$$$

 JOSEPH CONRAD

Viaţa celui care avea să devină Joseph Conrad este viaţa unui personaj de roman. Excentricitatea operei sale este dublată de excentricitatea unui destin: dinspre Polonia natală spre insulele îndepărtate şi mai apoi spre Anglia, drumul său este cel al unui central-european ce descoperă, o dată cu îndepărtarea de patria abandonată, identitatea sa de scriitor.

Ca şi Herman Melville înaintea sa, Conrad este imposibil de imaginat ce artist în afara acestei nelinişti a mării şi a călătoriei. Marinarul dă naştere scriitorului, de vreme ce privirea marinarului ia în stăpânire un domeniu de ocean, de insule şi de ţărmuri. Marginalitatea lui Conrad nu este doar una lingvistică, în măsura în care engleza este limba sa adoptivă: biografia sa e aceea a unui artist care nu se încadrează in marele tablou al finalului de secol XIX.

Marginea şi centrul

Căci polonezul Conrad, absorbit de marele mecanism al unei continent în expansiunea colonială, nu aparţine acestei Europe cuceritoare. Prin obârşie şi prin scepticismul care îl domină, Conrad este un om al al unei alte Europe: experienţa traumatică a marii revolte poloneze din 1863 îi marchează destinul şi îl conduce spre acel itinerariu de îndoială şi de introspecţie al textelor sale. Conrad va privi imperiile pe care le străbate un ochi atent la condiţia umană şi şi la mizeria progresului.

Simbolic, una dintre prozele sale cele mai atroce şi groteşti este dedicată acelui avanpost al progresului. Europa lui Conrad nu are nimic din imaginea de poster colonial. Europenii lui Conrad sunt măcinaţi, neliniştiţi, torturaţi. Comparaţia cu literatura lui .H. Rider Haggard probează până la ce punct Conrad subminează din interior un tipar al viziunii victoriene.

Polonez în căutarea unei alte patrii, Conrad inovează, cu încăpăţânare, în afare recunoaşterii şi a gloriei. Literatura sa lasă în urmă certitudinea unui narator omniscient, spre a explora un teritoriu de nuanţe şi de perspective. Vocile din paginile lui Conrad se amestecă şi se întretaie şi se poate vorbi, în cazul său, de o polifonie care nu poate accepta tirania adevărului unic. Ironia lui Conrad se află în vecinătatea tainei. Identitatea umană este, la Conrad, un element mişcător. Curajul personajelor sale nu este unul de mucava, ci decurge din asumarea şi înfruntarea omenescului. „Lord Jim” este triumful acestui joc de perspectivă: laşitatea şi sacrificiul coexistă în aceeaşi inimă năvalnică.

Geniul lui Conrad se sustrage tentativelor de încadrare facilă. Literatura sa iese din tiparul unui exotism colonial şi se apropie de hotarul unui mister pe care îl contemplă, fără a încerca să ofere explicaţii moralizatoare. Decorul textelor lui Conrad nu este reductibil la cel al oceanului şi al arhipelagurilor. Ironia teribilă din „Agentul secret “ acompaniază coborârea în infernul sordid al Londrei populate de anarhişti şi de agenţi provocatori.

„Nostromo” este triumful unui geniu cosmogonic: ţara pe care o naşte Conrad îşi are legile şi liniile ei. Ispita argintului duce spre dezolare şi moarte. Lectura lui Conrad se desparte de mirajul revoluţiei. Scepticismul său dezvăluie mişcarea unei lumi, dincolo de decorul de cuvinte şi de demagogie. Gândit, poate, ca o replică la „Război şi pace”, „Nostromo” este o vastă pânză pe care arta lui Conrad închipuie misterul genezei. Istorie, geografie, identitate, mister, tentaţii se amestecă în acest cuptor alchimic al imaginaţiei sale.

Relaţia cu Rusia şi cu Dostoievski domină unul dintre cele mai dense şi neliniştitoare texte ale sale. „Sub ochii Occidentului” se hrăneşte din ambiguitate şi din remuşcare. Polonezul Conrad priveşte în inima unei Rusii care înseamnă genunea de patimi a radicalilor şi ubicuitatea poliţiei secrete. Există un văz vizionar al lui Conrad, de vreme ce romanul său pătrunde în intimitatea demonilor ce vor modela patria sovietică de mai târziu.

Scrisul lui Conrad are acces la un nivel al ororii absolute în „Inima întunericului”. Canonică, adaptată infidel în capodopera lui Coppola, denunţată de critica post-colonială, istoria lui Kurtz este însăşi istoria descoperirii acelei Europe copleşită de propria ei nebunie. Progresul invocat de agenţii marii companii ascunde barbaria, cruzimea, teribila rătăcire a ipocriziei.

Dar textul lui Conrad nu poate fi înţeles doar ca o relatare despre infernul colonial: un aer de coşmar pluteşte peste întreaga operă, ca şi cum logica diurnă ar fi înlocuită de o privire a nebuniei. Cadrul documentabil lasă loc unei panorame a delirului. Ca şi colonia penitenciară a lui Kafka, Africa lui Conrad este un domeniu al spiritului, un edificiu în care Europa se contemplă asemeni unui chip întretăiat în rama unei oglinzi sparte. Coşmarul lui Conrad este dens şi fără de ieşire. Dincolo de el nu se mai află decât doar tăcerea.

Experimentul literar al lui Conrad extrage din zăcămintele omenescului o materie aparte, apropiindu-se de un hotar al umbrei. Tăcerea şi ambiguitatea stau alături de curaj şi de aventură : un aliaj de introspecţie şi de acţiune în care se simte ceva din subtilitatea neliniştitoare a condiţiei umane înseşi.