vineri, 8 august 2025

$$$

 Cunoașteți povestea Măriucăi, eroina de 12 ani de la Mărășești?


În satul Haret, diminețile de august nu mai aveau miros de iarbă cosită. Aerul mirosea a fier încins și a praf de pușcă. Din vale se auzea mereu un vuiet surd, de parcă era respirația grea a pământului. Departe, spre Mărășești, pământul era străpuns de fulgerele tunurilor.

În curtea casei bunicului, nucul bătrân își ridica scheletul verde spre cer, un turn de observație vegetal, cu frunzele foșnind ca niște pagini de carte. În el urcase, de atâtea ori, Măriuca. De sus, satul se vedea minuscul, iar frontul… aproape.


Soldatul care staționase acolo, la postul de observare, fusese ucis cu o zi înainte. Pe cutia de lemn a telefonului de campanie rămăsese o dâră de sânge uscat. Măriuca - 12 ani, ochi negri ca mura și ageri - știa că de acolo, din vârful pomului, dintre frunze, se putea observa cel mai bine inamicul, astfel că își trecu mâinile peste scoarța aspră, ca și cum ar fi mângâiat un animal bătrân, și se cățără până la platforma de scânduri. De acolo, privirea îi alunecă peste câmp: tranșeele germane, punctele negre care se mișcau între crânguri, pufuri albe de fum ca niște nori în miniatură.


Receptorul telefonului era fierbinte și greu. Vocea de la celălalt capăt, grăbită și joasă, îi cerea coordonate.

- Lângă șura arsă… se mișcă spre pârâu… doi… trei… mai mulți.

Cuvintele ei curgeau în liniștea dintre bubuituri, iar undeva, la câțiva kilometri, tunurile românești se întorceau spre ținte.


Dar obuzele inamice răspundeau. Nemții și-au dat seama de unde erau urmăriți. Primul proiectil a lovit undeva în drum, ridicând un nor galben. Altul a rupt gardul unei livezi. Al treilea… venea drept spre nuc.

Într-o fracțiune de secundă, Măriuca a strâns receptorul mai tare în mâini, ca și cum s-ar fi agățat de o misiune pe care nimeni altcineva nu o putea duce mai bine la capăt. Apoi totul s-a disipat într-o lumină albă și zgomotul s-a spart în mii de ace ascuțite.


Nucul s-a clătinat, foșnetul frunzelor s-a amestecat cu un vuiet sinistru. Pe jos, printre crengi rupte, soldații au găsit mai apoi receptorul atârnat, cu firul întins. În nuc, Măriuca nu mai privea câmpul de luptă, ci undeva, departe, dincolo de linia frontului, acolo unde obuzele nu mai cad niciodată.


Astăzi, în Mausoleul de la Mărășești, ea odihnește între generali și soldați. 

Măriuca Zaharia - cel mai înalt grad al memoriei la doar 12 ani: Eroină a Armatei Române 


✍️Marcel Vișa 

📷 Cadru din filmul ,,Baladă pentru Măriuca" de Sergiu Nicolaescu 


#mapn #ForțeleTerestreRomâne #ArmataRomâniei #EroiiNeamului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu