£££

 

Mănăstirea Arbore este singura mănăstire pictată din nordul Moldovei care nu are turlă. Această absență arhitecturală bizară nu este o simplă scăpare a meșterilor zidari, ci ascunde o poveste tragică despre putere, loialitate și trădare în Moldova medievală.

Ctitorul lăcașului nu a fost un domnitor, ci un nobil extrem de influent, pe nume Luca Arbore. Acesta a deținut funcția de „Portar al Sucevei”, echivalentul unui ministru de apărare și comandant al armatei timp de aproape 40 de ani, fiind mâna dreaptă a lui Ștefan cel Mare și apărând cetatea de scaun în fața multor invazii. Construcția bisericii a început în anul 1502. Fiind o ctitorie boierească și nu una domnească, canoanele vremii impuneau o arhitectură mai modestă, dar Luca Arbore a compensat prin pictura exterioară excepțională.

Legenda și istoria se împletesc în jurul motivului pentru care biserica a rămas „neterminată” pe verticală. Deși a servit cu credință sub trei domnitori, sfârșitul lui Luca Arbore a fost unul tragic. În anul 1523, Ștefăniță Vodă, nepotul lui Ștefan cel Mare, un domnitor tânăr și impulsiv, a devenit suspicios față de puterea și influența bătrânului boier. Acuzându-l pe nedrept de trădare, Vodă l-a decapitat pe Luca Arbore la Curtea Domnească din Hârlău, fără nicio judecată prealabilă.

Tradiția spune că, în urma execuției brutale, familia Arbore a rămas îngrozită și îndoliată. Urmașii nu au mai avut curajul să ridice o turlă semeată care să sfideze domnia, lăsând biserica cu un acoperiș simplu, în patru ape, care îi conferă aspectul unui sicriu uriaș de piatră sau al unei nave eșuate.

Chiar și fără turlă, mănăstirea este o capodoperă datorită culorii predominante a frescelor: „Verdele de Arbore”. Această nuanță unică, obținută din plante și minerale printr-o rețetă pierdută, a rezistat ploilor și zăpezilor timp de peste 500 de ani, păstrându-și prospețimea într-un mod care îi uimește pe chimiștii zilelor noastre.