***

 Iată peste ce text am dat în ”PRINCIPELE” lui EUGEN BARBU, referitor la mecanismul de a stăpâni țara în epoca fanariotă. 

Adrian NICOLA

”Sunt obosit, puterea de care tot îmi trăncăni m-a obosit. Ce să fac cu ea? Poate nu știi că am dezrădăcinat în țara asta tot ce semăna cu dragostea față de pământul ei. Nenorociții ăștia nu mai știu ce sunt aceia strămoși, i-am corupt, i-am învățat să fure, nu au o armată a lor. Am tocmit mercenari ca să-mi știe de frică. Ce vrei să mai fac decât ticăloșia asta de a-i face să-și uite limba? Din șapte cuvinte trei sunt turcești și două grecești, ce mai rămâne? I-am lipsit de simțul militar ca să pot să-i stăpânesc. Ei mai bine beau decât să se bată și i-am învățat că asta este o virtute. A contempla, nu a face! Cunoști un pact mai frumos cu diavolul decât acesta? Acest neam l-am visat prăbușit în beții și în neputință și-l voi avea. ... Țara, sau ce numim noi țară, este coruptă până în măduva oaselor. Nu se dobândește nici bună ziua fără un bacșiș. Știi ce-i acela bacșiș? Nice cu tunurile, nice cu puscile nu poți face mai mult rău. Atunci când un neam ajunge să creadă că nu se mai poate face nimic cu el este pierdut. Tot ce a fost cinstit în țara asta zace în beciuri, putrezește sau a murit demult. ... Uite, țin între degete un șirag de mătănii, popii au asurzit cu rugăciunile lor poporul care crede că jaful ce-l fac e urgia venită de la Dumnezeu pentru că aici, pe pământ, trebuie ispășit, nu în altă parte. Gura mea fată minciuni fără sfială, cu o mână mângâi și cu alta retez capete. Ai să pricepi ce mare lucru am făcut. Mi-am adus toate neamurile din fanar și le-am zis consilieri. Ei au învățat pe cârcotașii ăștia mici de aici ce-i acela un cârcotaș mai mare. Îi fur și-i pun să-mi ureze de sănătate. ... Le-am tăiat pădurile, le-am gonit minele de sare, de aur și de tot ce are mai bun pământul acesta. Am încurajat mita, am prefăcut vinul, doresc să-i tâmpesc, am vraci ai pivnițelor care amestecă dresurile cu apă și zic că au cules toate viile. Dar vinul merge în altă parte și îmi aduce mie aur și bogăție. Vrei să ridic biserici de marmură aici unde nu ține nimic? E bun și lemnul, că arde repede. ... Văzând norodul ce corupt este clerul său nu mai crede în nimic și eu de asta am nevoie. Vreau să-l dezarmez și l-am dezarmat. Sfinții, chiar dacă ar mai învia pe acest pământ, ar fi uciși cu pietre. ... Orice tiranie se sprijină pe o aristocrație și eu mi-am făcut-o. N-o vezi în jur? Au calești de Viana, au cai, au moșii, au de toate. ... Frica le este nevastă de fiecare noapte. Când se scoală dimineața se miră că nu i-am târât pe cine știe unde. Pe care nu am putut să-l cumpăr, l-am dat morții. Am grijă să trimit prin oamenii mei zvonuri, îi tulbur, îi înfricoșez, îi știu, le cunosc toate faptele, toți frații, ibovnicele și mamele. În timp ce par cu frica lui Dumnezeu, îi defăimez, le trimit ibovnici nevestelor ca să-i am la mână, le cer când nici nu se așteaptă și dacă mârâie le înfățișez teribilele lor fapte de care, de cele mai multe ori, nici nu sunt vinovați. ”