Oscar și Tanti Roz
de Éric-Emmanuel Schmitt
#lecturispeciale
#experienteintense
#celemaifrumoasecarti
Declar această mică bijuterie literară drept una dintre cele mai intense lecturi pe care le poți trăi. În doar două ore, reușește să te zguduie esențial și existențial.
Oscar, băiețelul de zece ani din titlu, mai are doar câteva zile de viață: o boală necruțătoare, aflată în stadiu avansat, îl forțează să grăbească toate experiențele fundamentale ale existenței. Așa că, în fiecare zi, trăiește câte un deceniu.
Tanti Roz este ghidul său spiritual sub chipul unei asistente medicale. Ea îl învață să se bucure de fiecare clipă rămasă, să privească viața cu înțelepciune și curaj.
Oscar își transformă ultimele zile într-o corespondență cu Dumnezeu, în care povestește, cu inocență și luciditate, ce înseamnă pentru el fiecare „deceniu” trăit la foc rapid.
Sensibilă, înduioșătoare, copleșitoare, Oscar și Tanti Roz nu este, paradoxal, o carte tristă. Este o odă a vieții, o invitație să prețuim timpul care ni s-a dat.
> „Se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă am fi nemuritori.”
> „Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa este un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi, crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, o subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de niciun dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.”
Vârstă recomandată: 11+
Teme principale: iubirea, prietenia, curajul, sensul vieții, credința, bucuria clipei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu