duminică, 24 august 2025

$$_

 AMY WINEHOUSE


A readus soul-ul anilor ’60 în anii 2000 ajutată de o voce deosebită și o atitudine extravagantă. Nenumăratele excese însă, viața dezordonată, presiunea mass-media, munca epuizantă au dus-o, de voie ,de nevoie dincolo, în celebrul „27 Club”, alături de cei care au murit la aceeași vârstă: Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison și Kurt Cobain.


Amy Winehouse s-a născut la 14 septembrie 1983 în cartierul Enfield din Londra. Părinții săi, un șofer de taxi (Mitchell Winehouse) și o farmacistă (Janis Winehouse) au divorțat pe vremea când ea avea nouă ani, iar de atunci, Amy și Alex, fratele său mai mare, au locuit împreună cu mama lor în Southgate.


La vârsta de zece ani, Amy a cântat pentru o scurtă perioadă într-o formație de rap numită Sweet-n-Sour. De la 12 ani, Amy frecventează școala de actorie Sylvia Young, dar este exmatriculată după numai un an, din pricina unui piercing făcut în nas și pentru indisciplină. La 14 ani a consumat pentru prima dată droguri și a început să-și câștige existența, lucrând inițial ca jurnalistă, iar apoi cântând într-o trupă de jazz.


A realizat prima ei înregistrare, pe o casetă demo, la 16 ani. Prietenul ei, cântărețul soul Tyler James, atrimis înregistrarea unui reprezentant al companiei A&R, care a avut o recție favorabilă, tânăra cântăreață pregătindu-și astfel debutul profesional. Stilul pe care l-a abordat combina elemente de jazz, soul și rhythm and blues. S-a făcut remarcată pentru vocea sa puternică, contralto, care îi permitea să atingă note muzicale foarte joase.


A debutat în 2003 cu albumul intitulat „Frank”, pentru care primește o nominalizare la Mercury Prize. În 2007, Winehouse câștigă un premiu BRIT la categoria „cea mai bună cântăreață britanică” și o nominalizare pentru „cel mai bun album britanic” – „Back to Black”. Acest album a câștigat locul întâi în topul albumelor din Marea Britanie și a debutat pe locul șapte în topul US Billboard 200, devenind cel mai mare debut pentru un album realizat de către o cântăreață britanică.


Winehouse a câștigat și premiul „Ivor Novello”, de trei ori – în 2004 pentru single-ul „Stronger Than Me”, în 2007 pentru single-ul „Rehab”, primul extras de pe albumul „Back to Black”, și în 2008 pentru piesa „Love Is a Losing Game”.


De pe „Back to Black ” s-au mai remarcat și single-urile „You Know, I’m No Good”, care a fost încorporat în coloana sonoră a popularului serial american „Mad Men” și „Back to Black”, catalogat drept „ unul dintre cele mai bune single-uri ale anului” în presa britanică. Winehouse a fost recompensată cu cinci premii Grammy în 2008, pentru „înregistrările anului”, „cântecul anului”, „cea mai bună interpretă”, cu piesa „Rehab”, „cel mai bun album pop”- „Back to Black”, și la categoria „debutantul anului”.

Pe lângă premiile, criticile favorabile și succesul comercial de care s-a bucurat, 

Winehouse a atras atenția presei prin problemele pe care le-a avut legate de consumul de alcool și substanțe interzise. Ea a recunoscut în mai multe interviuri că avea tendințe de automutilare, probleme alimentare și suferea de depresie.


La data de 23 iulie 2011 Amy Winehouse încă nu-și revenise complet după prestația dezastruoasă de la Belgrad, din 18 iunie, când a concertat într-o stare avansată de ebrietate în fața a 20 000 de fani. Cântăreața britanică urmase înainte de concert o cură de dezalcoolizare într-o clinică, timp de o săptămână. Concertul din capitala Serbiei era primul din turneul european, dar, din păcate, datorită faptului că artista nu s-a reabilitat, a fost și ultimul, următoarele concerte, inclusiv cel din România, fiind anulate.


Starea ei era cu atât mai gravă cu cât doctorii aveau să-i dea un ultim avertisment: dacă va continua să bea, moartea sa va fi iminentă. Conștienți de gravitatea situației, impresarii și prietenii artistei au dat instrucțiuni clare angajaților din hotelurile în care Winehouse urma să fie cazată: nici o sticlă de alcool nu trebuia să fie în camera cedetei.

Într-un conflict continuu cu tabloidele britanice, Amy Winehouse a decis să se întoarcă în locuința sa din Londra, ca să se repună pe picioare. Despărțirea de logodnicul său, regiszorul Reg Traviss, nu avea să fie decât picătura care a umplut paharul. Consumul de droguri și de alcool, anorexia și bulimia aveau foarte curând să o omoare.


Sămbătă dimineața, 23 iulie, unul dintre bodyguarzii lui Amy Winehouse a trecut pe la vila din Londra a vedetei, fără a bănui că va fi ultima persoană care o va vedea în viață. Când Andrew Morris, o altă gardă de corp, a vizitat-o pe artistă, în cursul după-amiezii, aceasta se afla în „rigor mortis”, adică murise de cel puțin trei ore.


La aproximativ 3.54 PM, ora locală, două ambulanțe au fost chemate la casa din Camden, Londra. La scurt timp după acestea, poliția metropolitană a confirmat decesul interpretei. Suzanne Greenaway, asistentul adjunct al medicului legist a declarat ulterior: „A consumat foarte mult alcool, concentrația era de 416 mg la 100 ml de sânge, și consecința acestui consum mare de alcool a avut ca urmare moartea ei rapidă și neașteptată”. Pe partea cealaltă, publicistul artistei, Chris Goodman, a spus că: „Amy a murit singură în pat. A spus că vrea să doarmă, după care s-a închis în dormitor”. Din camera lui Winehouse au fost recuperate trei sticle de vodcă, două mari și una mai mică.

Ancheta poliției britanice a confirmat astfel ipoteza producerii în cazul artistei a unui „stop and go”, un termen care descrie un consum abuziv de alcool după o perioadă de abstinență.


Sute de fani au trecut prin fața casei lui Amy Winehouse imediat cum vestea morții artistei s-a răspândit în întreaga lume.


Printre aceștia s-au numărat și admiratori care s-au gândit că Amy Winehouse merita să fie omagiată cu ceea ce a iubit cel mai mult: alcoolul. Astfel, printre mormanele de flori, lumânări, scrisori și mesaje de adio s-au rătăcit și câteva sticle de vodcă, un pahar cu vin, precum și țigări.


Speculațiile pe seama morții lui Amy Winehouse nu au întârziat să apară. Detalii despre ultimele ore din viața artistei au ținut prima pagină a ziarelor zile la rând.


The Sun a scris că, vineri seara, Amy, care suferea de emfizem pulmonar (boală cauzată de consumul excesiv de țigări și caracterizată prin dificultăți de respirație și oboseală), a primit vizita dorctorului ei. Acesta s-a declarat foarte mulțumit de starea vedetei și a asigurat-o că nu există nici o problemă în legătură cu sănătatea sa.


Potrivit publicație People, artista a cumpărat vineri un cockteil de droguri: heroină, cocaină și ecstazy. Angajații localului londonez preferat al lui Amy Winehouse, Jazz Cafe, au declarat că nu o mai văzuseră de o lună și că erau foarte îngrijorați pentru ea în toată această perioadă.


O sursă anonimă a declarat pentru Sunday Mirror că Winehouse a murit după ce a combinat pastilele ecstasy cu alcoolul, în timp ce Daily Mail scrie că vedeta ar fi înghițit un „cocktail cu narcotice”.


Ca într-un scenariu grotesc, toate aceste tabloide nu au făcut decât să publice mai departe ipotezw fără sens, așa cum au făcut-o și în timpul vieții artistei. Se spune chiar că unele reviste aveau deja necrologul cântăreței gata de publicare.


Vineri, înspre seară, în ultima zi din viața sa, Amy a vorbit la telefon aproape o oră cu prietena sa, Kelly Osbourne, timp în care fiicei lui Ozzy Osbourne nu i s-a părut că ar fi ceva în neregulă cu amica ei. „Am vorbit cu ea aseară, părea absolut în regulă. Nu înțeleg cum s-a putut întâmpla așa ceva”, a declarat Kelly Osbourne.


Vecinii lui Winehouse spun că au auzit-o pe vedetă cântând la tobe, vineri seara. De altefl, din cauza gălăgiei foarte mari, aceștia credeau că în vila vedetei are loc o petrecere. Dar, din câte se pare, cântăreața a petrecut singură ultima ei noapte.


Sosită la reședința lui Amy din Londra, mama cântăreței a declarat că și-a dat seama încă de vineri că moartea fiicei sale este „doar o chestiune de timp”. „Vineri, când ne-am văzut, părea complet pierdută. Dar prefer să rămân cu ultimele cuvinte pe care mi le-a spus -Te iubesc, mama’. Aceste cuvinte le voi reține mereu și așa o voi ține minte pe Amy, a declarat janis Winehouse.


Mitch, tatăl vedetei, care se afla într-un turneu la New York cu trupa lui de jazz, a venit de urgență la Londra când a auzit vestea tragică. „Vin acasă. Tebuie să fiu cu Amy, nu pot să clachez. Familia mea are nevoie de mine”, a declarat Mitch. Interesant este că tatăl cântpreței a declarat în numeroase rânduri că Amy va sfârși tragic dacă nu va renunța la droguri și la băutură.


La data de 26 iulie 2011, familia, cei mai apropiați prieteni ai interpretei, dar și câteva persoane publice precum Mark Ronson, Kelly Osbourne sau Bryan Adams au participat la o ceremonie funerară ce a avut loc la cimitirul Edgwarebury. Ulterior, corpul artistei avea să fie incinerat la crematoriul Golden Green din Londra, iar cenușa sa a fost amestecată cu cea a bunicii Cynthia. Shiva, ceremonia evreiască de plângere a morților, s-a desfășurat pe parcursul a două zile la Schinder Hall din Southgate.


Ultimul cântec difuzat în cursul ceremoniei a fost „So Far Away” interpretat de Carole King, cântecul preferat al cântăreței Amy Winehouse.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu