£££

 Regina care nu a fost niciodată o piesă de sacrificiu

În anul 1324, regele Angliei a făcut un calcul care avea să-i fie fatal, convins că își poate deposeda soția de pământuri, îi poate aresta întreaga casă, o poate trata ca pe o prizonieră și o poate zdrobi fără consecințe, crezând că Isabella of France era deja frântă, umilită și lipsită de putere, fără să înțeleagă că în fața lui nu se afla doar o soție abandonată, ci fiica unui rege și o femeie formată în arta diplomației.

Isabella era căsătorită cu Edward II, un monarh a cărui domnie a fost marcată de haos, instabilitate și o dependență bolnavă de favoriți, în special de familia Despenser, iar Hugh Despenser cel Tânăr ajunsese să controleze fiecare decizie a regelui, folosindu-și influența pentru a se îmbogăți și pentru a distruge pe oricine le stătea în cale, iar prima și cea mai vulnerabilă țintă a fost chiar regina.

Edward i-a confiscat domeniile, i-a tăiat veniturile și, într-un gest de cruzime supremă, i-a smuls copiii din brațe, punându-i sub tutela oamenilor care o urau, transformând-o într-o regină doar cu numele, lipsită de mijloace, lipsită de protecție și trăind cu teama constantă că va fi ucisă, însă Isabella nu era genul de femeie care să accepte înfrângerea ca pe un destin.

Atunci când a izbucnit un conflict diplomatic între Anglia și Franța, ea a văzut o fisură în zidul care o ținea captivă și s-a oferit să meargă în Franța pentru a negocia pacea cu fratele ei, iar Edward, dornic să scape de prezența ei incomodă, a acceptat fără să bănuiască faptul că tocmai semnase începutul propriei căderi.

Ajunsă pe pământ francez, Isabella a refuzat să se mai întoarcă, declarând celebru că o căsătorie este o uniune între un bărbat și o femeie, iar atâta timp cât o a treia persoană se interpunea între ea și soțul ei, nu avea de ce să revină, iar lovitura decisivă a venit atunci când l-a convins pe Edward să-l trimită pe fiul lor, viitorul Edward al III-lea, pentru a-i aduce omagiu regelui Franței, moment în care Isabella a pus mâna pe moștenitor și și-a câștigat libertatea.

Acum avea fiul, avea independența și mai avea nevoie doar de un lucru, o armată, iar aceasta a venit prin alianța scandaloasă cu Roger Mortimer, un lord englez exilat, evadat din Turnul Londrei, unit cu ea de ura comună față de Despenseri, iar împreună au strâns mercenari și susținători hotărâți să răstoarne ordinea existentă.

În septembrie 1326, Isabella a făcut de neconceput, întorcându-se în Anglia în fruntea unei invazii, iar în loc de săgeți și rezistență a fost întâmpinată de aclamații, pentru că nobilimea engleză, sătulă de tirania regelui, s-a alăturat ei, lăsându-l pe Edward al II-lea izolat, fugind în Țara Galilor alături de favoriții săi, vânat ca un infractor în propriul regat.

Despenserii au fost capturați și executați, iar regele a fost forțat să abdice în favoarea fiului său, Isabella devenind singura femeie din istorie care a condus cu succes o invazie a Angliei și a detronat un rege, iar deși istoria avea să o numească „Lupoaica Franței”, faptele ei au fost cele ale unei mame disperate care și-a protejat copilul și și-a revendicat demnitatea.

Ea a demonstrat că o regină nu este niciodată doar o piesă mutată de alții pe tabla puterii, ci poate deveni jucătorul care schimbă regulile atunci când este împinsă la limită.

Morala:

Subestimarea unei femei, mai ales atunci când i-ai luat totul, este una dintre cele mai periculoase greșeli, pentru că răbdarea ei poate deveni strategie, iar tăcerea ei poate ascunde o forță capabilă să răstoarne regate.

#istorie #femeiputernice #regine #curaj #demnitate #putere