$$$

 Până în 2016, Sean Connery se retrăsese în liniște din viața publică, alegând o existență senină în Bahamas. Bărbatul cunoscut cândva pentru prezența sa impunătoare și vocea inconfundabilă prefera acum diminețile devreme pline de sunetul valurilor oceanului în locul covoarelor roșii. La casa sa din Lyford Cay, se plimba adesea prin grădină cu soția sa, Micheline Roquebrune, oprindu-se sub palmieri pentru a savura ceai și a vorbi despre artă, călătorii și frumusețea liniștită a îmbătrânirii împreună.

Până în 2017, Connery devenise mai retras, deși sclipiri din ascuțimea sa au rămas. Prietenii care îl vizitau încă vedeau aceiași ochi pătrunzători care odinioară defineau personaje precum James Bond și Jim Malone, chiar dacă memoria lui începea să se strice. Numele dispăreau, conversațiile deveneau dificil de urmărit și, uneori, părea pierdut în propria casă. Micheline a rămas alături de el, răbdătoare și constantă, relația lor cândva aventuroasă adâncindu-se într-o intimitate liniștită, fără cuvinte.

Ofertele din industrie au continuat - apariții scurte, lucrări vocale, scenarii tentante - dar Connery le-a refuzat pe toate. Își petrecea zilele citind istorie și poezie sau vizionând filme vechi alb-negru. Preferatul său era The Third Man (1949), pe care îl numea cel mai tulburător film pe care îl văzuse vreodată. Ocazional, își revedea propriile opere, rareori vorbind în timp ce imaginile rulau. Când rula The Untouchables (1987), uneori rostea replicile înainte ca acestea să apară, cu un mic zâmbet atingându-i buzele.

De-a lungul anilor 2018 și 2019, sănătatea lui s-a deteriorat treptat. Pașii i-au încetinit și s-a sprijinit de brațul Michelinei pentru echilibru. Totuși, au existat zile luminoase. La începutul anului 2019, a făcut o scurtă plimbare cu barca cu fiul său, Jason, soarele scăldându-i părul alb și subțire în timp ce vorbeau despre Scoția, copilărie și vechi regrete. Când Jason l-a întrebat dacă îi este dor de actorie, Connery s-a uitat lung la apă înainte de a spune încet: „Doar zilele în care părea magic”.

Chiar dacă trupul său slăbea, Connery se agăța de amintirile trecutului său. Își suna vechii prieteni când putea, uneori întrebând despre oameni plecați de mult sau despre cronologii confuze. În unele nopți credea că s-a întors pe platourile de filmare, cerând indicii sau întrebându-se dacă camera mai rula. Micheline stătea lângă el în timpul acestor perioade, ținându-l de mână și liniștindu-l cu cuvinte încete.

La începutul anului 2020, era în mare parte ținut la pat. Asistentele îl descriau ca fiind amabil și mereu politicos, șoptind mereu mulțumiri în ciuda disconfortului. Pereții camerei sale erau căptușiți cu fotografii: portrete de familie, scene din Dr. No (1962), momente din Indiana Jones și Ultima Cruciadă (1989) și instantanee cu el jucând golf în floarea vârstei.

În dimineața zilei de 31 octombrie 2020, respirația lui Connery a devenit superficială. Avea 90 de ani. Familia se adunase cu o seară înainte. Micheline îl ținea de mână, așa cum făcuse de mai bine de patru decenii, în timp ce Jason stătea liniștit în apropiere. Chiar înainte de răsăritul soarelui, Connery s-a mișcat, s-a uitat la Micheline cu ochi sticloși, dar conștienți, și a șoptit: „Mi-ai dat pace”. Apoi a închis ochii.

Camera s-a cufundat în tăcere. Nicio fanfară, nicio cortină finală – doar sunetul blând al mării de afară și suspinul liniștit al unei femei care îl iubise pe bărbat dincolo de legendă. Pe măsură ce soarele răsărea, familia a rămas aproape, amânând orice anunț către lume. Au lăsat ziua să respire, onorându-l nu cu titluri, ci cu liniște. Connery a plecat nu cu un rămas bun, ci cu recunoștință pe buze și acceptarea calmă a unei vieți trăite pe deplin.

Sursa : Cu sufletul pe buze