$$$

 Orșova de altădată nu mai există la suprafață. Astăzi, locul unde altădată răsunau pași pe caldarâm și clopote de biserici se află sub apele liniștite ale Dunării. Un oraș întreg, cu străzi, case, livezi, școli, biserici și cimitire, a fost înghițit de fluviu în numele progresului. Din vechea Orșova au mai rămas doar amintiri, fotografii sepia și mărturii ale celor care au trăit acolo înainte ca orașul să dispară sub valuri.

În anii ’60, autoritățile române, în colaborare cu cele iugoslave, au început unul dintre cele mai mari proiecte hidroenergetice din Europa de Est: construcția hidrocentralei Porțile de Fier I. Acest colos tehnologic avea să transforme radical cursul Dunării în zona de graniță dintre România și fosta Iugoslavie. Pentru a crea lacul de acumulare necesar barajului, nivelul apei a fost ridicat cu zeci de metri, iar vechiul oraș Orșova a trebuit să fie complet strămutat pe un teren mai înalt.

Locuitorii au fost evacuați, iar clădirile au fost demolate una câte una sau abandonate, lăsate să fie înghițite de apă. A fost o despărțire dureroasă. Oamenii și-au văzut viețile smulse din rădăcini, locuințele dărâmate, mormintele strămutate. Pentru mulți, noua Orșova — reconstruită modern, la mal — nu a mai avut niciodată sufletul celei vechi. Ceea ce era odinioară un oraș viu, cu un centru istoric pitoresc și o atmosferă aparte, a devenit o legendă tăcută, aflată sub oglinda Dunării.

Cu toate acestea, în zilele senine, când soarele scaldă luciul apei, unii localnici spun că pot „simți” Orșova veche sub valuri. În adânc, acolo unde acum trec bărcile, se află rămășițele unei lumi dispărute: podele de piatră, ziduri năruite, trepte care nu mai duc nicăieri. Este un oraș-fantomă, dar nu înfricoșător – ci melancolic. Un martor tăcut al trecutului, care continuă să trăiască în memoria colectivă.

Astăzi, Orșova nouă este un oraș modern și liniștit, cu vedere spre fluviu și un aer balnear aparte. Dar povestea vechii Orșova nu a fost uitată. Ea este transmisă din generație în generație, ca o lecție despre ce înseamnă sacrificiul pentru dezvoltare și cât de fragile sunt rădăcinile noastre atunci când natura și tehnologia se întâlnesc. Fluviul a luat orașul, dar nu i-a putut îneca istoria.