$$$

 Tânăra vânzătoare dintr-un magazin de lenjerie intimă feminină rămase uluită când în încăpere intră o bătrânică cu un batic alb pe cap și un reticule demodat în mâini.

– Ei, femeie… nu cumva ați greșit raionul? Mai încolo, pe coridor, e ceva mai potrivit pentru dumneavoastră… și mai ieftin. Sau poate cumpărați un cadou pentru cineva? Oricum, aici e destul de scump – încercă ea să explice, jenată.

Bătrâna ridică sprânceana și, fără să spună un cuvânt, porni printre rafturi. Vreo douăzeci de minute cercetă, gândi, compară… până când, în cele din urmă, aduse un set de lenjerie de un roșu aprins.

– Împachetează-mi-l pe acesta… și închide gura, fetițo. Da, pentru mine îl iau – spuse cu un zâmbet ironic. – Văd că de atâta curiozitate îți curge saliva.

Apoi plăti liniștită și ieși din magazin.

Vânzătoarea nu se putu stăpâni și alergă după ea, vrând să vadă încotro merge ciudata bătrânică. O zări intrând în secția de îmbrăcăminte de lux. „Nebună de tot”, gândi fata clătinând din cap. „La vârsta ei ar trebui să se pregătească pentru lumea cealaltă, nu să cumpere rochii scumpe...”

Între timp, o altă tânără, din magazinul de ținute exclusiviste, căra grăbită brațe întregi de rochii spre cabina de probă. Bătrânica ieși de acolo purtând o rochie turcoaz de cocktail.

– Ambalați-o, – porunci scurt, – și se îndreptă, zâmbind misterios, spre frizerie.

Un tânăr plictisit mesteca gumă, sprijinit de tejghea. Când o văzu, bătrâna îi zise:

– Hei, tinere, fă-i bunicii o coafură nemaipomenită! – și-și scoase baticul.

El privi cu neîncredere părul rar și albicios și decretă:

– Aici merge doar o tunsoare scurtă și o vopsea.

– Atunci apucă-te de treabă, – spuse ea, așezându-se confortabil.

Spre sat se întorcea cu ultimul autobuz. O dureau picioarele, și capul la fel… dar vederea sacoșelor de firmă îi încălzea inima. Simțea că își făcuse datoria: Ivan avea să fie mulțumit. Nici nu-i părea rău de banii strânși o viață întreagă – nu pentru ea contau, ci pentru bărbatul ei răposat.

Ajunsă acasă, bău în grabă un ceai, își aranjă cumpărăturile, le privi încă o dată cu tandrețe și le puse în dulap. A doua zi veni la ea vecina și prietena cea mai bună, Xenia.

– Unde ai fost ieri? Am trecut de vreo zece ori, iar lacătul era pus...

– Am fost la oraș, să-mi cumpăr cele trebuincioase pentru înmormântare, – răspunse calm Galina.

– Cum așa? Dar ți-ai pregătit pachetul ăla de vreo zece ani! – se miră Xenia.

Galina se așeză și zise:

– Da, l-am pregătit. Dar alaltăieri m-a apucat gândul să verific dacă totul e în regulă, să nu fi ros moliile sau șoarecii. Totul era bine… Iar noaptea l-am visat pe Ivan. Se uita la mine și bombănea: „M-ai plictisit o viață întreagă cu chiloții și rochiile tale întunecate… Vreau să vii la mine frumoasă, îmbrăcată ca o doamnă adevărată.” Așa că m-am dus la oraș. Mi-am cumpărat haine noi, am făcut și coafură… uite! – și își scoase baticul.

Xenia rămase cu gura căscată:

– Ești ca un manechin! Ce frumoasă ești… parcă ai întinerit cu douăzeci de ani! Dar hai, arată-mi și hainele, mor de curiozitate!

Văzând lenjeria de dantelă, rochia și sandalele asortate, Xenia rămase cu gura căscată:

– Ei, Galina, dar tu întreci orice așteptare… Îți imaginezi ce o să spună lumea despre tine?

Galia făcu un gest nepăsător:

– Să spună ce vor! Oricum, mie nu-mi va mai păsa.

– Hai, atunci, să ciocnim o păhăruță din tinctura ta, pentru noile tale achiziții – propuse Xenia. – Chiar dacă e pentru un prilej trist…

Galina râse voios:

– Hai, fie!

O oră mai târziu, Galina se îmbrăcase cu hainele noi și se învârtea în fața oglinzii.

– Ei, cum ți se pare? – întrebă ea.

Xenia ridică degetul mare, zâmbind:

– Arăți ca o fată de optsprezece ani! – și, cu vorba împleticită, adăugă:

– Mâine mergem amândouă la oraș… și eu vreau să întineresc!

– Eu le-am cumpărat pentru un scop anume, nu ca să mă plimb prin sat – protestă Galina.

Xenia o întoarse spre oglindă:

– Ai înnebunit? Să mori așa aranjată? Noi două suntem încă tinere și frumoase!

…Peste două zile, prin sat treceau două femei elegante, purtând pălării cu boruri largi și ochelari de soare. Erau fericite – petrecuseră toată ziua plimbându-se prin parc și poposiseră la o cafenea, unde li se alăturaseră doi bărbați nu prea tineri. Au făcut cunoștință, au băut împreună o sticlă de șampanie în cinstea noii prietenii și au stabilit să se revadă săptămâna următoare.

Noaptea, Galina îl visă din nou pe Ivan. El zâmbea, împăcat.

Ea începu să-i ceară iertare pentru toate… pentru că nu-i respectase dorința și îndrăznise să cunoască un alt bărbat.

Ivan spuse doar atât:

– Ți-am spus eu că nu mi-au plăcut niciodată pantofoii și hainele tale ponosite… – și se făcu nevăzut.

Eh, prea devreme ne gândim la moarte… Așa că va trebui să schimbăm și pantalonii. Până la urmă, cum se zice: ce dictează vremea, aceea trebuie socotită modă. Iar acum, moda pare să favorizeze pantalonii groși… Dilemă!

Fetele mele, vom găsi o soluție. Zilele trecute am văzut unii cu strasuri – ce spuneți? Să-i cumpăr?

Aveți grijă de voi! Și trăiți mult!

Cu umor… și în căldură!

Autor: Inga Proznič