$$$

 Puțin umor...

   Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că a omorât-o pe soția lui.

– Fapta dumneavoastră e sub orice critică! Dacă vreți ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneți motive cât de cât plauzibile, care să vă poată reduce pedeapsa.

– Domnule judecător, soția mea era așa de ciudată încât nu am putut să mă mai controlez și am aruncat-o de la balcon.

– Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și, dacă nu doriți să vă condamn înainte să continuăm procesul, trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.

– Păi, să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje. La parter locuiește o familie de pitici. Părinții au 1 metru și copiii, cel de 12 ani are 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm.nÎn ziua respectivă i-am spus soției: e teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt așa de mici!

– Da, răspunde soția, sunt o adevărată specie de pirinei.

– Pigmei ai vrut să spui!

– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.

– Ăla se numește pigment.

– Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.

– Ăla se numește pergament.

– Cum poți, dragă, să fii așa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.

– Domnule judecător, vă închipuiți că mi-am înghițit cuvântul „fragment“ ca să nu mai continui discuția asta aberantă. M-am așezat pe fotoliu și am luat un ziar să-l răsfoiesc. 

Nici nu m-am așezat bine, că apare soția mea lângă mine, cu o carte în mână și îmi spune:

– Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia,na și citește Veranda de la Pompadur.

 Iau cartea în mână și îi spun: ,,Draga mea, asta

e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour. Nu trebuie să interpretezi numele în română” .

– Asta e bună, dragă! Îmi dai tu lecții de franceză? Mie, care am făcut meditații cu un vector de la facultate!!

– Ăla nu se numește vector, se numește lector.

– Ești prost. Lector a fost un erou grec din antichitate.

– Ăla a fost Hector și era troian.

– Hector e unitate de măsură a suprafeței, blegule.

– Ăla e hectar, draga mea.

– Mă uimești cu incultura ta! Hectar e o băutură a zeilor.

– Ăla se numește nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.

– Habar nu ai! Eu știu sigur că era și o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.

– Nu se spune duo, se spune duet.

– Mă scoți din sărite! Cum dracu de ești așa de încuiat? Duet e când doi bărbați se bat cu săbiile.

– Ăla se numește duel.

– Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte, de unde apare trenul.

– Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în fața ochilor și nu m-am mai putut stăpâni, și am aruncat-o pe geam.

Liniște în sală… judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:

– Ești liber, a fost un caz clar de legitimă apărare.  Eu o aruncam deja de la Hector!