$$$

 Brâncuși vs. Statele Unite: Procesul istoric în care o bucată de bronz a fost motiv de judecată pentru a se stabili dacă este „Pasăre” sau „Obiect de menaj”.

În octombrie 1926, nava Paris a acostat în portul New York. La bord se afla fotograful Edward Steichen, care aducea cu el 20 de sculpturi ale prietenului său, Constantin Brâncuși, pentru o expoziție la Galeria Brummer. Printre ele se afla o lucrare din bronz șlefuit, înaltă și subțire: „Pasărea în Văzduh”.

Conform legii americane din 1922, operele de artă originale intrau în țară fără taxe vamale. Dar, când ofițerii vamali au deschis cutia și au văzut obiectul abstract, au refuzat să îl considere artă. În viziunea birocraților, arta trebuia să fie o „imitare fidelă a naturii”. Pentru că obiectul nu avea aripi, cioc sau pene, vameșii l-au clasificat la categoria: „Articole de menaj și spital” sau „Metal manufacturat”. Astfel, au impus o taxă vamală de 40% din valoarea obiectului, aproximativ 240 de dolari la acea vreme, o sumă considerabilă.

Constantin Brâncuși, susținut de comunitatea artistică, a refuzat să accepte insulta. A dat în judecată Departamentul Trezoreriei SUA. Procesul, desfășurat între 1927 și 1928, a devenit o dezbatere filozofică hilară și profundă în același timp.

În sala de judecată, procurorii au chemat martori conservatori care să demonstreze că „aia nu e o pasăre”. Dialogurile din stenogramele procesului sunt antologice:

Judecătorul Waite: „Dacă ai vedea asta în pădure, ai trage cu pușca în ea? Ai vâna-o?”

Edward Steichen (martor): „Nu, domnule judecător, nu aș trage.”

Procurorul: „De ce numiți asta pasăre, dacă nu seamănă cu o pasăre?”

Jacob Epstein (sculptor, martor al apărării): „Pentru că sugerează grația unei păsări. În artă, titlul nu este o descriere anatomică.”

Procurorul: „Un mecanic ar putea să facă această piesă de alamă?”

Epstein: „Un mecanic ar putea să o lustruiască, dar nu ar putea să o conceapă.”

Argumentul central al apărării a fost că sculptura nu reprezintă o pasăre fizică, ci esența zborului. Brâncuși însuși a trimis o depoziție în care explica: „Nu am vrut să redau forma, ci ideea, spiritul obiectului”.

În noiembrie 1928, judecătorul J. Waite a pronunțat sentința. Deși a recunoscut că, personal, preferă arta clasică, a dat un verdict istoric în favoarea lui Brâncuși:

„S-a dezvoltat o așa-numită nouă școală de artă, ale cărei reprezentări sunt abstracte... Indiferent dacă suntem sau nu în simpatie cu aceste idei noi, faptele existenței lor trebuie recunoscute. Obiectul este frumos și simetric, iar decizia Curții este că acesta este o operă de artă.”

Brâncuși a câștigat. Taxa a fost anulată. Dar, cel mai important, procesul a forțat legea americană și ulterior mondială să recunoască faptul că arta nu înseamnă doar copierea naturii, ci și interpretarea ei abstractă. Pasărea a învins birocrația!...

Sursa: Pagina Educație 

Stiai asta? ...