$$$

 Din ce motiv un sătuc spaniol a declarat război întregii Franțe și cum s-a sfârșit totul?

⚠️ Declin de responsabilitate: Acest articol relatează un episod istoric anecdotic — declarația simbolică de război adresată Franței în 1883 de către satul spaniol Líjar. Nu au avut loc ostilități reale. Unele formulări pot conține aprecieri subiective și hiperbole retorice, care nu trebuie considerate fapte istorice riguroase.

Regele Spaniei, Alfonso al XII-lea, a rămas în istorie sub supranumele de „Împăciuitorul”. Din păcate, monarhul a trăit puțin, sfârșindu-se într-un chip cât se poate de neobișnuit, fără a apuca măcar nașterea mult așteptatului său fiu. În pofida tuturor meritelor sale, a fost reținut în memoria colectivă mai ales printr-un curios incident politic, care a dus la situația în care un mic sătuc spaniol a decis să declare război Franței. De ce s-a ajuns aici și cum s-a încheiat?

Cum a urcat Alfonso pe tron

Alfonso era singurul fiu al reginei Isabela a II-a și al infantelui Francisco de Asís, duce de Cádiz. După detronarea Isabellei în 1868, aceasta a fost silită să ia calea exilului. Împreună cu fiul ei a locuit în Austria, unde acesta a absolvit Academia Imperială, apoi a fost admis la Academia Militară Regală din Anglia.

Mama sa a abdicat în favoarea lui, iar el, de îndată ce a devenit major, a publicat un manifest prin care se proclama unic monarh legitim al Spaniei. În contextul crizei politice, Alfonso a fost proclamat rege și, spre surprinderea multora, a adoptat numărul dinastic XII. De fapt, niciun rege al Spaniei unificate nu purtase încă acest nume; numărul XI aparținuse doar regelui castilian Alfonso al XI-lea, „Cel Drept”.

Alfonso și-a înfrânt toți adversarii și a pus mâna pe tron. În țară s-a întors chiar și mama sa aflată în dizgrație, fapt care a stârnit nemulțumiri considerabile. Totuși, când fiul s-a căsătorit cu verișoara sa, Maria de las Mercedes din Sevilla, Isabela a părăsit din nou Spania.

Ce fel de monarh a fost Alfonso

În politică, regele se remarca printr-un tact desăvârșit și o blândețe fără margini. Știa să se strecoare abil între partidele aflate în conflict. Cu toate acestea, continua să fie detestat de radicalii republicani, care au atentat de mai multe ori la viața sa — fără succes însă.

Greșeala politică

Alfonso nutrea o simpatie mai mare pentru Germania decât pentru vecina sa Franța. Îl admira în mod deosebit pe împăratul Wilhelm I. Toate acestea îi iritau profund pe liberalii și republicanii spanioli, care priveau cu simpatie spre Franța.

În anul 1883, Alfonso a efectuat o vizită oficială în Germania. L-a însoțit ministrul de externe, marchizul de la Vega de Armijo. Întâmpinarea călduroasă oferită de împăratul Wilhelm s-a încheiat cu numirea regelui Spaniei în funcția de comandant al regimentului de ulani Schleswig-Holstein și cu dăruirea unui uniform. Alfonso, măgulit peste măsură, a avut imprudența de a declara că este gata să sprijine Germania în războiul ei împotriva Franței.

Până aici nimic grav, dacă aceste cuvinte nu ar fi fost răspândite de presă. Când Alfonso a pornit apoi într-o vizită oficială la Paris, a fost primit cu multă răceală. Încă de la sosire, o mulțime furioasă de francezi l-a întâmpinat cu huiduieli, strigând „Jos ulanul! Jos regele-ulan! Jos Prusia!” și aruncând în trăsura oaspetelui cu pietre. La banchet, numeroși membri ai guvernului francez s-au întors ostentativ cu spatele, refuzând să-l salute. După un asemenea eșec, împăratul Wilhelm a încercat să dreagă situația și a trimis în grabă la Madrid pe prințul moștenitor Friedrich.

De ce un sat spaniol a declarat război Franței

În Spania natală, regele a fost aclamat ca un erou național. Poporul îl adora pe Alfonso și nu putea îndura felul în care, după părerea lor, niște „broaște” obraznice și-au bătut joc de monarhul lor. Se cerea cu insistență declararea imediată a războiului Franței, pentru a-i pedepsi pe francezi pentru o asemenea impertinență față de marele suveran spaniol. Regele, conștient că făcuse deja destule greșeli, nu dorea să ațâțe și mai mult conflictul. Numeroase municipalități nu i-au împărtășit prudența și au dorit să declare război Franței pe cont propriu. Aproape niciuna nu a trecut la fapte, dar un mic sat andaluz, Líjar, s-a decis totuși să acționeze. La 14 octombrie 1883, autoritățile sale au publicat un manifest înflăcărat. Documentul proclama că istoria militară a Spaniei este plină de biruințe glorioase asupra Franței și că, deși fiecărui locuitor al satului îi revin peste 10.000 de dușmani, oamenii din Líjar „au încă destulă onoare și curaj pentru a face ca națiunea franceză cea lașă să dispară de pe harta continentelor”.

Desigur, nu a urmat nicio acțiune militară, cu atât mai mult cu cât satul belicos se afla la peste jumătate de mie de kilometri de granița franceză. După câteva luni, lumea și-a amintit de această farsă ridicolă. Spiritele se mai domoliseră, iar primarul satului a semnat un tratat de pace cu consulul francez. Se poate spune, probabil, că Franța a avut noroc — temutul adversar și-a schimbat mânia în îngăduință și nu a dispărut de pe harta continentelor...

O moarte absurdă

La doar doi ani după acest caraghios episod politic, Spania a fost cuprinsă de o epidemie de holeră. Regele nu doar că a depus toate eforturile pentru a ajuta și a luat măsurile necesare, dar i-a sprijinit moral pe bolnavi, vizitând spitalele. Pretutindeni era întâmpinat cu un entuziasm imens, insuflând curaj atât autorităților, cât și poporului.

Din nefericire, timpul lui Alfonso pe pământ s-a dovedit a fi foarte scurt. Tânărul monarh a murit de tuberculoză la 25 noiembrie 1885, în palatul său El Pardo. Nu împlinise încă 28 de ani — mai avea doar trei zile până la aniversare. Întreaga țară l-a plâns cu sinceritate, chiar și adversarii săi politici.

Alfonso a fost căsătorit de două ori. Prima sa soție, Maria de las Mercedes de Montpensier, nepoata lui Ludovic-Filip I, a murit la numai jumătate de an după nuntă. Ulterior, Alfonso s-a recăsătorit cu Maria Cristina a Austriei, care i-a dăruit două fiice. Amanta regelui, cântăreața de operă Elena Sanz, i-a născut doi fii. Din păcate, monarhul nu a apucat să vadă nașterea singurului său fiu legitim, cel care avea să devină regele Alfonso al XIII-lea.

În numeroase orașe ale Spaniei au fost ridicate monumente dedicate lui Alfonso al XII-lea. Cel mai cunoscut se află în parcul Buen Retiro din Madrid.