£££

 

La sfârșitul anilor 1960, în Germania, când lumea exterioară se schimba într-un ritm amețitor, o casă de la țară liniștită din Klingenberg a început să cuprindă o transformare mult mai întunecată. Anneliese Michel, o adolescentă timidă și devotată, a început să se comporte în moduri care îi îngrozeau chiar și pe cei care o iubeau cel mai mult.

A început subtil - stări de spirit ciudate, tremururi bruște, momente pe care nu le putea explica. Dar curând schimbările au devenit violente, incontrolabile.

Și-a rupt hainele de pe corp ca și cum însăși materialul i-ar fi ars pielea.

A dărâmat crucifixuri de pe pereți, împrăștiind icoane sfărâmate pe podea.

A sfâșiat rozarii cu mâinile goale, mărgelele pocnind ca niște oase minuscule.

Uneori se târa sub masa din bucătărie și stătea acolo ore întregi, mârâind și lătrând ca un animal sălbatic. În alte zile, se lăsa în genunchi și făcea 400 de genuflexiuni la rând, corpul tremurând, ochii distanți, ca și cum ar fi încercat să fugă de ceva ce numai ea putea vedea.

Refuza mâncarea, chiar și atunci când tremura de foame. Când familia ei a implorat-o să mănânce, ea a șoptit cu o voce goală:

„Nu am voie. Nu mă lasă.”

În schimb, a mestecat păianjeni, muște și bucăți de cărbune, ca și cum ar fi fost împinsă de ceva dincolo de rațiune.

Doctorii au văzut epilepsie. Preoții au văzut posedare. Părinții ei și-au văzut fiica scăpând de sub control.

Timp de luni de zile, doi preoți au efectuat cel mai rar ritual - un exorcism oficial, aprobat. Patruzeci și șapte de ședințe, fiecare mai disperată decât precedenta. Și în timpul acestor nopți lungi, fata cu voce blândă pe care o cunoșteau odinioară își strâmba fața în expresii grotești, vorbind cu voci care nu-i aparțineau.

Pe 30 iunie 1976, în timpul ultimei sale ședințe, Anneliese era prea slăbită ca să stea în picioare. Vocea ei, cândva plină de dulceața unui cântăreț de cor, era subțire și spartă.

Ultimele ei cuvinte înregistrate au fost înfiorătoare în simplitatea lor:

„Vă rog... implorați iertarea.”

și mai târziu,

„Mamă... mi-e teamă.”

A doua zi dimineață, Anneliese Michel nu mai era în viață. Povestea ei a devenit una dintre cele mai dezbătute tragedii ale secolului — parte mister medical, parte controversă religioasă, parte suferință umană. Dar, dincolo de toate legendele, certurile și filmele de groază inspirate de suferința ei, un adevăr rămâne:

Anneliese nu a fost un monstru sau un mit.

A fost o tânără femeie care a căzut într-un întuneric din care nimeni din jurul ei nu știa cum să scape.