$$$

 Cele patru neveste ale domnitorului Alexandru cel Bun

Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al soției acestuia, Anastasia. Pe 23 aprilie 1400 a devenit domn al Principatului Moldova, după ce domnitorul Iuga fusese îndepărtat de la putere de către voievodul Țării Românești, Mircea cel Bătrân, iar la început a domnit împreună cu fratele său, Bogdan, până în 1407, când a devenit conducător unic.

Alexandru a încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act prin care este atestat și orașul Iași. Tot el a obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de la Constantinopol și a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. De altfel, evenimentul aducerii moaștelor a fost zugrăvit în multe dintre frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Una din ele, cea de la mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, înfățișează alaiul domnesc al lui Alexandru în ultima reprezentare din suita de patru ce reprezintă martiriul sfântului Ioan. Domnia lui Alexandru cel Bun, întinsă timp de 32 de ani, a fost o perioadă de pace pentru Moldova, datorită politicii extrem de abile a domnului, care a reușit să mențină echilibrul între Ungaria și Polonia. A recunoscut suzeranitatea lui Vladislav II Iagello și a încheiat cinci tratate de pace cu acesta, promițându-i sfat și ajutor împotriva oricărui dușman și, în acest fel, s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei – și trecea prin Moldova – de gurile Dunării, mai exact de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, Alexandru i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde teutonii au suferit o mare înfrângere, și la Marienburg, în același an.

În timpul domniei sale, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman, când turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar domnitorul Alexandru a reușit să-și apere teritoriile.

Domnitorul a fost căsătorit de patru ori. Prima soție a fost Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz, cea care a ridicat Catedrala Catolică din Baia, unde a și fost înmormântată. Această soție era de origine poloneză și de religie catolică, iar căsătoria a avut loc prin 1393-1394.

Construirea bisericii „Sf. Fecioară” a fost un gest de curtoazie față de vecinii săi polonezi, dar anul ctitoriei nu este cunoscut. În anii 1646-1647 arhiepiscopul Marco Bandini, administrator apostolic al catolicilor din Moldova, scria că a văzut pe partea dreaptă a altarului bisericii o inscripție potrivit căreia biserica a fost ridicată în anul 1410 și închinată memoriei soției sale, Margareta. Bandini relatează că Doamna Margareta a fost înmormântată într-un sicriu de argint, sub baptisteriul din biserică: „sub acel baptisteriu zace Margareta, acel juvaer prețios, întemeietoarea bisericilor moldovenești”. Arhiepiscopul menționează că pe piatra tombală se afla următoarea inscripție în limba latină: „În anul 1410 s-a sfințit această biserică în cinstea Prea Curatei Fecioare Maria; s-a clădit de ilustrul domn Alexandru-Vodă, împreună cu mănăstirea Moldavicen, pentru pomenirea soției sale, Margareta, care este înmormântată sub baptister. Să se odihnească până la învierea spre viața veșnică. Amin”.

După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Ana Neacșa, o tânără care a murit la scurt timp după cununie, cel mai probabil la nașterea primului copil, Iliaș I, cel care va moșteni tronul Moldovei.

Cea de-a treia soție a domnitorului a fost Ringala, sora lui Vytaudas, marele duce al Lituaniei, și cumnată a regelui Vladislav al II-lea Iagello al Poloniei. Ringala era direct înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, mama domnitorului. Înaintea acestei căsătorii, Ringala fusese căsătorită pentru un an cu ducele Henric de Mazovia și deținea titlul de prințesă de Mazovia, dar rămăsese văduvă, fiind ea însăși printre cei suspectați de moartea lui Henric. Nunta lui Alexandru cu Ringala a avut loc în 1411 și a fost deosebit de fastuoasă, dar avea să fie desfăcută zece ani mai târziu, în 1421. Motivul despărțirii a fost legat de originile catolice ale doamnei şi încercările ei de a-l converti pe soțul său la catolicism.

Cronicile poloneze scriu că “Ringala s-a despărţit de Alexandru din pricină că acesta nu voia în ruptul capului să devie catolic”, iar după separare domnița a primit orașul vamal Siret și 40 de sate drept despăgubire. De asemenea, ca parte a acordului de despărțire, domnitorul a promis să-i plătească întreaga viață venituri în valoare de 600 de ducați de aur anual, în două rate.

În anul în care s-a despărţit de doamna Ringala, Alexandru cel Bun s-a recăsătorit cu Marina, care făcea parte dintr-o veche familie boierească din Moldova şi era ortodoxă. ”Marina e întâia doamnă româncă de la care ne-a rămas chipul autentic. Un epitrafir ţesut de meşteri bizantini contemporani şi care se afla înainte de război într-unul din muzeele Petrogradului ne-o arată pe Marina în bogatul ei costum de doamnă, subţire şi mlădioasă, cu ochii galeşi, sprâncenele încondeiate şi foarte ridicate deasupra ochilor, nasul subţire, gura mică, părul împletit. Această din urmă doamnă a lui Alexandru a fost mama lui Petru Aron”, scrie istoricul C. Gane în “Trecute vieți de doamne și domnițe”.

Ultimul mariaj al domnitorului a durat zece ani și a avut ca rezultat patru copii: Cneaja, Ştefan, Bogdan şi Petru Aron. Un alt copil al lui Alexandru cel Bun a fost Ștefan, fiu născut de o soție nelegitimă, Stanca (Stana).

Doamna Marina i-a supravieţuit lui Alexandru cel Bun, care a murit în prima zi a anului 1432 la Mănăstirea Bistriţa, în urma unui atac de cord, și a fost înmormântat lângă cea de-a doua soţia a sa, Ana.