joi, 3 iulie 2025

$$$

 RUȘII ÎL UCID PE GENERALUL AVRAMESCU


Generalul Gheorghe Avramescu avea 51 de ani in 1945 cind a fost arestat de sovietici. Era născut la 26 ianuarie 1893 la Botoșani. Ca ofițer de valoare, a parcurs treptele ierarhiei militare cu brio. În 1936 era general de brigadă, apoi, in 1940 general de divizie. Prima dată s-a auzit despre numele lui s-a întîmplat un an mai tirziu, în vara 1941, cînd a condus cu succes Corpul de vînători de munte în Bucovina. În toamna aceluiași an, se remarca la nord de Marea Azov. După arestarea mareșalului Antonescu și trecerea României de partea Aliaților, generalul Avramescu s-a remarcat la comanda Armatei a 4-a, în nord vestul Transilvaniei, apoi in bătăliile contra Armatelor germane de pe teritoriul Ungariei și Cehoslovaciei.


Povestea noastră începe pe 2 martie 1945. Generalul la comanda Armatei a 4-a se găsea în Cehoslovacia. La ora 13,oo a fost chemat de generalul sovietic FF Jmacenko, comandant al grupului de armate din care face si Armata a 4-a română, la punctul de comanda. Două ore mai tîrziu, generalul Avramescu pleca, însoțit de șeful de stat major, generalul Nicolae Dragomir, și de doi ofițeri – garda sa personală. FF Jmacenko i-a primit pe cei doi generali români la ora 18,30. La 17,45, generalul Serstiuk le-a spus celor doi ofițeri din gardă că generalii Avramescu și Dragomir, vor pleca cu gen. Jmacenko la comandamentul Frontului 2 Ucrainian pentru a se intilni cu maresalul R. I. Malinovski. La ora 20,30 genenralul Serstiuk, a ordonat generalului Nicolae Dăscălescu, comandantl Corpului Corpului 2 Armată, să preia comanda Armatei a 4-a, iar generalului Ioan Spirea, comandandul artileriei, să preia funcția de șef de stat major Explicația a fost ca generalii Avramescu si Dragomir au fost chemați la București.


A doua zi, 3 martie, soția generalului Avramescu, aflata atunci in zona frontului, a primit de la un ofițer sovietic, o scrisoare prin care îi cerea să să plece la Sibiu, împreuna cu ceilalti membri ai familiei care o însoteau. In fapt, la Divin, punctul de comanda al Armatei 40 sovietice, toți au fsot arestati. Una din fiicele generalului a încercat să se sinucida. Sotia generalului Avramescu se va întoarce din deportarea în URSS după 11 ani, în 1956.


Era un fapt fara precedent ca un general al Armatei române să fie arestat de sovietici. Starea de spirit a comandantilor militari români era extrem de proasta. Oricine se putea astepta la același lucru. Și nimeni nu stia ce i se întîmplase generalului. Autoritatile sovietice au refuzat să dea explicatii. Sotia generalului Avramescu a facut demersuri pe linga autoritățile sovietice să afle ce i s-a intimplat soțului ei. Abia în 1963 Crucea roșie sovietica i-a răspuns printr-o scrisoare. Era informata aici că generalul Gheorghe Avramescu a murit pe 3 martie 1945, adică a doua zi dupa arestare, în orasul cehoslovac Jasbereny. Că fusese înmormîntat de sovietici la Budapesta în cimitirul Soshalom, un cartier al Budapestei. De ce au pastrat sovieticii atîta vreme tacerea ? Greu de știut astăzi, dacă pină in 1963 nu existat nici măcar certitudinea mortii sale. Au circulat mai multe versiuni. Unii au pretins ca l-ar fi văzut și după 2 martie. Alții că l-ar fi văzut în diferite închisori sovietice.


De ce a fost arestat generalul Avramescu ? Este prima intrebare. În 1945 autoritățile sovietice l-au acuzat pe general de trădare. Generalul s-ar fi pregătit să treacă la inamic, în tabăra germană. Acuzație lipsită de probe. Sovieticii erau experti in fabricarea de acuzatii false. Ei l-au răpit în aceleași imprejurări, și tot la Budapesta, pe diplomatul suedez Raoul Wallenberg. E greu de presupus că generalul să nu fi înțeles că războiul era deja pierdut de germani. Era generalul Avramescu un trădător. Exista o singura imputare pe care sovieticii puteau s-o facă generalului român. Sovieticii vrut să dea un exemplu, să intimideze, să se răzbune.


În toamna 1944 prin zona de lupta a Armatei a 4-a comandată de general a dezertat ginerele sau, Ilie Vlad Sturdza. Sturdza era un cunoscut legionar, soarta lui era pecetluită dacă rămînea în țară. Il asteptau pușcăria. Împreuna cu Sturdza a trecut la nemti și fiica generalului, Felicia. Putem presupune că decizia lui Sturza de a părăsi România a fost luata cu știrea generalui. Era aici un act de tradare ? E dificil azi să judecăm faptele. Erau vremuri extrem de tulburi. Cert este că generalul Avramescu a fost retras de pe front la cererea sovieticilor. La sfirșitul lunii ianuarie 1945, maresalul Malinovski, a cerut să fi rechemat. Motivul : În lipsa sa, puterea combatantă a Armatei a 4-a a scăzut la jumătate.


La 19 februarie, generalul Avramescu a revenit pe front, tot la comanda Armatei a 4-a. Două săptămîni mai tîrziu era arestat. Era o schimbare de atitudinea sovieticilor intr-un timp foarte scurt. E posibil să fi existat un conflict între Armata roșie și KGB. E posibil ca mareșalul Malinovski, să-l fi preferat pe generalul român la comandă, dar KGB-ul, confecționîndu-i un dosar, să fi obtinut de la Beria ori Abakumov, șefii temutului serviciu secret, decizia de înlăturare a generalului. Acuzațiile trebuie să fi fost grave, dacă nici mareșalul Malinovski nu a reușit să împiedice arestarea lui. O altă versiune ne spune ca fusese chemat pe front tocmai pentru ar fi arestat. În România, sovieticii puteau mult mai greu să în aresteze. Reactiile politice, protestele diplomatice, si imaginea negativă oferită de un regimul de ocupație i-au impiedicat pe sovietici să îl aresteze acasă. În plus, înainte de conferința de la Yalta, sovieticii nu doreau sanască alte discutii cu angloamericanii. Readucerea la comanda Armatei a 4-a fi făcut parte din planul asasinării sale.


Istoria rămîne o enigmă. Ce s-a întîmplat după arestare ? A murit asa cum pretind sovieticii la 3 martie 1945, a doua zi după arestare, în urma unui bormbardament german? În acest caz sovieticii ar fi dat chiar in 3 martie un comunicat prin care să anunțe moartea generalului. Tăcerea a lor a durat pina in 1963. Totuși,ce s-a întimplat? A fost generalul judecat ? Cind, cum, de ce tribunal ? A fost dus in spatele frontului ? A stat inchis la Lubianka, temuta închisoare KGB din Moscova ?…Numai deschiderea arhivelor sovietice va face lumina in acest caz.


* Avem totuși un alt final. Trupul generalului a fost adus în țară, din cimitirul budapestan unde odihnea. A fost primit cu onoruri militare si îngropat la Cluj, la 23 octombrie 2000, în Cimitirul Militar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu