$$$

 

Așa era cândva:

"Mamele noastre mergeau cu rufele la râu și transformau cea mai obositoare muncă în cea mai frumoasă întâlnire a săptămânii...

Marțea și joia, râul se umplea de râsete și de bătuturile femeilor pe plăcile de lemn. Nu era doar o corvoadă, era cel mai așteptat moment social al săptămânii, când toate femeile din sat se adunau la malul apei cu coșurile pline de rufe murdare.

"Măi, Floarea, ce faci cu cămașa asta?" râdea Maria, arătând spre un tricou plin de pete. "Bărbatul tău se bălăcește ca purcii prin curte!" Râsetele răsunau pe toată valea, amestecându-se cu sunetul apei și cu plescăitul rufelor pe pietrele netede.

Fiecare își avea locul ei la râu. Ileana lângă piatra mare că avea spatele rău, Ana mai în vale că avea mulți copii și îi trebuia spațiu, Veturia pe marginea râului dând sfaturi tuturor.

"Pentru petele de sânge pui sare și apă rece, dragă," îi explica bătrâna unei tinere. "Apa caldă face sângele să se închege." Și așa se transmitea înțelepciunea casnică care nu se învăța din cărți.

Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce înseamnă comunitatea adevărată - nu cea virtuală, ci cea din muncă comună și povești împărtășite la malul râului.

Copiii alergau goi pe mal, făceau băltoace și se jucau cu broaștele. Fetițele învățau să recunoască petele, băieții construiau diguri de pietre. Săpunul era făcut acasă din unsoare și cenușă, mirosea aspru dar curăța mai bine ca orice.

Se vorbea despre cine se mărită, cine e însărcinată, care vecină și-a cumpărat vacă nouă. "Ai auzit de Maria lui Ion? S-a logodit cu băiatul de la moară!" Și iar râsetele umpleau văzduhul.

Rufele spălate se întindeau pe pietre să se usuce. Cămășile albe fluturau ca steaguri în vânt, iar culorile rochiilor făceau râul să arate ca un rug de primăvară.

La amiază, femeile își făceau pauză la umbra sălciilor. Scoteau pâine cu slănină din coșuri, iar povețele deveneau mai intime. Prieteniile se întăreau în acele momente de liniște.

Te-ai întrebat vreodată ce am pierdut când am câștigat confortul modern? Pentru că atunci când mașinile de spălat au apărut, nu s-a pierdut doar tradiția spălatului la râu - s-a pierdut cea mai importantă rețea socială a femeilor de la țară.

Astăzi spălăm singuri, în beciul casei. Dar nimeni nu ne mai spune cum să scoatem petele grele din viață, nimeni nu ne mai dă sfaturi despre copii, nimeni nu ne mai ascultă necazurile.

Râul acela știa toate secretele satului. Femeile se spălau pe ele și pe ai lor, dar și sufletele și-le curățau acolo, în râsetele și lacrimile împărtășite."

Preluare net 

Pagina:Viață de românaş