$__$$

 Domnița Bălașa: Prințesa Evlavioasă, Supraviețuitoarea unei Tragedii și Blestemul care a Lovit un Sultan

În galeria figurilor tragice din istoria României, puține destine sunt la fel de dramatice ca cele ale familiei Brâncoveanu. Dar în spatele martiriului domnitorului Constantin și al celor patru fii ai săi, se află poveștile de o putere extraordinară ale femeilor care au supraviețuit și au purtat mai departe moștenirea familiei. Cea mai de seamă dintre ele a fost Domnița Bălașa, a șasea fiică a voievodului, o femeie a cărei viață a fost o cruce între opulența de la curtea domnească, suferința exilului și o credință de neclintit.

Crescută în epoca de maximă înflorire a Țării Românești, sub domnia tatălui său, Bălașa a cunoscut fastul, cultura și rafinamentul stilului brâncovenesc. A fost căsătorită cu Manolache Lambrino, un boier de rang înalt, și viața ei părea destinată să fie una a privilegiilor. Dar totul s-a prăbușit în 1714, în acea zi fatidică de la Istanbul, când tatăl, soțul și cei patru frați ai săi au fost decapitați din ordinul Sultanului Ahmed al III-lea.

Domnița Bălașa, alături de mama sa, Doamna Marica, și de celelalte surori, a fost martora acestei tragedii. A fost aruncată în închisorile Istanbulului, umilită și forțată să trăiască în sărăcie, după ce întreaga avere a familiei a fost confiscată. A fost o cădere brutală de la cel mai înalt statut la cea mai adâncă deznădejde. După doi ani de exil chinuitor, a reușit să se întoarcă într-o țară schimbată, o țară care nu mai era a Brâncovenilor.

Dar în loc să se lase copleșită de durere, Domnița Bălașa și-a dedicat restul vieții credinței și actelor de caritate. Folosind puțina avere pe care a reușit să o recupereze, a devenit una dintre cele mai mari ctitorițe ale vremii sale. A renovat biserici, a construit aziluri pentru săraci și bolnavi și, cel mai important, a ridicat în București un complex care avea să-i poarte numele: Biserica Domnița Bălașa și așezămintele din jur. A transformat suferința personală într-o sursă de alinare pentru ceilalți.

Legenda Blestemului Brâncovenesc

În popor, s-a născut o legendă puternică, legată de sfârșitul tragic al familiei. Se spune că Doamna Marica, mama sa, l-ar fi blestemat pe sultanul Ahmed al III-lea, cel care i-a ucis familia, ca niciunul dintre urmașii săi să nu moară de moarte bună și să nu se bucure de domnie. Istoria pare să fi ascultat acest blestem. Ahmed al III-lea, liderul unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii, a fost detronat în urma unei răscoale a ienicerilor în 1730, a fost aruncat în închisoare de nepotul său și a murit câțiva ani mai târziu, în captivitate. Mulți dintre succesorii săi au avut, de asemenea, sfârșituri violente. Pentru români, aceasta a fost dovada că dreptatea divină, chiar dacă întârzie, nu uită niciodată.

Domnița Bălașa a trăit până la o vârstă înaintată, murind în 1752. A fost o supraviețuitoare, o femeie care a cunoscut și gloria absolută, și cea mai neagră tragedie, dar care a găsit puterea de a reconstrui și de a lăsa în urmă nu o moștenire a răzbunării, ci una a credinței și a compasiunii.

Ce credeți că este mai impresionant la Domnița Bălașa: forța de a supraviețui unei tragedii atât de mari sau dedicarea sa de a transforma durerea personală în acte de binefacere pentru o întreagă comunitate?

https://www.facebook.com/share/p/1B9xjhJKL7/