$$$

 Caragiosul Jim Carrey a spus odată:

Durerea nu e doar o emoție.

E o sfâșiere tăcută.

Un gol care rămâne în locul unde, cândva, trăia dragostea.

La început, doare cumplit — ca o rană care pare că nu se va închide niciodată.

Dar cu timpul, marginile aspre încep să se netezească.

Durerea se domolește, dar urma rămâne acolo — ca o amintire tăcută a ceea ce a fost odată.

Adevărul e că nu „treci peste”.

Înveți să mergi mai departe **cu** acea durere.

Dragostea nu dispare. Se transformă.

Rămâne în ecoul râsului, în căldura amintirilor, în acele momente în care încă mai întinzi mâna spre cineva care nu mai e.

Și e în regulă.

Durerea nu e o povară rușinoasă.

Nu e o slăbiciune.

Este dovada cea mai sinceră că ai iubit cu adevărat.

Că cineva frumos a trecut prin viața ta și a lăsat o amprentă adâncă.

Așa că dă-ți voie să simți.

Să plângi.

Să-ți amintești.

Să duci cu tine, fără grabă, ce a fost frumos.

Nu există un „termen limită” pentru suferință.

Unele zile vor fi grele. Altele mai ușoare.

Unele clipe te vor doborî pe neașteptate.

Altele îți vor aduce un zâmbet de recunoștință.

Cinstește-ți durerea. E sacră.

E semnul că ai avut un suflet mare.

Și, într-o zi, dincolo de lacrimi, vei începe să te vindeci —

nu pentru că ai uitat,ci pentru că ai învățat să porți în tine și dragostea, și pierderea.

Împreună....