$$$

 Eroii putin cunoscuti dar esentiali!...

*Spionii bărbați erau uciși unul câte unul. Așa că au deghizat o tânără de 23 de ani în copil, au învățat-o să ucidă, apoi au parașutat-o în Franța ocupată de naziști — unde a sfidat Al Treilea Reich timp de 135 de zile.

1 iunie 1944. Cu cinci zile înainte de Debarcarea care avea să schimbe cursul istoriei.

Phyllis Latour stătea în ușa deschisă a unui bombardier, cu privirea fixată pe Normandia ocupată, aflată la mii de metri sub ea. Vântul urla. Parașuta era bine fixată. Povestea ei de acoperire, perfect memorată. În câteva minute, avea să fie singură, pe teritoriu inamic, înarmată doar cu curajul ei și o bicicletă zgâriată.

Avea 23 de ani. Iar naziștii îi uciseseră deja pe toți agenții bărbați trimiși înaintea ei.

Unitatea secretă a lui Winston Churchill, Special Operations Executive (SOE) — o armată din umbră formată din spioni și sabotori — era disperată. Debarcarea se apropia. Succesul celei mai mari invazii militare din istorie depindea de informațiile venite din Franța: poziții germane, mișcări de trupe, fortificații. Mii de vieți depindeau de ele.

Dar Gestapo urmărea agenții britanici cu o eficiență terifiantă. Torturi. Execuții. Dispariții.

Era nevoie de cineva pe care germanii nu l-ar fi bănuit.

Cineva care să se piardă în peisaj.

Au ales-o pe Phyllis.

Timp de luni de zile, s-a antrenat în munții Scoției.

Cursuri de Morse până îi sângerau degetele, mânuirea armelor, luptă corp la corp, deschiderea încuietorilor, tehnici de supraviețuire și de tăcere.

Un fost spărgător de locuințe a învățat-o să escaladeze ziduri și să se miște în umbră ca un fum.

Phyllis învăța repede. Iar determinarea ei era rece, implacabilă. Naziștii îi omorâseră nașul. Nu era doar o misiune. Era personal.

Dar geniul infiltrării ei consta în faptul că nu avea să se dea drept o spioană sofisticată.

Avea să devină un copil.

SOE i-a oferit identitatea unei țărănci franceze de 14 ani — săracă, naivă, inofensivă.

Au învățat-o să râdă prostește, să pună întrebări naive, să joace rolul fetei prea simple ca să fie periculoasă.

„Bărbații trimiși înaintea mea fuseseră toți prinși și uciși,” va spune ea mai târziu, cu modestie.

„M-au ales pe mine pentru că păream mai puțin suspectă.”

În acea noapte, Phyllis a sărit în întuneric.

A aterizat în Normandia, și-a îngropat echipamentul britanic și a devenit Geneviève — o tânără vânzătoare de săpun, care mergea din sat în sat cu bicicleta.

Acoperirea ei era perfectă. Și înfricoșătoare.

Timp de patru luni, Phyllis a pedalat prin Franța ocupată, prefăcându-se că vinde săpun pentru a supraviețui. În realitate, fiecare drum era o misiune de informații.

La fiecare punct de control german, râdea, complimenta uniformele, punea întrebări naive.

În timp ce ei o considerau o copilă prostuță, ea număra soldații, observa armele, memora drumurile și depozitele de muniții.

Apoi, ferită de priviri, își instala radioul și transmitea mesaje codificate la Londra.

Dar nu putea rămâne niciodată în același loc: germanii aveau echipamente care puteau localiza emisiile radio.

Așa că Phyllis nu se oprea niciodată.

Dormea în păduri, în hambare, în ruine. Mânca ce găsea. Nu a cunoscut niciodată siguranța — doar supraviețuirea.

Codurile erau scrise pe mătase, ușoară și silențioasă.

Iar ideea ei genială a fost să le ascundă în panglica de păr.

De fiecare dată când folosea un cod, făcea o mică însemnare cu acul, ca să nu repete niciodată o secvență.

Într-o zi, soldați germani au oprit-o la un baraj.

I-au percheziționat geanta, bicicleta, hainele. Nimic.

Dar unul dintre ei, suspicios, a indicat panglica.

Phyllis nu a tresărit.

A desfăcut-o încet, lăsându-și părul să cadă, și a zâmbit, inocentă.

Mătasea codificată atârna în mâna ei, la câțiva centimetri de fața soldatului.

El a lăsat-o să treacă.

Timp de 135 de zile, Phyllis Latour a transmis 135 de mesaje codificate la Londra — mai multe decât orice altă femeie din SOE.

Rapoartele ei au permis țintirea bombardamentelor, anticiparea mișcărilor germane, pregătirea Debarcării.

Au salvat vieți. Au scurtat războiul.

Și tot acest timp, naziștii au văzut în ea doar o fetiță care vindea săpun.

Pe 25 august 1944, Parisul a fost eliberat. Misiunea lui Phyllis era îndeplinită.

Supraviețuise patru luni în spatele liniilor inamice, când majoritatea agenților nu rezistau nici patru săptămâni.

După război, s-a căsătorit, s-a stabilit în Noua Zeelandă, a crescut patru copii — fără să povestească nimic.

Copiii ei știau că „a făcut ceva în timpul războiului”, dar fără detalii.

Abia în anul 2000, cincizeci și șase de ani mai târziu, fiul ei a descoperit adevărul din întâmplare, în niște arhive.

Când a întrebat-o, ea a confirmat simplu:

Da, fusese spioană.

Da, sărise cu parașuta în Franța.

Da, ajutase la câștigarea războiului.

Și atât.

În 2014, la vârsta de 93 de ani, Franța i-a acordat Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte distincții.

A acceptat medalia cu aceeași modestie ca toată viața ei.

Phyllis Latour Doyle a murit pe 24 octombrie 2023, la 102 ani.

A supraviețuit regimului nazist cu 78 de ani.

A trăit suficient de mult ca lumea să-și amintească, în sfârșit, de numele ei.

Și iată ce trebuie să reținem:

Soldații din Debarcare care au supraviețuit, unii o datorează informațiilor pe care ea le-a transmis.

Familiile franceze eliberate de ocupație, unele o datorează unei tinere pe bicicletă pe care nimeni nu o bănuia.

Cursul celui de-al Doilea Război Mondial a fost schimbat de mii de gesturi de curaj — inclusiv cele 135 de mesaje codificate trimise de o fată deghizată în copil.

Fusese antrenată de un spărgător de locuințe.

Sfida naziștii, dormea în păduri, își ascundea secretele într-o panglică.

Și nu a povestit nimănui timp de mai bine de o jumătate de secol.

Numele ei era Phyllis Latour Doyle.

Și când i s-a spus că toți bărbații fuseseră uciși, ea a sărit totuși.

Lumea este liberă, în parte, pentru că o tânără de 23 de ani a avut curajul să pedaleze prin frică — și să înfrunte singură mașina de război nazistă.*

  Preluat- Claudiu Pavelin Galatescu