$$$

 Mihai Călin – actorașul de telenovele și afrontul adus memoriei marelui regizor Sergiu Nicolaescu

În anii ’90, Mihai Călin s-a lansat în cinematografie și televiziune cu roluri ușoare în telenovele ieftine și siropoase, dar și cu interpretări stipendiate în pelicule despre suferințele evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca actor, nu a depășit condiția mediocrității și a lipsei de expresivitate artistică. A înțeles rapid că lipsa talentului poate fi înlocuită sau suplinită cu roluri facile în seriale pentru gospodine sau cu apariții în filme corecte politic și finanțate de organizații internaționale? Se pare că aceste neajunsuri actoricești nu-l satisfac pe Mihai Călin, care a înțeles repede că, dacă atacă monștri sacri ai cinematografiei românești, poate ieși el în față, „lustruindu-se pe sine”, asemenea personajului din celebra Scrisoare a lui Mihai Eminescu. Ca orice artist neîmplinit, Mihai Călin abordează politica, tezismul și ideologia, sperând să fie promovat de presă și remarcat de finanțatorii cinematografiei. Poate mai obține o „sămânță”… un rol într-o telenovelă… sau într-un film tezist/rezistent despre istoria falsificată a românilor? Astfel, actorul de la RO BINGO l-a atacat pe unul dintre cei mai mari regizori români și actori ai secolului XX, Sergiu Nicolaescu. La Estivalul de Teatru, pe 23 iulie 2025, la Teatrul Apollo 111 din București, Mihai Călin a recurs la un comportament scandalos, în stil neo-marxist, la modă și într-o sinteză soroșistă, (bine remunerată?) și corect politică, preluată de presa obedientă și finanțată de USAID-urile din Bruxelles.

Actorul a făcut referire și la influența filmelor lui Sergiu Nicolaescu asupra percepției istorice: „Poporul român a învățat istoria de la Sergiu Nicolaescu, un nenorocit, un orgolios și un plin de el, care a profitat enorm. A copiat filmele polițiste franceze și italiene din anii ’70-’80, a promovat protocronismul și l-a ridicat în slăvi pe Ceaușescu, noul voievod, și am învățat că Antonescu este unul dintre eroii neamului românesc”, a declarat acesta. Mihai Călin a subliniat că mareșalul Antonescu este un criminal de război: „Antonescu este criminal de război, nu numai pentru că a omorât peste două sute de mii de evrei în Transnistria, ci și pentru că din cauza lui au murit sute de mii de soldați români, el știind foarte bine că nu suntem pregătiți de război. A făcut-o pentru orgoliul lui și pentru că și-a dat cuvântul de militar lui Hitler”, a precizat Mihai Călin. „Nu-i creștinismul național, e fascism”, a concluzionat actorul.

Sincer, nu am fost un mare admirator al lui Sergiu Nicolaescu, dar maniera în care îl „complimentează” Mihai Călin cu epitete de „nenorocit”, limbajul său nedemn pentru un actor, ar trebui sancționat nu doar de public, ci și de autoritățile teatrale și cinematografice, pentru prestația sa grobiană împotriva filmului românesc. De azi, marele regizor român trecut la cele veșnice în ianuarie 2013 îmi devine simpatic. Sergiu Nicolaescu, nepot de ofițer de poliție aromân și de colonel venit pe tancuri sovietice cu Divizia Tudor Vladimirescu, din neamul Cambrea, a avut uși deschise pentru a face film ca regizor și actor la sfârșitul anilor ’50. Unul dintre cei mai mari critici de film din România, cunoscutul scriitor Grid Modorcea, îl consideră pe Sergiu Nicolaescu drept unul dintre cei mai mari regizori din toate timpurile. Și așa este. Filmele sale au primit premii internaționale și au fost vizionate în cinematografe și la televizor, fiind populare în România și în fostul lagăr comunist, dar și în Occident. Filmul „Dacii” din 1967 este o capodoperă, o supraproducție de geniu, propusă la Oscar și premiată în țările socialiste și în Occident. Au jucat actori mari români și străini în această peliculă.La fel este și filmul formării unității poporului român: "Nemuritorii", pe muzica lui Phoenix. Nu trebuie să uităm de „Mihai Viteazul”, cel mai vizionat film românesc din toate timpurile în străinătate. A primit marele premiu la Moscova și a fost invidiat de regizorii și scenariștii de la Hollywood, care nu au reușit să realizeze astfel de coproducții. Filmul „Osânda” din 1976, cu Amza Pellea și Gheorghe Dinică, este o dramă unică în cinematografia noastră, iar „Nea Mărin Miliardar” din 1979, singura peliculă în care Amza Pellea joacă în comedie, a fost cel mai vizionat film din toate timpurile în cinematografele românești. Alte filme, precum „Noi, cei din linia întâi”, „Mircea”, „Orient Express”, sunt reprezentări maiestuoase ale măiestriei regizorale.

Filmele de război regizate de Sergiu Nicolaescu au făcut istorie cinematografică la propriu și sunt unice în felul lor pe plan mondial, rivalizând cu coproducțiile americane și sovietice. Sunt numeroase exemple în acest sens. E adevărat, filmele din seria comisarilor Miclovan și Moldovan aduc un stil tezist, o fraudare a istoriei românești, mai ales „Un comisar acuză” și „Revanșa”, în care fapte și oameni ai epocii interbelice sunt caricaturizați într-o manieră grotescă, departe de adevărul istoric. Dar sunt filme vizionate de români, chiar dacă surprind superficial începutul războiului în București, cu tipare penibile și comunizante din cărțile de istorie ale lui Roller sau Fătu și Spălățelu. De asemenea, idealizarea voievozilor și a luptei de eliberare antiotomană nu este o chestiune specifică lui Sergiu Nicolaescu sau comunismului românesc, ci o expresie artistică întâlnită în toate filmele de gen din Rusia, Ungaria, Polonia, Germania, SUA, Spania, Franța sau Italia. Sunt filme istorice care creează o poveste și o speranță pentru spectator, așa cum este în artă și în filmul istoric din toate timpurile. Mihai Călin ar vrea să ne punem cu toții cenușă în cap și să ne înjurăm trecutul și voievozii care au luptat pentru libertate, fiindcă acum e la modă să faci pe grozavul corect politic cu istoria românilor, în timp ce închizi ochii să nu vezi copiii care mor de foame, de sete și de bombe în Gaza.

Ceea ce l-a deranjat pe Mihai Călin este filmul „Oglinda” din 1993, care l-ar idolatriza pe Antonescu. Total fals. Filmul este o cronică aproape documentară a istoriei dictatorului român în epocă, cu lumini și umbre expuse artistic. Filmul, dimpotrivă, este critic cu Antonescu și elogios cu Regele Mihai I, care a dat lovitura de la 23 august 1944. Mihai Călin nu înțelege, după atâta carieră artistică mediocră, să privească un film prin ochiul critic al artistului, nu prin cel al ideologului și propagandistului. Oricum, vorbele de clacă spuse de Mihai Călin la adresa lui Sergiu Nicolaescu ne arată cât de mare regizor și actor a fost Sergiu Nicolaescu și ce rol major a avut în arta cinematografiei românești față de acest mic actor de telenovele și seriale de comedie ușoare pentru gospodinele ce-și beau ceaiul la ora 5. Chiar dacă nu sunt fan Sergiu Nicolaescu, trebuie să recunosc că acesta ar merita o statuie pe un bulevard bucureștean, iar Mihai Călin, un scaun liber la cafeneaua de la FSPAC, fosta Academie Ștefan Gheorghiu. Atât a putut actorașul de telenovele. Dar e încă tânăr și poate să mai aibă timp să iasă din bula ideologică în care se complac prizonier pentru a da bine la diriguitorii finanțelor cinematografiei românești și nu numai. E cool azi să critici tot ce-i valoros în România pe motive ideologice și teziste, în manieră neo-comunistă, fiindcă acestea sunt vremurile care aduc bani și beneficii celor care o fac? Pe termen lung, arată doar că Mihai Călin a rămas doar un actor mediocru. E adevărat, nu ratat de tot artistic, ci doar moral? Ne rugăm pentru el. Poate, poate…

Ionuț Țene