$$$

 “CIMITIRELE SUNT PLINE DE OAMENI CARE CREDEAU CĂ SUNT DE NEÎNLOCUIT…🫵🫵🫵

Și totuși, pământul nu s-a oprit. Soarele a răsărit și a doua zi. Cineva le-a ocupat scaunul. Altul le-a șters numele de pe ușă. Poate chiar cu ușurare.

Adevărul crud? Lumea merge înainte. Chiar și fără tine. Chiar și fără mine.

Sistemele, companiile, bisericile, relațiile, toate își găsesc înlocuitori. Șocant de repede.

Ce părea că se prăbușește odată cu plecarea ta... se reconstruiește.

Ce credeai că nu funcționează fără tine... se reorganizează.

Ce ți-a jurat că nu mai iubește pe nimeni... iubește altfel, pe altcineva.

Suntem importanți, dar nu indispensabili.

Și poate că aici e cel mai amar adevăr și, paradoxal, cea mai profundă eliberare.

Pentru că atunci când înțelegi că ești trecător, înveți să nu te mai agăți.

Nici de funcții. Nici de relații. Nici de aplauze. Nici de control.

Înveți să fii prezent, nu să stăpânești.

Să dăruiești, nu să impui.

Să contezi, nu să te crezi centrul universului.

Ne consumăm viețile muncind ca disperații, crezând că fără noi totul se năruie.

Ne pierdem sănătatea dovedind că suntem cei mai buni, cei mai deștepți, cei mai valoroși.

Și când clachezi... cineva îți spune calm: „Îți luăm un înlocuitor”.

Poate că e momentul să trăiești altfel.

Să fii om, nu legendă. Să iubești, nu să controlezi.

Să trăiești, nu doar să construiești o imagine.

Pentru că într-o zi… nu vei mai fi.

Și nu titlurile tale vor conta. Nici trofeele. Nici sacrificiile.

Ci ce-ai atins în alții, ce-ai lăsat în suflete, nu în dosare.

Restul... va fi uitat.

Așa cum au fost uitați toți ceilalți care au crezut că sunt de neînlocuit. “

Sursa: Razvan Vasile