$$$

 Când a venit Ferdinand al II-lea de Aragon pe tronul Aragonului, Cataloniei, Valenciei, Mallorcăi, Sardiniei și Siciliei (toate deodată), primul lucru pe care l-a făcut a fost să o ia cu acte pe Isabela de Castilla. Apoi, să îi pună poalele în cap și să dea ca surdu în tobă, că nu îi era milă de bunul ei. Normal, avea 17 ani, ce ați fi vrut să facă? Să o trimită după butelie și la făcut iahnie de fasole de ceapă? În fine. După ce s-au mai calmat „hormolii” în ei și după ce au rezolvat aceste probleme cruciale ale supușilor lor, s-au luat de mânuță și s-au uitat împreună la Peninsula Iberică. Și ce-au văzut ei?

Păi, au văzut un teritoriu în care musulmanii, evreii și creștinii trăiau într-o relativă bună înțelegere, câștigând unii de pe urma altora în mai toate domeniile de activitate. Plini de revoltă, cei doi monarhi au zis că așa nu se mai poate și că trebuie să rezolve cumva acest neajuns care nu cadra deloc cu lumea medievală. O lume în care dacă tușeai și nu mureai în următoarele cinci minute, se considera că ai avut parte de un miracol divin de expresie. 

Așa au pornit ei nu doar Reconquista, operațiunea de recuperare a teritoriilor ocupate de mauri, dar și o epurare etnică și o ură de rasă pe care, iată, unii politicieni le vor reinstaurate chiar și în ziua de azi. Ținta lor predilectă o reprezentau evreii și musulmanii. Și, în ciuda Inchiziției care te căuta și în spate jos după originea nesănătoasă și după credința incorectă, nici nu mai spunem de averea care se confisca în numele statului și al bisericii revoltate, băieții ăștia tot reușeau să se fofileze. Mai exact, după câteva bătăi, schingiuri și amenințări la integritatea fizică a membrilor familiei, treceau oficial la dreapta credință a iubirii față de aproape.

Dar, ai dracului păcătoși, așa răi și hapsâni cum erau ei de păgâni odioși, treceau la dreapta credință doar de fațadă. Chiar nu se mai putea așa. Păi, spuneți și voi. Poți să mai dormi liniștit, poți să mai pui și tu gura pe o halbă de Sangria, când știi că în cartier ai unul care se roagă în altă limbă și care nu mănâncă porc? Dă-o dracu. Cât să mai suporți? Normal că arde carnea pe tine de nervi. Așa că s-a trecut la pasul următor. Mai exact, te luau după culoarea pielii, ăștia din Orient, Asia și Africa având tente mai diferite, că așa au vrut mușchii la evoluția pigmentării.

Numai că, vedeți voi, și aici era o problemă. Unii se mai corciseră. Era mai greu să stai cu lupa să vezi ce pigment avea fiecare. Și aici a intervenit geniul urii de rasă. Așa și-au dat seama nobilii din Valencia (ei au fost primii) că pot face dovada descendenței directe din vizigoți, prin prezentarea pielii albe de pe brațe, piele prin care se vedeau venele albastre. Ei, fiind nobili, nu prea se agitau cu munca fizică, în soare, așa că erau albi ca fantomele. Ei, dragi tovarăși, și așa a apărut expresia „sangre azul”. Adică, sânge albastru.

Dacă erai african, oriental sau ce mai erai tu, nu se mai vedea la fel, deci erai inferior, deci ja la coteț. Expresia asta le-a plăcut așa mult englezilor, care nici ei nu îi suportau pe irlandezi, pe galezi și scoțieni, dar nici pe francezi, pe germani, pe polonezi, pe ruși, pe italieni, austrieci și pe iberici, ca să nu mai spunem de catolici, ortodocși și alte culte, încât au adoptat-o și ei. Așa a ajuns ea să fie asociată și cu aristocrația engleză. Pe urmă, că tâmpiți frustrați erau peste tot, a ajuns în toată lumea. Acum, să pretinzi că ai sângele ca caracatița, pardon de expresie, că caracatița nu e ca calul, să aibă sânge roșu, ea chiar îl are albastru, nici nu mai contează. V-am zis cam care era avansul științific pe atunci. 

Bine dracului că s-a terminat, și nu mai vedem cretini din ăștia cu aere de superioritate rasială, națională sau alte tâmpenii cu iz medieval, care instigă la ură, că cred că am fi făcut toți apoplexie de nervi și sigur s-ar fi găsit cineva să le dea un cap în gură. Cineva din justiție zic. 

#MicaDoză #CulturăGenerală #sângealbastru #Spania #Reconqui sta #ură #rasă