$$$

 Când postașul a oprit în fața porții cu plicul de la universitate, Mihai și-a dat seama că toată viața lui se va schimba în următoarele zece secunde.

Mâinile îi tremură când rupe plicul. În ultimele patru luni, de când a dat examenul de admitere la Politehnica din București, a visat acest moment. Dar acum, când plicul e în mâinile lui, se teme să îl deschidă. Pentru că dacă răspunsul e nu, visul lui se prăbușește, iar planurile părinților de a se împrumuta pentru facultatea lui devin inutile.

"Ce scrie, băiete?" strigă tatăl de pe prispa casei, unde încearcă să repare o bancă străină, dar ochii îi sunt pironiți la fiul lui.

Mihai citește o dată, de două ori, de trei ori. Nu își poate crede ochilor. "ADMIS. BURSA DE MERIT. PRIMUL LOC LA EXAMEN." Cuvintele dansează pe hârtie, iar el simte cum picioarele îi slăbesc.

"Mama! Tata!" strigă el, alergând spre casă cu scrisoarea în mână. "Am luat bursa! Primul loc! Nu trebuie să plătiți nimic!"

Mama iese din bucătărie cu mâinile pline de făină, iar când vede expresia de pe fața lui, începe să plângă înainte să înțeleagă despre ce e vorba. Tatăl lasă ciocanul și vine spre ei cu pași gravi, de parcă s-ar teme să creadă vestea bună.

Doar cei care au crescut în familii unde fiecare ban e cântărit și recântărit pot înțelege ce înseamnă să primești o bursă care îți schimbă destinul.

În ultimii patru ani de liceu, Mihai a învățat la lumina lămpii cu gaz când se oprea curentul. A mers pe jos doisprezece kilometri în fiecare zi la școala din oraș, pentru că banii de autobuz erau bani de pâine. A refuzat ieșirile cu colegii, vacanțele, hainele noi. Tot ce conta era să învețe destul de bine încât să își merite locul la facultate.

"Știi ce înseamnă asta?" întreabă tatăl, cu vocea înăbușită de emoție. "Înseamnă că nu trebuie să vând pământul. Înseamnă că nu trebuie să mă împrumut de la banca din oraș cu dobânzi de cămătar."

Pentru familia lui Mihai, bursa nu e doar despre educație - e despre demnitate. În ultimele luni, tatăl lui umblase prin sat întrebând pe cine să se împrumute de la el. Unii vecini îi oferiseră bani, dar cu dobândă. Alții îi spuseseră direct: "Las-o, Ioane, că nu-i pentru oameni ca noi facultatea."

Mama se așază pe treptele prispei și privește scrisoarea de admitere de parcă ar fi o comoară. "Să-ți aduci aminte de ziua asta", îi spune ea lui Mihai. "Să nu uiți niciodată că totul a fost posibil pentru că ai muncit, nu pentru că ți-a dat cineva pe tavă."

Seara, când vestea se răspândește prin sat, încep să vină oamenii. Unii să îl felicite, alții să vadă dacă e adevărat. Pentru că în satul lor, nimeni nu mai luase o bursă la universitate de generații întregi. Ultimul fusese învățătorul, acum pensionat, care terminase facultatea în anii '80.

"Păi cum, măi Mihai," îl întreabă Vasile, vecinul, "tu chiar crezi că o să te descurci acolo, în București? Cu oamenii ăia de la oraș, cu banii în buzunar?"

Dar Mihai nu se îndoiește. Pentru prima dată în viața lui, se simte cu adevărat mândru de el însuși. Nu pentru că ar fi mai deștept decât alții, ci pentru că și-a dovedit că munca și perseverența pot învinge orice obstacol.

Mama pregătește masa de sărbătoare, deși nu e nici duminică, nici sărbătoare religioasă. Scoate fața de masă brodată pe care o folosește doar de Crăciun și de Paște. Pentru că azi e o sărbătoare a familiei lor, ziua când viitorul și-a schimbat cursul.

"Să știi", îi spune tatăl în timp ce mănâncă, "că eu și cu mama ta n-am avut șansa asta. Dar am muncit toată viața ca tu s-o ai. Și acum, când o să fii inginer, să nu te rușinezi de părinții tăi care nu știu să citească pe computer."

Mihai îl privește pe tatăl lui - mâinile aspre de la munca câmpului, spatele încovoiat de la căratul sacilor de grâu, ridurile adânci pe față de la grija zilei de mâine. Și își dă seama că tot ce a învățat el din cărți, tatăl lui a învățat din viață.

"Nu o să mă rușinez niciodată", îi promite el. "O să fiu mândru că sunt fiul unui om care a știut să muncească pentru visele copiilor lui."

Noaptea, Mihai stă în patul lui și privește prin fereastră la stelele de deasupra satului. În septembrie va pleca la București, într-o lume pe care nu o cunoaște. Dar nu îi e frică. Pentru că știe că poartă cu el tot ce l-au învățat părinții - să muncească cinstit, să nu se dea bătut, să nu uite de unde vine.

Bursa de merit nu e doar despre banii care îi vor plăti studiile. E despre faptul că și-a dovedit că merită să fie acolo. Că un băiat din satul de la poalele muntelui poate fi la fel de bun ca oricare altul din București.

Și că uneori, când muncești destul de mult și visezi destul de tare, miracolele chiar se întâmplă.

   Preluare internet