$$_

 Revelatii de reflectat...

*Am tot ascultat ipoteze si explicatii despre aceasta falie care sfasaie Romania si al carei sinistru sindrom este ascensiunea neolegionarismului reprezentat de aur si de toti simioniigeorgestiisosocii. Niciuna nu m-a satisfacut pe deplin. Mai ales ca se observa cu ochiul liber ca problema nu e doar a noastra, ci e universala, vizibila mai ales in societatile avansate, unde conflictul nu e controlat de vreo dictatura. 

Cred ca am gasit o explicatie valida. Nu e singura, dar cred ca e destul de cuprinzatoare:

"Problema lumii nu e că nu trăim toți în același spațiu, ci că nu trăim toți în același timp. Conviețuim într-un paradox temporal mental. Ca și cum fizica și-ar fi făcut de cap cu noi. Ne-a adus în aceeași perioadă calendaristică pe toți. Deși unii trăim cu capul în preistorie, alții sunt încă neanderthalieni. Cum să fiu eu contemporan cu cineva care crede în vraci, în zei înviați, care crede că pământul e plat, că ciolanele unui sfânt inventat fac mai mult decât un medic? Cum?

Traim împreună în spațiu, dar separat în timp. Fizica, care altminteri are grijă să ne prindă pe toți în același câmp gravitațional, pare că și-a bătut joc de noi. A făcut un experiment grotesc: a adus în aceeași „perioadă calendaristică” oameni aparținând unor epoci radical diferite.

Dacă ai merge într-un muzeu al evoluției culturale, ai vedea vitrine cu unelte de piatră, papirusuri medievale, carti tipărite și apoi computere. Ordinea lor sugerează o progresie, o linie a timpului. Dar, de fapt, aceste vitrine sunt simultane și vii. Ele merg pe stradă, urcă în tramvai, predică în piețe. În același oraș, la aceeași oră, există omul-piatră, omul-ritual, omul-dogmă și omul-tehnologie.

Îi numim „contemporani” doar pentru că s-au născut în aceeași perioadă statistică. Dar, cultural și mental, sunt separați de mii de ani.

Ce înseamnă, de fapt, să fii „în 2025”? Nu este o simplă chestiune de cronologie. Este o stare de conștiință. Înseamnă să trăiești în orizontul de cunoaștere și de experiență pe care omenirea l-a acumulat până acum. Dar tocmai aici apare fractura: mulți refuză acest orizont. Ei își aleg altă epocă, ca și cum și-ar selecta un fundal de ecran.

Cei care cred în Pământul plat nu sunt doar ignoranți, sunt voluntari ai preistoriei. Ei aleg să rămână acolo. Cei care se închină la moaște ca la niște relicve magice refuză medicina modernă și preferă siguranța arhaică a mitului.

Astfel, lumea noastră nu este un prezent unitar, ci un palimpsest: straturi de timp suprapuse, în care fiecare trăiește după ce strat vrea. Or, cum să negociezi adevăruri și reguli cu cineva care trăiește în alt secol?

De aici derivă și conflictele cele mai acute ale lumii. Nu este doar lupta între stânga și dreapta, între bogați și săraci, între religie și secularism. Este o luptă între epoci coexistente. Când un guvern este nevoit să legifereze, el trebuie să o facă pentru oameni care cred simultan în Darwin și în Geneza, în antibiotice și în exorcisme, în rachete spațiale și în horoscop.

Politica e teatrul acestei asincronii. Legile trebuie să satisfacă simultan oameni care trăiesc în epoci incompatibile, iar rezultatul e grotesc: instituțiile moderne servesc populații medievale.

Necontemporaneitatea e mai periculoasă decât sărăcia sau războiul. Sărăcia se rezolvă, războiul se încheie. Dar asincronia nu are soluție. Nu poți obliga un om să-și părăsească epoca interioară.

Așa apar „întârziații istoriei”. Ernst Bloch îi numea „cei rămași în urmă”. Ei nu doar că întârzie, dar trag întreaga lume înapoi. O pandemie, de pildă, devine de necontrolat nu din cauza virusului, ci din cauza celor care refuză să accepte biologia secolului XXI. Ei trăiesc în 1325, dar îți decid realitatea de azi.

Astazi religia oficială și grupurile care se revendică de la ea trăiesc mental într-un alt mileniu. Pentru ei, timpul nu a trecut. Biblia este nu un document istoric, ci un manual de fizică și biologie. Miturile devin legi naturale. Dogmele devin știință obligatorie.

Această dislocare temporală ar fi suportabilă dacă ar rămâne privată. Dar religia nu se mulțumește să-și cultive propria epocă imaginară. Ea vrea să o impună tuturor. În loc să accepte pluralitatea timpurilor, ea pretinde că al său este singurul valid și că restul trebuie să se supună.

Religia este cadavrul care refuză să se descompună. Trăiește din nevoia oamenilor de a se refugia într-un timp simplu, previzibil, unde zeii conduceau și omul se supunea. Nu există progres pentru religie. Există doar repetiție. Aceleași povești reciclate, aceleași dogme reîncălzite, aceleași ritualuri mecanice.

Asta nu ar fi o problemă dacă ar rămâne o ocupație privată, un hobby exotic. Dar religia nu suportă să fie privată. Ea vrea să devină lege. Vrea să-și impună epoca arhaică întregii societăți. Dacă tu trăiești în prezent, ea nu-ți va permite. Te va forța să intri în trecutul ei.

Și reușește. În școli încă se predau mituri ca adevăruri. Ling racle bolnavi „care nu cred in medicina, dar vor să fie "atinsi de sfinți”. În parlament, legi sunt croite pentru a proteja superstiția. Nu e doar anacronism. E colonizare a prezentului de către trecut.

Politica modernă este prizoniera acestei asincronii. Parlamentele trebuie să scrie legi care satisfac simultan cetățeni din secole diferite. În aceeași sală de vot coabiteaza omul care cere finanțarea cercetării științifice și omul care vrea manuale de religie medievală obligatorii în școli. Între ei nu există dialog, ci doar un conflict de nerezolvat.

Democrația devine caricatură atunci când votul celui care trăiește în Evul Mediu valorează la fel ca votul celui care trăiește în prezent. Nu e vorba de clasă socială, nici de educație, ci de epocă mentală. În loc să fie un forum al contemporanilor, politica e un colaj grotesc de epoci care se bat cap în cap.

Cei rămași în trecut nu se mulțumesc să-și trăiască arhaismul. Ei cer privilegii. Cer să li se recunoască delirul ca normă. Cer ca școala să le repete miturile, ca spitalele să le confirme superstițiile, ca legile să le apere dogmele. Politica modernă nu are curajul să le spună: „voi nu traiti în prezent”. În schimb, negociază cu ei ca și cum ar fi contemporani.

Rezultatul e stagnarea. În loc să avanseze în secolul XXI, societatea e blocată într-un compromis perpetuu între prezent și trecut. Nu progresăm. Ne târâm.

Ce e mai absurd decât un guvern modern care dezbate dacă lumea a fost creată în șapte zile? Ce e mai grotesc decât un parlament care decide dacă educația sexuală e „păcat”? Ce e mai criminal decât o pandemie scăpată de sub control pentru că milioane de oameni refuză știința și preferă talismane?

Aici se vede cât de periculoasă e necontemporaneitatea. Nu e doar o diferență de credințe, e o problemă de supraviețuire. Dacă vecinul meu crede că Pământul e plat, mă pot amuza. Dacă însă votează politici care neaga schimbările climatice sau resping medicina, credința lui mă afectează direct. Delirul lui devine lege.

Politica modernă ar trebui să fie un spațiu al rațiunii. În realitate, e o cârciumă a epocilor. În aceeași sală se întâlnesc omul modern și omul medieval, omul științei și omul magiei, și fiecare are un vot egal. 

Astfel, politica devine instrumentul celor rămași în urmă. Ei sunt mai mulți, mai gălăgioși, mai bine organizați. Se duc la vot cu sfinții în buzunar și ies de acolo cu legi pe măsura lor. Politicianul, laș și oportunist, îi servește. Își vinde prezentul ca să cumpere voturi din trecut.

Nu există progres posibil cât timp religia ii dictează politicii. Și nu există politică demnă cât timp acceptă să fie subordonată dogmei. Ce avem nu e democrație, ci o dictatură a arhaismului.

Un contemporan propune o lege bazată pe date științifice. În fața lui, un deputat din preistorie citează dintr-un text scris acum două mii de ani, de crescatori de capre dintr-un deșert. Și legea se amână, pentru că „trebuie respectată credința”. 

Încă mai dezbatem dacă educația sexuală e „păcat”. Încă mai negociem dacă religia are dreptul să spună cum trebuie să arate familia. Încă mai permitem ca moaștele să fie scoase în procesiuni și prezentate ca soluție la pandemii.

În orice altă epocă, asta ar fi fost normal. Dar în 2025, e ridicol. Și mai mult decât ridicol: e criminal. Pentru că ne costă vieți, ne oprește cercetarea, ne blochează libertățile.

Religia a înțeles că timpul e arma ei. Dacă ar accepta prezentul, ar muri. De aceea își prelungește puterea colonizând politicul. Cere ca tot ce e modern să fie tradus în limbaj medieval. Cere ca progresul să fie încetinit, ca lumea să fie readusă în ritmul ei lent, repetitiv, mort.

Și reușește. Când vezi state unde constituțiile sunt amendate „pentru a apăra valorile religioase”, nu vezi doar un act politic, ci o victorie a trecutului asupra prezentului."...*...

(de Bergler Igor). Respect!