Cît de repede au trecut 15 ani de cînd a plecat dintre noi cel care suferea de țară și neam, această "boală grea al cărei leac este ea și numai ea"..
15 ani fără Adrian Păunescu... Suntem și mai săraci, noi, săracii, fără Adrian Păunescu... Simțeam că ține cu noi, ăștia pe care nu ne bagă nimeni în seamă decît la alegeri. Îi ura pe cei care tratează țara asta ca pe o tarabă, unde ei sunt vînzătorii! Vă amintiți, parcă ieri scria: "La muncă derbedei că trece anul/ Și vin ăilalții să vă ia ciolanul!" Cît dispreț răzbate din aceste versuri!
Și mai departe: "De unde sunteți mă, din ce găoace/ Cum v-au putut părinții voștri face/ Ce condimente le-au picat pe spermă/ De e trădarea voastră atît de fermă?"
Adulat și contestat în egală măsură, Adrian Păunescu va rămâne în istorie drept creatorul celui mai mare fenomen cultural din România, Cenaclul Flacăra! Vă mai amintiți cu cîtă nerăbdare așteptam emisiunea de joi seara a lui Păunescu, la radio România? Ce fenomen extraordinar a fost Cenaclul, cîte talente a descoperit în peregrinările sale prin țară. Se cînta, se dansa și se recitau versuri, din poeții noștri sau din poeții lumii. Se recita inclusiv din poeții care erau interziși în acea perioadă , cultura trebuia să plătească și tributuri.
Așa cum plătește acum...
Ne place sau nu ne place Păunescu, poeziile sale vor fi citite și iubite mereu, în timp ce alții, care îi contestă valoarea, își caută cititorii cu lumînarea. Pînă la urmă, asta este cea care dă valoare operei unui poet : proba timpului.
Și conștient, ca și Luceafărul Eminescu, de geniul său, Păunescu spunea:
MINORITAR
Rămîn al vostru, indiferent ce veți zice
despre una sau alta din clipele vieții mele,
testamentar și dezinteresat,
mă las moștenire culturii române,
Și, mai mult, națiunii române,
eu, minoritatea enervantă,
eu, minoritatea cea mai insuportabilă,
eu, care am iubit fără a trăda,
eu, care am slujit fără a minți,
eu, care am crezut, fără a urî celelalte temple,
eu, minoritar nefericit,
în această națiune,
eu, geniu conlocuitor al națiunii române,
căreia mă las moștenire.
4 ianuarie 1988
ADRIAN PĂUNESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu