este consumul de colostru, „primul lapte”. Acesta nu este doar hrană, ci un concentrat de anticorpi care oferă puilor imunitate pasivă. Deoarece sistemul lor imunitar nu este încă funcțional, acești anticorpi sunt absorbiți direct prin peretele intestinal doar în primele 24-48 de ore. Fără această protecție inițială, puii ar fi complet lipsiți de apărare în fața bacteriilor și virusurilor din mediul înconjurător.

În concluzie, procesul de fătare la pisici este o demonstrație de eficiență biologică și disciplină instinctivă. Fiecare gest, de la tăcerea absolută până la igiena riguroasă a cuibului, este menit să maximizeze șansele de supraviețuire ale noii generații. Mama pisică își asumă rolul de protector suprem, transformându-și propriul corp într-un sanctuar sigur și silențios, unde viața poate înflori departe de pericolele lumii exterioare.