VERONICA MICLE....
La 50 de zile de la moartea lui EMINESCU,în noaptea de 3 spre 4 august și-a pus capăt zilelor cu o sticulţă de arsenic,procurată din timp. Douăzeci de ore a zăcut în agonie,până când a trecut în nefiinţă în dimineaţa zilei de 4 august,cu gândul la "EMINUL EI IUBIT!".....
S-a născut la data de 22 aprilie 1850,la Năsăud.
Poeta,prozatoare și traducatoare cunoscută îndeosebi datorită legăturii sale cu poetul nepereche MIHAI EMINESCU...
Dealtfel VERONICA a supraviețuit doar 50 de zile după moartea lui EMINESCU...preferând s-a se sinucidă cu arsenic,era la Mănăstirea VARATIC...
"Cincizeci de zile i-a supraviețuit VERONICA MICLE lui MIHAI EMINESCU.... După ce a așezat la capul iubitului său mort o cunună de nu-mă-uita, s-a retras la MĂNĂSTIREA VĂRATEC şi a așteptat a cincizecea zi de la decesul ”EMINULUI IUBIT ” pentru a-şi pune capăt zilelor, bând o sticluţă întreagă de arsenic.
Aşa a ales VERONICA MICLE să încheie tulburătoarea şi controversata povestea de dragoste pe care a trăit-o cu autorul LUCEAFĂRULUI.
Au fost uniţi şi în acelaşi timp despărţiţi într-o dragoste imposibilă, vreme de aproape două decenii. Pe EMINESCU, VERONICA l-a cunoscut la VIENA, în 1872, într-o perioadă în care era femeie căsătorită cu doi copii. L-a revăzut pe poet în 1874 la Iaşi, când s-a înfiripat relaţia amoroasă, o relaţie ascunsă, contestată, bârfită şi privită cu ochii răi. Când soţul VERONICĂI a murit în 1879, povestea de dragoste a continuat. Nu s-au mai ascuns, însă sorţii le-au fost în continuare potrivnici. S-au logodit de două ori, dar n-au reuşit să aibă o viaţă liniştită de cuplu niciodată. Drama oamenilor care se iubeau, dar sufereau pentru că nu puteau fi împreună, a ajuns la apogeu când VERONICA a dat naştere unui copil mort.... Au vrut să se căsătorească în 1880. Toţi cei din jurul lui EMINESCU s-au opus, considerând că adorata poetului nu este potrivită pentru el. Junimiştii au denigrat-o în faţa lui EMINESCU şi l-au oprit să facă ”imprudenţa” de a se căsători cu femeia de moravuri uşoare, aşa cum era considerată VERONICA. Au urmat intrigi...infidelităţi... acuzaţii.. suferinţe ...şi multe epistole de dragoste. Şi-au scris sute de rânduri de iubire, unele cu pasiune şi dor, altele cu reproşuri şi remuşcări. EMINESCU s-a refugiat în braţele altor femei, iar VERONICA, femeia trădată care încă îl iubea, s-a răzbunat. Dragostea a rămas.
„Te vei convinge că din mii de fiinţe, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; şi dacă m-ai ucide, te-aş iubi şi în minutele agoniei”, îi scria VERONICA lui EMINESCU.
În 1887, când VERONICĂI i-a apărut un volum de poezie, primul exemplar i-a fost trimis poetului cu dedicaţia: “Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste, Bucureşti, 6 februarie 1887″.
Bolnav fiind, EMINESCU o implora să-l uite. ”Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă."
Finalul vieţii lui EMINESCU i-a prins aşa cum au trăit: despărţiţi. EMINESCU, ţinut departe de VERONICA de sora lui HENRIETTA, a murit pe 15 iunie 1889 într-un sanatoriu din BUCUREŞTI. La slujba de înmormântare de la biserica Sf GHEORGHE din capitală, VERONICA şi-a luat adio de la iubirea vieţii ei cu un buchet de flori de nu-mă-uita.
A fost acuzată că ea a fost adevăratul motiv pentru care EMINESCU şi-ar fi pierdut minţile şi mulţi au considerat-o vinovata morală a dramei poetului. S-a refugiat la mănăstirea VĂRATEC.
Ultimele versuri le-a scris pe 1 august cu gândul la gestul extrem pe care avea să-l facă.
"O! Moarte vin de treci
Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri
S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,
Se plimba în pustie mânat de aspre vânturi,
Mi-e dor de-un lung repaos...
Să dorm, să dorm pe veci."
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu