$$$

 Se numea Sarah- Tatiana de Rosnay

 

Mă uit la ea... Știu că o să doară. Știu că o să mă rupă în bucăți. Dar, cumva, știu și că nu pot s-o las acolo.

Ce mi-a făcut cartea asta? M-a luat frumos de mână, m-a dus în Parisul anului 1942, mi-a dat o fetiță de 10 ani care încuiase o ușă — cu cea mai sinceră intenție de a proteja — și apoi m-a lăsat să mă descurc singură cu tot ce a urmat. Iar eu, mamă, nu pot citi despre suferința unui copil fără să simt că mi se rupe ceva în mine.

Mă încarc de fiecare dată cu energie înainte să încep astfel de cărți, ca și cum mă pregătesc pentru un meci. Dar adevărul e că nu poți fi pregătit pentru suferința unui copil, nici dacă o citești pentru a zecea oară sub alte nume, în alte povești.

Și am plâns. M-am înfuriat. Am închis cartea de câteva ori, sperând că poate, cumva, povestea se schimbă dacă o citesc mai lent. Nu s-a schimbat si scrisul curge ca o apă rece pe piele. Tatiana de Rosnay nu doar că scrie bine – scrie în așa fel încât să-ți pară rău că te-ai apucat... și totuși să nu regreți nicio pagină.

Dar știi ce e cel mai dureros? Că nu e ficțiune în totalitate. Că astfel de povești s-au întâmplat. Că au fost copii ca Sarah. Că au fost familii ca a ei. Și că, de prea multe ori, lumea a preferat să uite.

Dacă ești părinte, probabil o să te doară dublu.

Dar dacă alegi s-o citești, promite-mi doar atât: după ce închizi cartea, strânge-ți copilul în brațe. Liniștea de după o să-ți spună de ce.

https://www.pasareaphoenix.eu/se-numea-sarah-recenzie

📚 Ai citit Se numea Sarah?

Ce carte te-a rupt în bucăți și ți-a rămas în suflet?

Scrie-mi în comentarii. Vreau să le citesc și eu — când o să fiu pregătită.