$$_

 În seara dinaintea zilei de naștere a lui Radu, Ileana numără pentru a cincea oară banii din borsetă și realizează că nu-i ajung pentru tortul promis.

Sunt exact șaptezeci și trei de lei în portofelul vechi de piele, banii strânși din ce a economisit de la pensie și din ce a câștigat spălând rufele la vecini. Tortul de la cofetăria din comună costă o sută douăzeci de lei - o sumă care pentru altii poate pare mică, dar pentru Ileana reprezintă aproape jumătate din pensia pe o lună.

"Mâine împlinesc șapte ani, bunico!", îi spusese Radu cu ochii scânteind în după-amiaza aceea. "Și ai spus că-mi faci tort cu Spiderman!" Copilul stătea în pragul bucătăriei, cu tricoul plin de praf de la joaca în curte, așteptând confirmarea promisiunii făcute cu o săptămână în urmă, când încă spera că va reuși cumva să strângă banii.

Ileana zâmbește și-i mângâie părul rebel. "Sigur, dragul bunicii. O să ai cel mai frumos tort din lume." Minciuna îi iese ușor, pentru că în spatele ei stă o hotărâre: dacă nu poate să-i cumpere tort, îi va face ea unul cu propriile mâini.

La unsprezece seara, când Radu doarme adânc în patul din camera mică, Ileana aprinde lumina în bucătărie și începe inventarul ingredientelor. În dulap găsește o pungă de făină rămasă de la ultima coacere de pâine, trei ouă de la găinile din curte, puțin zahăr într-un borcan și o lingură de cacao expirată de doi ani. Nu e mult, dar e tot ce are.

Doar mamele și bunicile care au crescut copii în sărăcie știu cum se face miracolul să transformi aproape nimic în ceva care să semene cu visurile unui copil de șapte ani.

Pe masa din bucătărie, acoperită cu fața de masă cu flori decolorate, Ileana începe să frământe aluatul. Nu are mixer electric, așa că bate ouăle cu o furculiță veche până când brațul o doare. Nu are esențe sau coloranți, dar are iubire și disperarea unei bunici care nu vrea să-și dezamăgească nepotul.

Împarte aluatul în două: o parte o lasă simplă, cealaltă o amestecă cu praful de cacao expirat care îi dă o culoare brun-închis. În mintea ei se formează un plan - va face două foi rotunde și le va așeza una peste alta. Nu va fi tortul cu Spiderman visat de Radu, dar va fi făcut cu mâinile ei și cu toată dragostea din sufletul ei.

Cuptorul vechii sobe de teracotă nu are termostat, așa că Ileana trebuie să ghicească temperatura după experiența de o viață de gătit. Pune prima tavă și așteaptă, rugându-se în sinea ei să nu se ardă, să nu iasă prea tare, să semene măcar puțin cu un tort adevărat.

Ora două noaptea. Prima foaie e gata și miroase a casă, a copilărie, a dragoste. A doua intră în cuptor, iar Ileana începe să se gândească la decor. Nu are frișcă, nu are cremă, nu are zahăr pudră. Dar are un borcan cu gem de prune făcut în toamnă și o idee disperată.

Gemul îl amestecă cu puțină apă și îl încălzește pe foc mic până devine o glazură improvizată. Nu e perfectă, dar e dulce și se întinde ca o cremă între cele două foi. Pe deasupra, cu lingura, încearcă să facă niște modele - cercuri, linii, orice i-ar putea aminti lui Radu de ceva frumos.

La patru dimineața, "tortul" e gata. Nu seamănă deloc cu cele din vitrinele cofetăriilor, nu are decorațiuni spectaculoase sau culori vii. E doar o prăjitură simplă, făcută din puțin, dar făcută cu atâta dragoste încât pare să strălucească în lumina slabă a becului din bucătărie.

Dimineața, Radu se trezește și aleargă în bucătărie. Când vede prăjitura pe masă, se oprește în pragul ușii. Pentru o clipă, Ileana se tem că va fi dezamăgit, că va realiza că nu e tortul promis, că e doar o improvizație săracă.

"Bunico, e cel mai frumos tort din lume!", strigă el, săltând în jurul mesei. "L-ai făcut tu pentru mine? Doar pentru mine?"

În acel moment, Ileana înțelege că nu tortul în sine contează, ci faptul că cineva s-a gândit la tine, a stat în picioare toată noaptea, a făcut totul cu mâinile sale doar pentru bucuria ta. Că dragostea nu se măsoară în bani cheltuiți, ci în timp și efort investit.

"Sigur că doar pentru tine, draga bunicii", răspunde ea, cu ochii plini de lacrimi de bucurie. "Tu ești cel mai important om din viața mea."

La masa de plastic cu flori decolorate, bunica și nepotul împart cea mai frumoasă prăjitură din lume. Nu pentru că ar fi perfectă, ci pentru că e făcută din iubire pură, din sacrificiul unei bunici care prefera să stea treaza toată noaptea decât să-și dezamăgească copilul.

Ani mai târziu, când Radu va fi adult și va avea proprii copii, nu-și va aminti torturile scumpe din cofetării. Își va aminti gustul acelei prăjituri simple, mirosul bucătăriei bunicii în zorii zilei de naștere și iubirea necondiționată care poate transforma puțin în tot ce contează cu adevărat în lume.