$$$

 PUȘKIN LA CHIȘINĂU

Curând se împlinesc 221 de ani de la nașterea poetului rus care și-a pus o amprentă decisivă asupra Chișinăului. Acum 200 de ani Pușkin a văzut un altfel de Chișinău, străin acelui oraș pe care îl vedem astăzi.

Pușkin s-a duelat aici de șase ori; a întâlnit și s-a împrietenit cu boieri, s-a îndrăgostit, a stat „la răcoare”, a învățat româna și se zvonește că a și scris un dicționar rus-român, care însă n-a ajuns până în zilele noastre. 

I. Basarabia în concepția lui A.S. Pușkin

Cu publicarea poeziei sale «Volnost» Pușchin și-a atras urgia atotputernicului țar Nicolae I, care l-a pedepsit cu deportarea în Basarabia; pedeapsă egală cu exilul în Siberia însă, cu mult mai ușoară, fiindcă Basarabia nu-i nicidecum Siberia urâtă și rece.

Partea cea mai drăgălașă smulsă din trupul Moldovii, n’a făcut de râs vestita ospitalitate a moldovenilor; pe pământul ospitalier al Basarabiei, A.S. Pușchin n’a simțit decât dragoste și căldură. S’a întâmplat cântărețul libertății, să fie față la prima fază de robie a unui popor subjugat de «Marea Rusie»din care făcea parte și A.S. Pușchin și pe care o iubea, ca fiu al ei, dar a cărei așezăminte și rânduieli le ura din tot sufletul. O parte din viață poetului și – putem spune – cea mai încercată, care a prins rădăcini adânci în sufletul lui, fiind strâns legată de opera lui, este vremea petrecută de A.S. Pușchin în Basarabia. Mulți din istoricii literari Ruși spun, că viața lui A.S. Pușchin în Basarabia se poate socoti ca timp pierdut, căci Pușchin n’a făcut altceva decât să-și «dea frâu poftelor sale demonice». Nu-i chiar așa; «demoniacul» A.S. Pușchin a folosit, a câștigat mult – putem spune – foarte mult, din scurtul timp petrecut în Basarabia (1) unde s’a simțit ca oaspete și nu ca «deportat».

Aici în calitate de oaspete, A.S. Puschin a muncit și a produs atât cât se cuvine unui geniu. Dacă aruncăm o privire asupra operelor scrise ori concepute în Basarabia, vom vedea că Basarabia a fost prielnică talentului său genial, deaceea A.S. Pușchin a iubit-o. Unii istorici literari Ruși, întrezarind întrucâtva această dragoste, au căutat s-o explice în chipul cel mai comic, cum că A.S. Pușchin în virtutea originei sale, având o fire demonică și romantică, îl atrăgea sălbăticia țarinei basarabene și mai ales «viața semisălbatică a țiganilor». Alții, care din întâmplare cunoșteau Basarabia, sau chiar erau basarabeni, nici nu s’au ocupat de ce pe A.S. Puschin l’a atras Basarabia, de ce a iubit-o și ce l-a împiedicat să-și exprime această dragoste mai fățiș în opera sa. Miezul adevărat al dragostei lui pentru Basarabia, istoricii literari Ruși nu l’au înțeles – nu l’au înțeles tocmai prin faptul că nimeni din ei nu cunoștea glia basarabeană și nici măcar nu și-a bătut capul s’o cunoască. De aici și mari greșeli în scrierile lor despre vremea lui Pușchin și opera lui scrisă și concepută în Basarabia. Pe A.S. Pușchin l-a atras și a iubit Basarabia, care i-a îndulcit viață lui de pribeag, prin băștinașii Moldoveni cu calitățile nobile și proprii firei lor, prin graiul lor și mai ales prin dorul lor de libertate, pe care nu puteau să și-l exprime – fiind subjugați. Această prima faza, de restrângere de încătușare a voinței și libertățîi moldovenești, îl atrăgea pe A.S. Pușchin, îl interesa căci iubea pe cei obidiți, era o compensare la suferința lui de izgonit, dar mai ales era acest interes pentru cei obidiți și cerințele epocii de pe vremea sa. N’a spus pe față în operile sale acest lucru, prin însuși starea de fapt și urmările ce le-ar fi întâmpinat în urma omeneștei și nobilii îndrăzneli. Din cele mai sus putem deduce, că în concepția lui A.S. Pușchin erau două Basarabii: una rusească – stăpână pe situație, iar alta, moldovenească – subjugată și obedită – cu locuitorii ei blânzi prin naturalețe, păstrători de graiu, datini și obiceiuri și iubitori de neam și libertate. Această Basarabie, pitorească și plină de taine pentru noii cuceritori, aceasta i-a răpit inima poetului și l-a făcut s-o iubească cu toată puterea vârstei sale și a marelui sau talent genial. Vom caută mai departe să expunem motivele ce vor confirma – măcar cât de puțin și pe cât ne permit mijloacele – cele ce-am afirmat mai sus.

II. A.S. Puschin și limba moldovenească

A.S. Pușchin ajuns în Chișînău, a trebuit să învețe limba moldovenească, căci după cum spune slavistul Jacimirsky la 1908, «limba moldovenească este o limbă de care nu te poți dispensa nici acum, cu toate măsurile de rusificare luate de guvern în acest sens». Într’adevăr, chiar după un secol de limba rusă – prin excelență una din cele mai viguroase limbi slave – a rămas în Basarabia ca limbă oficială (adică, limba rusă – n.n.) în instituțîi și mai târziu limba claselor boerești din Basarabia (subl.n.), pe când poporul – a continuat să-și păstreze graiul. Unul din învățătorii lui A.S. Pușchin pentru limba moldovenească a fost «badea» Toader, intendentul lui Inzov (2) guvernatorul Basarabiei. A.S. Pușchin vorbea cu acest învățător original și învăță de la el moldovenește, încemnandu-și tot soiul de expresii și cuvinte mai obișnuite în uzul zilnic, iar pe cele mai grele le însemna pe pereții camerei sale «pentru o mai ușoară memorare». În contact mai des cu limba moldovenească era Pușchin, atunci când vizită casele boerilor Moldoveni. Casele boerilor Moldoveni, sau – dacă le putem spune – saloanele acestora de pe vremea șederii lui Pușchin la Chișînău, păstrau specificul orientalism: pe jos erau așternute covoare de topcean, de jur împrejurul pereților să aflau divanuri, laiți joase acoperite cu lăicere bogate. Pe aceste divanuri, ședeau boerii Moldoveni, îmbrăcăți ca niște figuri din povești, în haine pestrițe, caiule cu țugui, papuci și ciorapi colorați. În mână aveau nelipsitele ciubuce mai lungi chiar decât venerabila lor barbă, pe care aveau dreptul să o poarte numai boerii mai de viță. În casele acestor boeri era A.S. Pușchin oaspete bine primit – cum se obișnuiește și astăzi pe la noi – cu gustări de dulcețuri, șerbeturi, cafea turcească cu caimac, plăcinte calde moldovenești. Boierilor ca boierilor – însă, cuconițelor moldovence – A.S. Pușchin le venia pe plac și inima. Se mândreau care mai de care de curtenia «cuconașului Pușcă» cel din «vița guvernatorului». Negreșit, că A.S. Pușchin în asemenea împrejurări știa să-și dovedească cavalerismul sau, reușind să câștige o deosebită reputație și să se bucure de bună dispoziție a cuconițelor moldovence care îl pofteau cât mai des la plăcinte calde. (3) Aceste ospățuri din casele boeresti, se încheiau cu muzică de casă, fie că un membru de familie era invitat să-și arate talentul muzical, ori că se chemau lăutarii țigani cu tot taraful și atunci se începeau și dansuri. A.S. Puschin și aici își arată iscusința, dansând cu dibăcie «jocul» (hora basarabeană), «mititica» și «sarbeasca». Lui A.S. Puschin îi plăceau mult jocurile moldovenești. Se întâmplă că el să se încingă în jocul flăcăilor moldoveni, în aceste cazuri boerii îl dojeneau să nu se amestece în lucruri necuviincioase (subl.n.). După părerea lor – a juca cu țăranii era ceva jignitor pentru față și barbă lor venerabila. Lucru firesc deci, că Puschin în casele boereilor a venit în contact cu viață de toate zilele a moldovenilor, aici el a putut află și despre istoria moldovenilor și despre producțiile noastre populare executate în cor și de tarafurile lăutarilor, tot în casele boerilor Moldoveni a cunoscut și s’a împrietenit cu Const. Negruzzi despre care vom spune mai jos câteva vorbe. Că A.S. Puschin a iubit limba moldovenească și s’a ocupat serios de ea, putem înțelege și din faptul că a compus un dicționar ruso-român, care însă, din nefericire, n’a ajuns până la noi. Dintre familiile molodvene întâlnite în însemnările lui A.S. Puschin aflăm: Petrache Mavrogheni, Toader Bartolomei, Toderică Bals (4), Gheorghe Sturza, cel mai bătrân boer de pe vremea aceea, fiica lui căsătorită cu Petrache Mavrogheni, C.A. Catacazzi , însurat cu fiica Domnului Moldovei, Ipsilanti, prințul Mihai Șuțu cu neamurile, prințul Caragea, fiul Domnului Munteniei, Gheorghe Roznovan și mulți alți boeri pribegiti în Basarabia din cauza mișcării de la 1821 (subl.n.). Cât privește cuconițele moldovence dintre care cu unele a făcut și dragoste, sunt cu mult mai numeroase și anume: A.S. Puschin a cunoscut pe Pulherita Bartolomei și fiica ei Undina (Adelina), Mărioara Bals și fiica ei, Mărioara Ralii sau Zamfirache, Anica Sandulache, Calipso Polihroni, Anica Rosseti, Sevastita Schina, postelniceata Plaghinu (o femee drăguță și curtată de mulți despre care Puschin spunea că seamănă cu «rublele» din timpul Elizabetei Petrovne) și încă multe altele. Epitetul de evreică, din poeziile lui Puschin este atribuit pentru Mărioara Millo, care era măritată cu inginerul Eihfelde, un om serios și totdeauna preocupat de tot soiul de statistici topografice. Că neamț îi plăcea singurătatea, în chipul acesta neglija soția, care se prezența în societate singură, astfel putându-se și ea preocupă în tihna de A.S. Puschin. Pe unele din muzele de mai sus, Puschin le-a caracterizat în poezia să «Damele Chișînăului» unde spunea relativ la soția lui Eihfeld: Amor zeul, te-a străpuns și pe ține O Frumusețe a Moldovencelor nebune. Într’adevăr, purtarea cuconitelor moldovence, care se gândeau numai la dragoste a pus pe gânduri și pe sărmanul poet, nu numai pe soțîi respectivi. (…) (1) A.S. Puschin a ajuns la Chișînău pela 21 Septembrie 1820 și a trăit cu mici întreruperi până la începutul lui Iulie 1823. Excluzând timpul petrecut în călătorii și anume: la Crimeea și Kiev dela 20 Noembrie 1820 până la începutul lui Martie 1821 la Odessa, dela sfârșitul lui Aprilie până la finele lui Mai 1821 – reese că A.S. Puschin a stat efectiv în Chișînău doi ani și patru luni, socotind aici și timpul petrecut în călătorii prin Basarabia cu prietenul sau Liprandi, când a vizitat Tighina, Causeni, Palanca, Cetatea Albă, Sabo, Bolgrad (?), Tătar-Bunar și Ismail până la malurile Marii Negre. (2) Generalul Ivan N. Inzov, guvernatorul Basarabiei, în locuința căruia A. Puschin a trăit multă vreme: generalul avea față de Puschin o purtare părintească și îngăduitoare. (3) Artă culinară care – din nefericire – tinde să dispară la moldovencele cuconite din tânăra generație, care preferă alte ocupațîi decât artă culinară. (4) Cu Toderică Bals – boer venerabil care făcea parte din «Consiliul suprem moldovenesc», deci purta și barbă lungă că fiind boer de soiu – cu acesta A.S. Puschin a ajuns în conflict din pricina cuconiței Mărioara – soția lui Bals. Acest conflict ar fi avut consecințe tragice dacă nu s’ar fi aplanat la timp de către generalul Inzov. Și iaca despre ce-i vorba: Mărioara avea o fiica destul de tânăra, cu mult mai frumoasă decât ea. Puschin acordă desigur cuvenită atenție fiicei și nu mamei. Acest fapt fu deajuns pentru că Mărioara din gelozie să dea loc intrigilor familiare, totodată plângându-se soțului sau că Puschin ar fi jignit-o. T. Bals a venit să ceară explicațîi, în locul acestora inimosul Puschin îi trage două palme. Deaici scandal mare, vorbe multe și duel, care însă, a fost împiedicat de guvernator. Că urmare a acestora, duelgiul Puschin e băgat «părintește»la răcoare, luîndu-i-se cizmele că să nu poată eși din celulă să; cu această ocazie A.S. puschin scrie poezia «Moj drug uze tri dni jâ, poezia în care el cam rade de venerabilul boer Toderică Bals. De notat faptul, că dintre cele șase dueluri pe care le-a avut A.S. Puschin în Chișînău, al patrulea la rând, este duelul – împiedicat însă – cu Toderică Bals.»

Sursa: Revista «Viata Basarabiei», Iunie 1933, Anul II, No. 6.

Amintiri despre A. Pușchin

Credincioşii programului nostru de a înregistra tot ce găsim întâmplător despre trecutul Basarabiei, socotim util să pomenim despre câteva pagini scrise de bătrânul român basarabean Zamfir C. Arbore, în revista rusească «Минувшіс годы» – Anii trecutului – Iulie 1908, Petersburg, despre unele amintiri în familia sa asupra marelui poet rus Alexandru S. Puşchin din anii exilului la Chişinău; 1820-1823. Aceste amintiri i-au fost povestite d-lui Z. Arbore de răposata sa mătuşă Ecaterina Z. Starno, soră cu răposatul său părinte – Constantin Zaharie Rally.

Trăsăturile caracteristice ale lui A. Puşchin, în baza acestor amintiri, sânt aceleaşi pe care le cunoaştem şi de aiurea: uşurateca lui înflă cărare faţă de femei şi liberalizmul revoluţionar în discuţiile politice. În consecinţă, A. Puşchin a făcut declaraţii de dragoste şi Ecaterinei Z. Starno – femeie mărunţică, dar cu trăsăturile feţii foarte expresive, smadă, cu ochi mari frumoşi, foarte inteligentă şi cetită, dar care, având o cu totul altă concepţie asuprapuskin raporturilor între bărbat şi femeie, a ştiut să-i reziste lui Puşchin şi să-l facă să-i rămâie prieten şi devotat şi după plecarea sa din Chişinău la Odesa. O aventură mai puternică şi cu rezultate fericite pentru literatură avu A. Puşchin în tabăra de ţigani de pe moşia Iurceni ce aparţinea lui Constantin Z. Rally.

În această tabără poetul s-a amorezat de frumoasa ţigancă, pe care a descris-o apoi în poema Zamfira. Escapada aceasta a lui Puşchin este povestită cu destule amănunte de informatoarea d-lui Zamfir Rally-Arbore. Ceva mai puţin ni se povesteşte despre liberalizmul, revoluţionar ai marelui poet. „Oh, il était tout-a-fait rouge! » – iată fraza ce o spunea Ecaterina Starno despre Puşchin şi mai adăogea că în casa soţului ei – consilierul de colegiu Apostol C. Starno, când se discuta în prezenţa lui Puşchin chestiuni politice, acesta era totdeauna rugat să vorbească franţuzeşte, „pour que les domestiques ne comprennent pas”, pe când în absenţa lui Puşchin, temele politice erau discutate în limba grecească.

Informaţiunіle, pe care le căpătăm din amintirile de familie ale d-lui Zamfir С. Arbore despre A.S. Puşchin din perioada vieţii acestuia la Chişinău, în anii 1820-1823, sânt importante pentru noi şi pentru faptul că aflăm ceva şi despre o oarecare influenţă de concepţie politică a lui Puşchin asupra celor cu care venea în contact poetul. Astfel părintele d-lui Zamfir Rally Arbore — Constantin Zaharie Rally, pe lângă că era un admirator al lui Voltaire, Jean Jacques Rousseau, Condillac şi Byron, în urma prieteniei cu Puşchin şi-a căpătat o reputaţie destul de rea în ocnii administraţiei ruseşti, ceia ce l-а stânjenit mult în carieră, din care cauză a şi părăsit-o, plecând în streinătate unde a trăit muiţi ani.

P. H.

Sursa: [Halippa, Pan]. Amintiri despre A. Puşchin