Da, este adevărat – ursul este o creatură impunătoare și spectaculoasă. Are o frumusețe aparte, o prezență care inspiră respect și admirație. Dar în același timp, este un locuitor al pădurii, obișnuit să-și caute hrana, să-și protejeze teritoriul și să-și apere puii. El nu cunoaște regulile noastre și nici nu poate înțelege intențiile bune ale celor care se opresc să îl fotografieze, să îl filmeze sau, mai grav, să îi arunce mâncare.
Ceea ce pentru tine poate părea un gest prietenos sau o experiență memorabilă, pentru el poate deveni o sursă de confuzie, frică sau agitație. Iar o dată ce un urs se obișnuiește să primească mâncare de la oameni, va începe să caute prezența umană tot mai des, expunându-se unor pericole care nu țin de el – ci de lipsa noastră de responsabilitate.
Trebuie să înțelegem că ursul nu vine la marginea drumului pentru a ne face pe plac. De cele mai multe ori, este împins de foame, de pierderea habitatului sau de curiozitatea firească. Nu cere, nu alege, nu negociază. Și cu toate acestea, nu vrea să rănească pe nimeni. Tot ce își dorește este să trăiască liniștit, în pădurea lui, acolo unde se simte în siguranță. Să își crească puii, să își urmeze ritmul natural, fără interferențe din partea noastră.
Apropierea de un urs, chiar și aparent pașnic, nu este o dovadă de curaj sau empatie. Este o greșeală care poate avea urmări tragice – atât pentru oameni, cât și pentru urs. Pentru că, de multe ori, atunci când comportamentul său devine problematic din cauza interacțiunii cu oamenii, ursul plătește cu propria viață.
Așadar, cea mai mare formă de respect pe care i-o putem arăta este distanța. Nu îl hrăni, nu te opri, nu te apropia. Admiră-l în tăcere, din siguranță, și lasă-l să meargă mai departe. Pentru că adevărata frumusețe a naturii stă în libertate, iar ursul nu vrea decât să rămână acolo unde îi este locul – în inima pădurii, departe de camerele noastre, de pungile cu resturi, de lumea noastră agitată. Nimic mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu