$$$

 Te rog pe tine, mare.

- De ce ești trist, de ce oftezi? De ce vrei valuri să te-nece?

Ai timp l-apus s-asculți pe cel ce plânge?

- De mii de ani eu sunt aici și voi mai fi pe-atâta.

Eu am iubit, ea m-a uitat, eu o iubesc, și inima mi-o frânge...

- Tu fericit ai fost, te-ai bucurat de vrajă? I-ai cunoscut fiorii?

Să poată fi ceva mai minunat pe lume?

- Eu știu că cel mai frumos dar este iubirea.

De m-a iubit, de ce-a plecat, de ce-o iubesc, de ce o strig mereu pe nume...

- Știi tu ceva, îți spun acuma? Asculți ce mi-a șoptit odată?

Dar o cunoști și ai văzut cât este de frumoasă?

- Ea ochii albaștri de smarald îi are de la mine.

Cât o iubesc, mi-e dor enorm de ea, de m-ar iubi, cât este de duioasă...

- Tu ai habar cât te-a iubit? Că inima-i de-atunci zdrobită?

Mi-a spus să plec deci cum să-ți cred cuvinte?

- Să fie a ta nu s-a putut decât ca și dorință.

Cât am iubit, cât o doresc, m-o fi iubit, făceam în versuri jurăminte...

- În sufletu-ți pe veci va fi? Ai s-o iubești o viață?

Am cum s-o uit când răscolește-n mine?

- Nu poți cât dorul ți-e plecat s-o vadă.

Tot o iubesc, aș vrea să-i spun, s-o mai iubesc, în brațe să-mi suspine...

- Furtună vrei să fac, delfinii să o strige? În lume trimit pescărușii?

Putere ai ca elfii pentru mine s-o răpească?

- Corabie din valuri-ți fac de o iubești și-n vise.

Cât o iubesc, o insulă să-mi dai, să o iubesc, și ea să mă iubească...

Mircea Cosmin