$$$

 POVESTEA VASULUI STRUMA

La 7 decembrie 1941, au plecat din Gara de Est, Obor, pe ruta București/ Constanta, 769 de evrei. Toți aveau aceeaşi destinaţie. În buzunar fiecare are un tichet pentru o călătorie în Palestina. Organizatorul acestui drum, este o organizaţie evreiască, Aliah, cu sediul în Calea Moşilor 78. Mai multe luni anunţuri apărute în jurnale şi în interiroul comunităţii evreieşti, făcuseră reclamă şansei de a părăsi o Europa unde viaţa oricărui evreu era mai în pericol ca niciodată. Deja Europa era împînzită de lagăre de concentrare. În aceeaşi duminică, 7 decembrie 1941, în care trenul pleca din Gara de est, japonezii atacă Pearl Harbor. O zi mai devreme, 6 decembrie, sîmbătă, Marea Britanie a declarat război României. Pe 10 decembrie SUA primesc o declaraţie de război din partea Romaniei. Pasagerii care plecau din România pentru a se refugia în Palestina, veneau dintr-o ‘ ţară inamică ‘ Marii Britanii. Palestina, din 1928, era guvernata de Londra, Societăţii Naţiunilor. Abia în 1948 acest mandat va înceta, odată cu înfiinţarea statului Israel.

La gara de Est, sînt prezente autorităţi civile şi poliţieneşti. Trenul pleacă cu aprobarea guvernului militar. Mareşalul Ion Antonescu este la curent. fiind de părere că emigrarea evreilor trebuie încurajată. Nu este primul vas care pleacă din România cu evrei. 25 de vase au plecat din porturile româneşti între 1938 şi septembrie 1940, cu 17. 000 emigranţi evrei din Germania, Austria, Polonia, cei mai mulţi cu destinaţia Palestina. După ce Ion Antonescu preia puterea, alţi 4800 pleacă spre Palestina prin Romania în 1940-41 din porturi romanești.

Trenul pleacă la miezul nopţii, traversează cîmpia îngheţată. Este cea mai grea iarnă din ultima vreme. La Constanţa îmbarcarea pe vas durează nu cîteva minute ci patru zile. În port, la dana 27 aşteaptă vasul care îi va transporta. Este de fapt mai mult o epavă. Un vas cu pînze transformat într-unul de pasageri. Trebuia scos de mult la casat. În loc de asta, firma fraţilor Singrobasarabia 3 - Copys din Grecia l-a transformat într-un vas de pasageri pentru nişte disperaţi care fugeau din faţa morţii. Reclama companiei arăta pe afiş pachebotul de lux Queen Mary. Contrastul cu realitatea acestui vas care abia se mai ţine să nu se desfacă în bucăţi este puternic. Era făcut din fier, avea două catarge pentru vele, o lungime de 46,40 m, şi o lărgime maximă de numai 5,70 m.Tonajul era de 642,36. Motorul cu elice de 240 cai putere, fusese înlocuit cu unul de 300 CP, luat de la un vas scufundat în Dunăre. Struma avea un deplasament de 300 tone. În mod normal vasul putea transporta circa 150 de persoane. Fuseseră vîndute tichete unui număr de cinci ori mai mare, 768. Pentru toţi aceştia care se vor înghesui pe vas, s-au improvizat o infirmerie de opt paturi,10 closete, o bucătărie, 1 spălător. Cabinele erau nişte separeuri despărţite de stinghiile luate de la mai multe lăzi de portocale. Cauza : goana după profit. Era lăcomia de a folosi tragismul a istoriei, şi de a-l o transforma în bani, mulţi bani. În acest lanţ erau implicaţi patronii vasului, fraţii Singros, trimişii lor în România, agenții maritimi, Stefan D’Andreea, Jean Pandelis, liderii organizaţiei Aliah, în frunte cu Eugen Meissner, Samuel Leibovici Ariel, dr. Iacob Leberman, Lipa Haimovici, Emma Guttman-Bunescu.

Coborîţi din tren pe o linie secundară, platforma de debarcare este înconjurată de armată şi poliţie, de autorităţi portuare şi vamale. Sunt coborîţi cîte 20 de pasageri din vagoane. Bagajele pasagerilor sunt verificate minuţios. În prima zi, în portul Constanta, luni 8 decembrie, abia 40 de pasageri sunt verificaţi. Fiecare are dreptul la un bagaj de 20 kg plus un rucsac de lucruri personale. Fiecare emigrant are dreptul să ia cu el trei schimburi de lenjerie, trei perechi de încălţăminte, şase cămăşi de zi şi trei de noapte, două costume de haine, un palton şi un pardesiu. Atît. Sînt multe lucruri interzise, bani, bijuterii.Pentru asta un funcţionar al Băncii Naționale asistă la vămuire. Sînt interzise şi medicamentele şi alte lucruri. Se comit multe abuzuri. Abia miercuri seara, ora 20,00, după trei zile de controale şi verificări, toţi pasagerii sunt, în sfîrşit, îmbarcaţi. Ei sunt apoi coborîţi din nou, pentru o ultimă verificare a documentelor. Apar şi agenţi germani care fotografiază pasagerii.

Tras de un remorcher Struma iese în larg, în apele internaţionale, şi o ia spre sud, spre Bosfor. Pasagerii cînta „Trăiască regele” si „Hatikvah”. Mulţi plîng privind portul depărtîndu-se, pămîntul ţării în care îşi trăisera viaţa. Starea de spirit, în ciuda umillinţelor suferite la îmbarcare, este bună. În cîteva ore vor ajunge la Istanbul, apoi în Palestina. Erau două drumuri de la Istanbul – fie pe calea ferată, fie pe mare, prin Mediterana. Nu aveau motive să fie îngrijoraţi. Un alt vapor al companiei fraţilor Singros, Darien doi, plecase din portul Constanţa, în februarie 1941, cu 483 emigranţi evrei.

Vasul părăseşte portul la 14,30, joi, 12 decembrie. O călătorie de la Constanţa la Istanbul, 176 mile marine, dura în mod normal 12-15 ore. Aceasta va dura 4 zile. Struma navighează sub pavilion panamez. Turcia, e o ţară neutră. Istanbul este escală obligatorie pe acest traseu. Numai cîţiva dintre pasageri au o viză în paşaport. Cei mai mulţi au părăsit definitiv Romănia, fără să aibe viza pentru Palestina sau Turcia. Odată plecaţi, ei pierd cetăţenia romană. Cei mai mulţi dintre pasageri sunt din nordul Moldovei, Bucovina şi Basarabia. Ei aparţin păturii mijlocii şi avute a comunităţii evreieşti. Şi preţul extrem de scump a făcut o triere severă. Profesional, cei mai mulţi dintre ei au studii superioare, sunt avocaţi, medici, economişti, oameni de afaceri, ingineri, studenţi, elevi. Sînt multe famiii, bunici, părinţi, nepoţi, copii. Au vîndut, ori au părăsit tot ce aveau, şi au plecat spre Palestina, Pămîntul Făgăduinţei. 2/3 sunt între 18-45 de ani. O zecime sunt copii pînă în 15 ani.1o peste 60 de ani. Doi prunci basarabia 18de 5 şi 8 luni. În total, la 12 decembrie, s-au îmbarcat 787 persoane, dintre care 10 alcătuiau echipajul.( alcătuit din cinci bulgari, doi evrei, un ungur, un polonez, o româncă. Comandandantul se numea Grigor Timofei Garabatenco, ucrainian de origine, cetăţean bulgar, din Varna.

Condiţiile de călătorie sunt infernale. Nu există nici o sursă de căldură şi e foarte frig, -13 grade Celsius. O înghesuială inimaginabilă, lipsa condiţiilor de igienă, hrană proastă. Dar marea îngrijorare o furniza motorul. Era extrem de îndoielnic că Struma va putea ajunge pînă în Bosfor, darmite pînă în Palestina. Marea e calmă, nu bate vîntul. S-a şi încălzit puţin. Undeva între Tuzla şi Costineşti, pilotul remorcherului (Istria) se retrage. La o jumătate de oră, motorul încetează să mai funcţioneze. Mecanicii, ajutaţi de cîţiva ingineri dintre pasageri, încearcă zadarnic să îl repare noaptea de joi spre vineri, şi vineri toată ziua. Struma navighează în derivă. Semnalele SOS nu primesc răspuns. Din cauza vîntului, Struma naufragiază pe un banc de nisip. Situaţia e disperată. Este trimisa o barca la ţărm pentru a cere ajutor. Ajunsă acolo, după doua ore de vîslit, este întîmpinată de grăniceri cu foc. Cei cinci se întorc la vapor.

Din fericire remorcherul Istria s-a întors între timp, trimis de căpitania portului alarmată de semnalele SOS. Întii este eliberat vaporul din nisipuri, apoi şi remorcat şi adus în port pentru repararea motorului. Lucrul reuşeşte după multe ore de lucru încordat. Struma iese pentru a doua oară într-o săptămînă din apele teritoriale românesti, remorcat tot de Istria. În dreptul localităţii bulgare Burgas, remorcherul se întoarce la Constanţa. 

După 70 de zile de şedere în Bosfor, Struma este remorcată. Fără motor, Struma este lăsată în derivă în Marea Neagră. La 24 februarie, la 9 dimineaţa, un submarin sovietic torpilează vasul. Struma face explozie si se scufundă. Odată ajunși în apă, destui fac infarct. Apele sunt extrem de reci. Rezultatul – un singur supravieţuitor, un tînăr de 18 ani, David Stoliar din Bucureşti. El ajunge la mal, este reţinut cîteva săptămîni de autorităţi. A fost anchetat, ținut în carantină, apoi a fost lăsat să plece în Palestina.

În jurul acestei tragedii au apărut o mulţime de legende. S-a spus ca vasul s-a lovit de o mină. S-a spus că nemţii l-au scufundat. S-a spus că englezii ar fi făcut acest lucru. Sînt versiuni care implică şi autorităţile româneşti. În anii 60, au apărut documente care atestă acţiunea unui submarin sovietic în zonă. În decembrie 1999 s-a descoperit epava vasului la 5 km la nord de ţărmul Turciei.

Ideea de a pleca in Palestina era populară printre evrei. Mai multe vase au ajuns cu bine, salvînd mai multe mii de refugiati. Cîteva organizații sioniste au format grupuri cu scopul de a-i trimite in Palestina. Una dintre ele a fost și Alyia care sa ocupat de Struma. Acest comitet functionează în Bucuresti, Calea Moșilor 78, în inima unui cartier locuit de evrei. Astăzi clădirea nu mai există. S-a prăbusit la cutremurul din 4 martie 1977. Pe locul ei, un parking a sters din amintire aproape totul din trista istorie pe care o narăm aici. Comitetul Alyia invita evreii să se înscrie la călătorie. Afișele arătau un pachebot transoceanic, sugerînd că pe vas condițiile de călătorie sunt excelente și sunt locuri suficiente. Vînzările de bilete au fost făcute mai ales prin firma Turismul Mondial, cu sediul pe Calea Victoriei nr.100, lîngă Athenee Palace. Clădirea există și azi.

Vasul Struma a fost construit in 1867 în nordul Angliei la Newcastle. Avea în 1940 77 de ani de folosință. Trebuia demult scos din uz. Acest lucru viitorii pasageri nu-l cunoșteau. Ei știau ce la arătau prospectele companiei Turism Mondial și comitetul Alya. Pentru a ajunge pe vas, mulți si-au vîndut bunurile, case, magazine, bijuterii de familie, tot ce aveau. Nici un sacrificiu nu părea prea mare pentru a scăpa de amenințarea morții. Campanie publicitară a fost insistentă. Nici nu ar fi trebuit. Mulți evrei erau deja convinsi că singura lor șansă era emigrarea în Palestina. Ei proveneau mai ales din Basarabia și Bucovina…Unii veneau direct din lagărele de muncă, din taberele de curățat zăpada. Struma aparținea armatorilor Jean Pandelis și Stefano d’Andria. Era un barcaz care navigase sub pavilion bulgar. A fost reparat și modificat pentru a putea transporta pasageri. Naviga sub pavilion panamez, țară neutra la acea data. Echipajul din 8 oameni era bulgăresc.

Vasul Struma a ancorat în portul Constanta la 24 mai 1941. Din noaptea 21-2 iunie 1941, Germania și URSS sînt în razboi. Este una din perioadele cele mai critice pentru evrei. În pogromul de la Iasi mor peste 10.000 de evrei. Trenurile morții fac alte 2609 victime pe traseul Iași/Călărași. Alte zeci de mii de evrei sunt deportați în lagărele din Transnistria. Dintre aceștia mai multe mii – cifra este si azi necunoscută- vor cădea victime chiar în primele săptămîni ale războiului.

După mai multe amînări, în toamna anului 1941, pasagerii de pe Struma s-au adunat la București la Gara de Est. Sunt 768. Au urcat în trenul de Constanța duminica 7 decembrie după miezul nopții. Era o iarna grea, dar pasagerii se considerau norocoși. Credeau că în cîteva zile vor debarca in Palestina. Ii astepta un drum cu trenul pînă la Constanta, apoi cu vaporul Struma în Bosfor, prin Meditarana și apoi Pămîntul Făgăduinței. Tot avutul lor se afla în valize. Lăsau în urmă familiile, anii petrecuți în Romania, unde marea majoritatea erau născuți.

Agenția evreiască a negociat să se permită pasagerilor celor sub 16 ani să coboare pentru a fi apoi transportați in Palestina. În februarie, aranjamentul părea perfectat. Secretarul colonial, lord Moyne, a fost de acord, și a trimis un mesaj in acest sens ambasadorului Knatchbull-Hugessen. Înaltului comisar britanic în Palestina, Sir Harold MacMichael, a luat notă de concesia făcută de Londra. Copiii urmau să fie separați de părinții lor și transportati pe uscat în Palestina. Guvernul local de la Ierusalim era favorabil ideei. Însă nimic nu s-a întimplat. Negocierile au rămas fără rezultat pentru că autoritățile turcesti au refuzat să permită trecerea pe teritoriul turcesc a celor 74 de copii. Londra de asemenea a transmis că nu are vase disponibile pentru acțiuni umanitare.

Un sistem de certificate, care stabilea un număr de evrei care putea emigra in Palestina anual, valabil din 1938 funcționa în Palestina. Agenția Evreiască din Ierusalim a propuns ca 760 locuri din această cotă să fie acordată pasagerilor de pe Struma. Înaltul comisar britanic, Sir Harold MacMichael, a refuzat. Pasagerii Strumei au fost astfel condamnati. Cum se explică aceasta decizie ? Rămîne pînă astăzi o enigmă.

23 februarie 1942. Ministerul de externe de la Ankara a comunicat ambasadorului britanic că vasul Struma va fi dus în Marea Neagra și scos din apele teritorile turcești. În aceeasi, seara remorcherul Aldemar s-a apropiat de Struma. De pe el a urcat pe Struma politiști, marinari și funcționari din port. Intențiile erau clare. Pasagerii au opus o rezistență disperata. A struma 6fost un adevarat asediu. Inutil. Asediatorii au reușit să ia vasul sub control. S-a făcut o ultimă încercare de reparara motorul. Tot fără succes. Ordinele au fost ca în orice situatie Struma aflat in port din 16 decembrie, să fie remorcat și dus inapoi in Marea Neagră. Ceea ce s-a și întimplat. Pe vas nu ma, exista hrană, apa, radio. Motorul era stricat. Lanțul ancorei a fost tăiat de marinarii turci. Struma plutea în derivă, fără apărare… Noaptea care a urmat a fost una a fricii și panicii. Nimeni nu stia ce se va întimpla. Pasagerii de pe Struma au fost lăsați în voia sorții.

Enigma exploziei a fost multă vreme nedescifrată. S-a spus că Struma a fost sabordata chiar de pasageri sau de un grup evreissc așa cum se intimplase cu vasul Patria 1940, și acela plin de refugiati. S-a spus că un grup din România, ar fi făcut ca vasul sa explodeze cu ajutorul unei bombe plasată la bord pentru ca vasul să nu se intoarca la Constanța, unde mulți profitaseră de pe urma acestei afaceri. Companiei Alya și cei din care au organizat expeditia Struma au fost bănuiți. Au circulat informații după care nemtii ar fi fost cei care au aruncat vasul in aer. Bănuielile nu au ocolit nici autoritățile turcesti și nici pe cele britanice. Adevarul este că Struma a fost scufundata de o torpila lansată de pe submarinul sovietic Sci 213 comandat de Ivan V. Isaiev, care supraveghea Strîmtorile în dimineata de 24 februrie, ora 9,30.