$$$

 

În Cimitirul Eternitatea din Iași, monumentul Filoteiei Simionescu păstrează, în piatră și imagine, povestea scurtă, dar plină de promisiuni, a unei tinere din începutul secolului al XX-lea. Portretul oval, realizat probabil într-un atelier ieșean, o arată în eleganța modei vremii: părul strâns în coc, guler alb dantelat peste rochia închisă la culoare – un contrast delicat între sobrietate și tinerețe. Inscripția „STUDENTĂ ÎN MEDICINĂ” încununează chipul, amintind de drumul academic pe care îl alesese.

În decembrie 1909, pe când era elevă la Institutul liceal de domnișoare Humpel, sub îndrumarea doamnei Elena Meissner, Filoteia a fost remarcată în presă pentru interpretarea la pian a piesei „Steluța”, lucrare a compozitorului german Fritz Spindler. Jurnalul vremii nota „jocul precis și simțirea” cu care cânta, văzând în ea o viitoare distinsă pianistă. După absolvire, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Iași, iar paginile cotidianului „Opinia” consemnau reușitele ei: trecerea examenelor practice din primul an și, în mai 1912, numirea ca studentă-stagiară la secția chirurgicală.

În august 1913, moartea ei fulgerătoare a îndurerat comunitatea medicală și familia. Părinții i-au așezat portretul pe monumentul funerar și au cerut pietrarilor din Iași să dăltuiască aceste versuri, tipice sensibilității epocii:

„Gingașă ca o floare în roua dimineții / La soare se deschide de darul tinereții / Puțin te-ai bucurat, curând ai fost aleasă / În ceruri a te duce cu îngerii mireasă / Dar, vai! rămasam noi aicea pe pământ / Să plângem în etern pe scumpul tău mormânt.” (Părinții și surorile)

Deasupra chipului, au ales un fragment dintr-un distih elegiac atribuit lui Ovidiu – „... molliter ossa cubent” („blând să-i fie somnul oaselor”) –, o formulă erudită, rar întâlnită în arhitectura funerară locală, care leagă memoria Filoteiei de tradiția clasică. Între marmură, vers și fotografie, monumentul rămâne un act de iubire și cultură, prin care familia și epoca au transformat durerea în amintire.