$$$

 MEMORIE CULTURALA - EUSEBIU CAMILAR

Eusebiu Camilar s-a nascut la data de 7 octombrie 1910, Comuna Udești, d. 27 august 1965, București , a fost un jurnalist, scriitor, traducător și poet ignorat astăzi aproape total. S-a născut într-o familie de oameni simpli, părinții săi erau agricultori. 

A avut o viață grea, plină de lipsuri și încercări. A răzbit prin forțe proprii, iar un punct luminos în biografia lui a fost căsătoria cu Magda Isanos. Un contemporan, poet el însuşi, avea să scrie: "N-am văzut în viața mea vreun bărbat mai îndrăgostit de o femeie, așa cum era Eusebiu Camilar de Magda Isanos."

Sentimentul era reciproc, iar Magda Isanos spunea în versuri: "Tu m-ai făcut să fiu și cer, și apă/ca lumea mai-nainte de-a fi soare,/ pe mine însămi nu m-am cunoscut/și-ncăutarea ta, rătăcitoare,/ eram asemeni unui strop de lut/ Dar tot aceeași taină care face/ să se-ntîlnească suflete și stele/mi te-a adus, ca tu, de-acum încoace/ să fii puterea slăbiciunii mele."

Despre Eusebiu Camilar, ca om și ca scriitor, nu se poate vorbi în mai multe feluri. 

El însuşi s-a descris cu simplitate, așa cum a fost: "Am muncit de cînd mă știu, de cînd am lunecat prima dată în glodul din fața ușii. 

Mi-am dobândit experiența de viață, stilul, limba folosită, numai prin muncă, de cele mai multe ori urcată la suferință. Aceasta e mîndria mea și blazonul meu: m-am făurit numai prin mine, renunțând la bucuriile elementare, adică umblând desculț și răbdînd de foame, înghețînd prin mansarde și stricîndu-mi lumina ochilor la lampa cu gaz! Am muncit fără ezitare, orice, știind că munca sub orice formă îmi va aduce într-o zi comoara experienței și-mi va ascuți creionul pentru a-mi putea scrie experiența. Nici un împărat n-a simțit ce simt eu cînd muncesc! Nimeni n-a fost mai mare și mai fericit... cînd scrie! Știu respecta și furnica, și gîzele fără nume, cînd le văd muncind; mă opresc cînd le văd trecând cu sacii în spate sau cu paie în clești, le dau cu respect voie să treacă! Munca - această trăsătură nobilă - unește într-un cor dumnezeiesc toate ființele, de la rîmă la colos. Zidarul ori sobarul cel mai neînsemnat, cînd lucră e egalul lui Fidias! Arta însăşi nu e decît muncă, și-n timpul cântării greierele este fratele lui Paganini, arborele țîșnind spre cer este egalul Coloanei infinite!"

VIOARA 

de Eusebiu Camilar

Din ce copac fantastic, din mari şi vechi păduri,

Ţi s-a durat vioara cu timpul în nervuri –

Că de ridici arcuşul, uşor, ca la un semn

Se redeşteaptă timpul încremenit in lemn?

S-a-ngândurat o clipă obrazul diafan:

Simţeai că-n lemn vioara cuprinde un ocean!

Din vastele-i întinderi profund să poţi să cânţi,

Îţi trebuie furtună grozavă să-l frămânţi...

De unde ai atâtea puteri de foc nestins,

Arcuşul tău să mişte oceanul necuprins?

De-acum voi şti: adese când treci, tu porţi solemn,

La subţioară timpul, încremenit în lemn.

Însemnări pe o masă de han 

de Eusebiu Camilar 

Se stinge-n zări minunea tinereții 

Și noi plecăm pe rînd de pe la gazde,

Plecăm pe rînd din satele vieții 

Să ne frămînte grapele pe brazde. ..

Atîția ani am așteptat pe zare

Si-am întrebat și apele, și norii

De ce nu ne sosesc din depărtare 

Cocorii bucuriilor, cocorii...

Am împlîntat hîrlețele în brazdă,

Am ciopîrțit cu foame vinovată

Pe cei ce-au mîngîiat aceleași gazde 

Pe prispele pămîntului, odată...

Plecăm pe rînd pe sub aceleași stele 

Spre-ntinderi mari de țarini viitoare -

Să ne brăzdeze plugurile grele,

Să ne frămînte vitele-n picioare...

Aprindeți focuri mari din munte-n munte 

Prietenii din șesuri să le vadă - 

Din scuturi grele să ne facă punte

La-ntoarcerile noastre în Baladă... OMAGIU