$$$

 SCRISOAREA UNEI OCTOGENARE DINTR-UN AZIL DE BATRANI –

Trist...😪😪😪

"Am 82 de ani , patru copii, 11 nepoți , doi strănepoți și o cameră de 12 metri pătrați.

Nu mai am casă sau lucruri scumpe ,dar am pe cineva care să mi facă curat in cameră , să mi pregătească mâncare și așternuturi curate și să mi măsoare tensiunea.

Nu mai am râsul nepoților nu i văd crescând ,îmbrățișându- se și

certându-se.Unii vin la mine la 15 zile, alții la fiecare trei , patru luni ,iar alții niciodată.

Iarna nu mai lucrez ,nu coc prăjituri ,nu mai sap în grădină.

Încă am hobby- uri și îmi place să citesc ,dar mă dor ochii repede.Nu știu cât mai durează dar trebuie să mă obișnuiesc cu singurătatea de aici.Până de curând ,i am citit unei femei imobile în camera de lângă mine., cântam împreună,

dar a murit zilele trecute.

Se spune că viața devine mai lungă ?.De ce ?De ce?

Când sunt singură pot să mă uit la fotografiile și la amintirile aduse de acasă.

Și asta e tot...

Sper ca generațiile următoare să înțeleagă că familiile se nasc pentru a avea un viitor ( cu copiii) și că nici la bătrânețe nu uită de familie.

Vă rog să nu arătați asta copiilor mei...".

sursa : net!