$$$

 Orașul care reapare o dată pe an – Enigma cetății subterane din mijlocul deșertului

La marginea unui deșert tăcut din Asia Centrală, acolo unde dunele par să înghită orice urmă de viață, există o poveste care circulă doar în șoaptă printre triburile nomade: o dată pe an, într-o noapte fără lună, un oraș întreg iese din nisip, își deschide porțile, apoi dispare la răsărit. Fără urme. Fără martori oficiali. Fără explicații.

Într-un manuscris persan de secol XIV, numit Zahir, apare o scurtă mențiune despre „o cetate de lumină” care „se arată numai celor cu inimă curată”. Textul, extrem de criptic, notează:

„Unde nisipul bate în cerc și cerul tace, acolo se înalță ziduri care nu sunt din această lume. Dar ele nu rămân. Doar cei ce au pierdut tot pot păși înăuntru.”

Acest fragment a fost considerat o alegorie. Până când, în anii ’90, doi exploratori francezi au relatat că, în timp ce traversau o zonă pustie în Karakum, au văzut la distanță o structură luminoasă, ca un oraș cu ziduri albe și turnuri din piatră translucidă. Au încercat să se apropie, dar la mai puțin de 500 de metri, imaginea a dispărut în aerul fierbinte.

Cei puțini care susțin că au ajuns aproape spun că orașul este de o simetrie perfectă. Are patru porți, fiecare orientată spre unul dintre punctele cardinale, iar în mijloc – o piață cu o fântână care nu curge. Clădirile nu par părăsite, dar nu există oameni. Uneori, se aud pași. Alteori, se simt curenți de aer rece care vin dinspre subteran.

Unii spun că în interiorul orașului timpul încetinește. Că o oră petrecută acolo pare o clipă. Alții spun că au simțit o prezență – ca și cum cineva i-ar fi privit din ziduri.

Sateliții nu detectează nimic neobișnuit în zonă. Dar un fenomen recurent atrage atenția: la o anumită dată a anului, senzorii de temperatură detectează o scădere bruscă, cu 6–7 grade Celsius, într-o zonă circulară cu diametrul de 3 km. Fenomenul durează aproximativ 6 ore, apoi totul revine la normal.

Unii cercetători cred că este vorba despre o activitate geotermală neobișnuită. Alții vorbesc despre o anomalie de tip spațio-temporal – o buclă în care trecutul și prezentul se suprapun pentru scurt timp.

Nu există nicio civilizație cunoscută care să fi locuit acea regiune în perioada istorică clasică. Dar în 2007, un ciob de ceramică gravat cu simboluri necunoscute a fost găsit la marginea cercului de răcire. Materialul nu corespunde niciunui compus din zonă – are o densitate și o rezistență apropiată de cea a siliciului pur.

Simbolurile, traduse ipotetic, ar însemna:

„Aici este interzisă uitarea. Aici rămâne doar ceea ce a fost cu adevărat.”

Un grup de mistici sufi crede că orașul este, de fapt, un spațiu unde amintirile devin reale. Că cei care pășesc acolo nu intră într-un loc, ci în propriul trecut. Că orașul se naște din gânduri, dorințe și regrete adunate de-a lungul anului, și că se destramă dimineața, odată cu uitarea.

—

#orasulcareapare #cetateadinadancuri #fenomenespectaculoase #misteregeografic #timpulcareseopreste