$$$

 — Nici să nu aud așa ceva! a strigat mama din bucătărie.

— Cum să te căsătorești cu o femeie cu trei copii?!

Am rămas în ușă, încremenit. Urma să fie o discuție grea, știam asta, dar nu mă așteptam să fie chiar așa.

— Măi Bogdane, tu auzi ce spui? a adăugat tata, lăsându-și tacâmurile din mână. Cum să iei o femeie care are deja copii mari? Nu se poate așa ceva! Să îți iasă din cap una ca asta!

Era o duminică seară obișnuită, iar eu doar voiam să le spun că am luat o decizie care îmi schimbă viața. Îi credeam pregătiți. M-am înșelat.

Le-am spus totul. Că m-am îndrăgostit de Mirabela. O femeie simplă, dar demnă. Cu ochii blânzi și o inimă caldă. Locuia la marginea satului, într-o casă de lut, alături de cei trei copii ai ei. Nu avea nimic, dar nici nu își plângea de milă.

Eu aveam 27 de ani atunci. De la 17 lucram în fabrica tatălui meu. Mobila era viața noastră. Lemn masiv, comenzi, clienți, presiuni, termene. Munceam zi și noapte. În timp ce alții mergeau în cluburi sau ieșeau în oraș, eu terminam dulapuri și paturi până la 2 noaptea. Părinții mei erau mândri de mine, până în seara aceea.

— Are trei copii, mama! Dar îi iubesc ca pe ai mei. Nu-i consider “ai altuia”. Sunt suflete care merită o șansă, iar eu vreau să fiu omul care le-o oferă.

Dar părinții mei s-au uitat la mine ca la un străin.

— Dacă faci pasul ăsta, să știi că pierzi tot! Nu mai ai ce căuta în firmă. Nu o să primești nimic de la noi. Să pleci cu ea, dacă asta vrei.

Și asta am făcut. Mi-am strâns câteva haine, câteva unelte și am plecat. Cu inima cât un purice, dar cu convingerea că fac ce simt.

Mirabela m-a primit în casa ei. Săracă, din lut, dar plină de iubire. Fetițele ei, trei suflete de aur, m-au îmbrățișat timid. De atunci, le-am simțit ca pe fiicele mele.

Am început de la zero. Într-o anexă veche am amenajat un atelier. Nu aveam decât un fierăstrău, o menghină și multă ambiție. Am început cu mese mici, rafturi. Apoi dulapuri. Apoi paturi. Făceam totul manual. Mi-am tocit palmele, dar nu renunțam. Când vindeam câte o piesă, mai cumpăram o unealtă. Și tot așa.

Seara, când ajungeam acasă, copiii mă îmbrățișau. Ne strângeam toți la masă. Mirabela gătea simplu, dar cu drag. Într-una din seri, după doi ani de muncă istovitoare, m-am prăbușit pe pat și am izbucnit în plâns. Nu mai puteam. Nu știam dacă fac bine, dacă voi reuși.

Cea mai mică dintre fete s-a așezat lângă mine. M-a îmbrățișat și mi-a spus:

— Tati, când mă fac mare, o să te ajut. N-o să te mai văd plângând niciodată.

Atunci am știut că n-am voie să renunț. Pentru ele, pentru Mirabela, pentru visul nostru.

Au trecut anii. Atelierul a crescut. Am început să am comenzi din tot județul. Am putut să dărâmăm casa de lut și să ridicăm una adevărată. Am cumpărat o mașină second-hand și în sfârșit aveam un frigider plin.

Mirabela a fost mereu alături de mine. Niciodată nu s-a plâns, niciodată nu a cerut nimic. Știa cât e de greu. Dar și cât valorează ceea ce construim împreună.

Anii au trecut. Fetele au crescut. Le-am trimis la școală, apoi la facultate. Una e învățătoare, alta lucrează la spital, cea mică e studentă la arhitectură. Și știi ce e cel mai frumos?

Vin la mine în fiecare săptămână. Una îmi face curățenie. Alta îmi aduce mâncare gătită pentru toată săptămâna. Alta îmi aduce medicamente. Mă pupă pe frunte și îmi spun: Tată, mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi.

Mirabela nu mai este. S-a stins după o boală grea. Dar știu că dacă ar fi să vadă cum suntem acum, ar fi mândră. Mă uit la fetele mele și știu că am făcut alegerea corectă.

Părinții mei? Au venit la noi după mulți ani. Tata m-a privit și a spus doar: Te-ai descurcat mai bine decât credeam. Iartă-mă, fiule.

Morala poveștii:

Nu asculta gura lumii. Și nici prejudecățile. Un copil nu este o povară. Este o binecuvântare. Iar iubirea adevărată nu se caută în CV-ul cuiva, ci în sufletul lui.

Iar eu am câștigat o familie adevărată. Trei fiice care mi-au fost darul cel mai de preț.

Sacrificiul pe care l-am făcut cândva… mi-a fost răsplătit în fiecare zi. Cu iubire. Cu recunoștință. Cu familie.

Dacă ai citit această povestioară, nu uita să ne spui cum ți s-a părut.❤️✨