$$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - PIERRE CORNEILLE

La 6 iunie 1606 se năștea Pierre Corneille d. Paris, d. 1 octombrie 1684, poet dramatic francez, creator al tragediei clasice franceze (Horaţiu, Cinna, Polyecte, Oedip, Sertorius ş.a.), a devenit celebru cu “tragicomedia” Cidul. 

Nimic mai neted, mai transparent, mai ordonat decât viaţa lui Corneille. El se înfăţişează ca un burghez foarte liniştit, fiind la antipodul eroismului şi al exaltării care îi caracterizează personajele.

A fost unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière şi Racine. Şi-a expus motivările artei sale dramatice în “Discurs asupra tragediei”, “Discurs asupra celor trei unităţi”ş.a. A tradus Iniţiatio Christi de Thomas a Kempis.

“Născut cu adevărat pentru gloria ţării sale” – aşa îl defineşte Racine pe Corneille, în discursul pronunţat la Academie Franceză.

Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani şi rămâne unul din cei mai productivi autori dramatici francezi. 

E cazul să-i subliniem remarcabilă capacitate de înnoire. Dincolo de celebritatea de mare autor tragic şi de faptul că a asigurat triumful tragicomediei prin “Le Cid” , Corneille este şi creator comediei de caracter (înaintea lui Molière), al comediei eroice, prefigurare a dramei romantice (înaintea lui Victor Hugo), şi chiar al unui composito monstruoso : tragedia…-operetă (Agésilas).

Dar, în primul rând, Corneille s-a creat pe sine. Devenit statuie încă din timpul vieţii sale, scriitorul obişnuia să spună : “Îmi datorez doar mie întregul meu renume”.

Epoca lui Corneille este marcată de tranziţia de la baroc la clasicism (manifestată cu precadere între 1630 şi 1674); în fapt, elemente baroce şi cele clasice coexistă în multe dintre opere şi, din tensionata rezultantă, ele îşi extrag seva şi perenitatea. Poate pentru nici unul din scriitorii vremii remarca nu este atât de valabilă ca pentru Corneille, unul din titanii dramaturgiei universale: creaţia sa este cea mai viabilă simbioză între baroc şi clasicism.

“Cidul” piesa care a dat naştere celei mai aprinse polemici in epocă este o lucrare clasică,ea rămânând şi astăzi cea mai jucată piesă corneliană.

Istoria Cidului era cunoscută dintr-o gestă spaniolă, El Cantar de(l) Mío Cid. Corneille însă simplifică acţiunea,reţinând din întreaga istorie episoadele semnificative pentru a ilustra tema onoarei, idealul de honnête homme, atât de drag secolului al XVII-lea. In Cidul, ca şi în multe dintre celelalte tragedii, dramaturgul dovedeşte o fineţe cu totul specială în analiza stărilor sufletesti contradictorii,iar complexitatea sufletească a personajelor, sfâşiate în acţiunile lor între pasiune şi datoria morală este tratată magistral. Problema onoarei se pune nu numai în privinţa datoriei morale, care este una de sânge, ci şi în plan sentimental, căci dragostea implică la rândul ei, în descendenţă cavalerească, virtute. Atât Rodrigo, cât şi Ximena împărtăşesc această concepţie. 

“Beau comme le Cid” („Frumos precum Cidul”), expresia care consfinţea succesul enorm al personajului si al piesei,dincolo de cabala urzită împotriva ei şi autorului, este elogiul adus nobleţei sufleteşti turnată în versurile acestei capodopere.

Frumusetea coplesitoare a piesei lui Corneille are in contrapondere filmul din 1961 regizat de Anthony Mann cu Charlton Heston si Sophia Loren in rolurile principale.

Doar ca filmul merge pe alt fir epic, fiind inspirat în mod liber din viața războinicului castilian din secolul al XI-lea Rodrigo Díaz de Vivar, numit “El Cid” (din arabă,adică “Lordul”)

Citate Pierre Corneille:

"Focul care pare stins doarme adesea sub cenuşă." 

"Orgoliul nu este întotdeauna semnul inimilor mari!" 

“Modul in care daruiesti valoreaza mai mult decat darul insusi.”

“Dragostea e o plăcere; onoarea e o datorie.”

“Când ştii cât valorezi, nu te opri până nu obţii ce ţi se cuvine.”