$$$

 Gabriel García Márquez și-a întâlnit viitoarea soție pe ringul de dans, când ea avea doar treisprezece ani, și i-a cerut atunci, pe loc, să-i devină soție.

„Abia acum am înțeles că toate poemele pe care le-am scris au fost dedicate ție. Fii soția mea!”, i-a spus, cu ardoare, tânărul Gabo de optsprezece ani micuței Mercedes. „Sunt de acord. Dar, dacă îmi îngădui, mai întâi vreau să termin școala”, a răspuns fata cu o seriozitate desăvârșită.

Nunta a avut loc abia treisprezece ani mai târziu. „Nu am fost logodiți, doar am așteptat cu răbdare și fără neliniște ceea ce ne era hărăzit”, își amintea Márquez după mulți ani.

Mercedes i-a fost alături lui Gabo în vremea când scria romanul Un veac de singurătate: ea întreținea familia și nu a încetat nicio clipă să creadă că soțul ei era un geniu. După un an și jumătate, romanul era gata, dar Márquez nu avea nici măcar banii necesari pentru a-l trimite editorului. Atunci, Mercedes a vândut ultimele lucruri care îi mai rămăseseră — un uscător de păr și un mixer.

Nu după mult timp, cartea soțului ei i-a adus onorarii uriașe, recunoaștere mondială și, în cele din urmă, Premiul Nobel.

Mai târziu, în interviuri, Márquez povestea că o visase pe Mercedes încă din copilărie. Inspirat de acea vedenie, scrisese una dintre primele sale povestiri: despre o fetiță care își dorea atât de mult să călătorească, încât se prefăcuse în fluture și zburase departe de casa părintească...

Împreună au trăit cincizeci și cinci de ani.