Ceva ce nu au putut suporta, marii oameni, oamenii de geniu, cei care au vrut să facă istorie! Talentul său, însăși existența sa, a fost o ofensă de neiertat. A avut două mari păcate: faptul că se născuse femeie și săracă, când Sardinia conta mai puțin decât zero. Mai ales Pirandello! A umilito în toate felurile posibile: a numito țărancă, o femeie „îngustă la minte”, limitată!
La acele insulte, răutatea și meschinăria pe care i le-au îngrămădit, a răspuns în singurul mod posibil: cu capul sus. Era ca pământul său: aspră la înfățișare, dar puternică, cu acea forță care poate rezista la orice. Pe care unii o numesc tenacitate, iar alții o confundă cu încăpățânare. „Stai lângă râu și așteaptă”, spune un vechi proverb italian.
Și a stat acolo cu grație. A avut răbdarea și umilința cuiva care a fost ignorată încă din ziua în care s-a născut! „Fericirea pentru mine”, a scris ea, „constă în a putea spune în fiecare seară că nu am fost o lașă”. Și așa cum a scris despre femeile care luptă și nu renunță, despre cele care aleargă după lună și cele care îi vorbesc cu adevărat, a visat la o zi în care demnitatea unei femei nu va mai fi confundată cu egoismul sau mândria. Sau cu isteria.
Și totuși, astăzi ea este un exemplu. Tu, care citești, pentru că „ai vrut, să știi”, să nu te limiteze nimic... Să nu-ți pese de nimic, de critici sau complimente, pentru că „trebuie să ai inimă, nimic altceva”, ai atât de multe de învățat. Să nu renunți niciodată la visul tău. Ea a fost rebelă, neînfricată, mândră. Autentică.
Ea este Grazia Deledda (Nuoro, 27 septembrie 1871-Roma, 15 august 1936) a fost o scriitoare italiană. În 1926 a fost premiată cu Premiul Nobel pentru Literatură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu