Inegalabilul Anthony Hopkins ne împărtășește din experiența lui de viață câteva gânduri...
Și deși a trecut de 80 de ani, continuă să cucerească prin prezența sa.
Hopkins nu mai are de mult nevoie să dovedească nimic și nici nu încearcă.
El doar împărtășește cu simplitate înţelepciunea sa de viață, iar cuvintele lui găsesc mereu un ecou...
„Cea mai prețioasă avuție pe care o deții este timpul și energia ta, căci amândouă sunt limitate. Odată ce conştientizezi acest lucru, începi să înțelegi de ce te simți neliniştit atunci când îți petreci clipele alături de oameni care îți răpesc energia.
Când începi să lupți pentru o viață plină de bucurie și sens, nu toți vor fi dispuși să te urmeze.
Asta înseamnă că trebuie să îi lași în urmă pe cei ce nu sunt pregătiți să meargă alături de tine.
Adevărul este că tu nu ești pentru toți și nici toți nu sunt pentru tine.
Eliberează-i pe cei care nu sunt capabili să te iubească.
Este cel mai dificil, dar și cel mai important lucru pe care va trebui să-l faci vreodată.
Încetează să porți conversaţii istovitoare cu oameni care nu vor să se schimbe.
Încetează să te însoțești cu cei care nu dau preț pe prezența ta.
Știu că instinctul tău este să faci tot posibilul pentru a câștiga recunoașterea celorlalți, dar aceasta este o pornire care îți fură timpul, energia, echilibrul sufletesc și sănătatea trupului.
Dar există oameni care pur și simplu nu trebuie să facă parte din viața ta.
Transformă-ți existența într-un refugiu sigur, în care să lași să pătrundă doar oameni „compatibili". Nu ești dator să îi convingi pe alţii să devină mai buni. Nu este menirea ta să trăiești pentru alții și să-ți sacrifici viața pentru ei.
Singura ta datorie este să recunoști că ești stăpânul propriei tale sorți. Tu meriți o prietenie autentică, devotament și o iubire deplină.”
✍️Sir Anthony Hopkins
Respect și considerație 💜❤️
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu