$$$

 

Balerina poloneză, Franceska Mann, în vârstă de douăzeci și trei de ani, ajunsă în sala de dezbrăcare din fața camerelor de gazare, alături de zeci de femei evreice, a hotărât să nu moară în tăcere.

Această poveste este confirmată atât de raportul comandantului de la Auschwitz, cât și de mărturia unuia dintre supraviețuitorii Sonderkommando.

În vreme ce toate celelalte femei își smulgeau cu grabă rochiile, bluzele și ciorapii, balerina își desfăcea cu o anume gravitate veșmintele, una câte una. Privirile soldaților erau țintuite asupra ei, fără pudoare. Înțelegând că nu mai are nimic de pierdut, Franceska a început să danseze un lent și tulburător striptease, lăsând fiecare piesă de îmbrăcăminte să cadă pe podea. Mișcările ei îi fascinau pe paznici. Când rămase aproape goală, aruncă cu pantoful cu toc în fața unuia dintre sergenți. Sângele îi brăzdă fața, iar mâna i se duse instinctiv spre armă, dar Franceska fu mai iute și îi smulse pistolul. Două gloanțe consecutive străpunseră abdomenul SS-istului Josef Schillinger, unul dintre cei mai cruzi călăi ai Auschwitzului. Apoi încă un foc: în piciorul sergentului.

Detonarea armelor a fost pentru celelalte femei un semnal al disperării: izbucni o luptă sălbatică pentru viață. Unei brute i-au sfâșiat nasul cu dinții, altuia i-au smuls pielea de pe cap. Când răniții au fost târâți afară, șeful Sonderkommando a poruncit ca ușa să fie închisă și încăperea să fie împușcată prin ziduri, curmând astfel răscoala.

Astfel, această balerină eterică, fără să-și fi dorit poate un asemenea destin, a dăruit celor vii o lecție neprețuită: chiar și atunci când lupta pentru viață e pierdută, mai rămâne o bătălie de dus – aceea pentru o moarte demnă.

În fotografie: Franceska Mann.

     Marcus de seară