$$$

 Astăzi, puțini își mai amintesc că tocmai Maiestatea Sa, Întâmplarea, l-a făcut pe James Fenimore Cooper (1789–1851) un scriitor celebru.

Citind, într-o bună zi, cu voce tare soției sale un roman oarecare, Cooper a remarcat că nu ar fi greu să scrie unul mai bun.

Soția l-a luat la vorbă, iar, pentru a nu părea un lăudăros, în câteva săptămâni el a scris primul său roman, Precauțiunea.

Prevăzând pe bună dreptate că, dată fiind concurența deja începută între autorii englezi și cei americani, critica britanică îi va privi lucrarea cu ostilitate, Cooper nu și-a semnat numele pe coperta romanului Precauțiunea (1820) și a mutat acțiunea acestuia în Anglia.

Din nefericire, tocmai această alegere a dăunat cărții, trădând cunoștințele mai mult decât sumare ale genialului autor despre viața engleză autentică și stârnind recenzii extrem de nefavorabile în presa literară din Albion.

Al doilea roman al lui Cooper, inspirat din viața americană, Spionul, sau Povestea teritoriului neutru (1821), a cunoscut un succes răsunător nu doar în Statele Unite, ci și în Europa.

A urmat apoi întreaga serie de romane americane:

Pionierii, sau La izvoarele Susquehannei (1823);

Ultimul mohican (1826);

Preria (1827);

Călăuza (1840);

Vânătorul de cerbi, cunoscut și ca Lovitura de armă, sau Prima potecă a războiului (1841).

În aceste romane, Cooper a înfățișat cu măiestrie războaiele dintre coloniștii europeni, conflicte în care aceștia atrăgeau triburile amerindiene, silindu-le să lupte unele împotriva altora.

Eroul acestor povești este vânătorul Natty (Nathaniel) Bumppo, cunoscut sub diverse nume – Lovitura de armă, Călăuza, Ochi de Șoim, Ciorapul de Piele, Lungul Carabin – un personaj energic și plin de farmec, devenit repede favorit al cititorilor din întreaga lume.

Cu un umor fin și o discretă tentă satirică, Cooper a creat personaje idealizate nu doar în rândul coloniștilor europeni, ci și printre indienii săi nemuritori – Chingachgook, Uncas –, portrete de o noblețe aparte, accesibile în toată profunzimea lor mai ales cititorului matur.

Succesul acestei serii a fost atât de covârșitor, încât chiar și critica engleză a fost nevoită să-i recunoască talentul, numindu-l „Walter Scott al Americii”.

În 1826, Cooper a plecat în Europa, unde a petrecut șapte ani. Fructul acestui sejur a fost o nouă serie de romane cu acțiunea plasată pe bătrânul continent – Bravo, sau La Veneția, Călăul, Mercedes din Castilia, sau Călătoria spre Cathay –, în care talentul său descriptiv și puterea evocării rămân la fel de vii.

Măiestria narațiunii, interesul mereu crescând, prospețimea descrierilor de natură, pătrunse de suflul neatins al pădurilor americane, și pregnanța portretelor care se ridică vii în fața cititorului sunt calități nepieritoare ale lui Fenimore Cooper, maestru al romanului de aventuri.

A scris, de asemenea, romane maritime, precum Pilotul, sau O poveste marină (1823) și Corsarul roșu (1827).