5 curiozități despre cazuar, cea mai periculoasă pasăre din lume
Cazuarul poate fi considerat un dinozaur viu, cu gheare ca pumnalele și cu un corp asemănător cu al struțului.
Pentru că este atât de corpolent și are mijloacele necesare, un cazuar poate ucide un om dacă se simte amenințat. Totuși, aceste păsări magnifice nu au de-a face doar cu teroarea și frica. Pentru a-ți satisface curiozitatea, am adunat laolaltă cinci curiozități despre cazuar.
1. Mame dezinteresate, tați devotați
În sălbăticie, este obișnuit ca femelele cazuar să se împerecheze cu mai mulți parteneri în aceeași perioadă. După ce depun ouăle, păsăresc cuibul definitiv, iar masculii devin responsabili de incubare, timp de cel puțin 50 de zile.
În scurtă vreme, tații nu mai părăsesc cuibul deloc, nici măcar ca să mănânce sau să bea apă.
După ce puii eclozează, masculii mai petrec cu ei nouă luni, timp în care îi cresc și îi apără. Tot tații sunt cei care își învață puii să caute hrană pentru a se descurca singuri.
2. Cazuarii sunt săritori de elită
De parcă nu era de ajuns că are 45 de kilograme și gheare ucigașe, cazuarul atrage atenția și pentru că este un săritor de excepție: un individ din această specie poate sări până la 2 metri de la sol. Aceasta este o tehnică foarte comună atunci când se află în ofensivă.
Când vrea să atace, cazuarul sare în sus și coboară spre țintă cu ghearele înainte. În plus, aceste păsări pot înota foarte bine și pot atinge o viteză maximă de 49 de kilometri pe oră la sol.
3. Cea mai periculoasă pasăre din lume este frugivoră
În ciuda formidabilului arsenal de atac, cazuarul se hrănește în principal cu fructe care cad la pământ. Un cazuar adult, de exemplu, poate mânca până la 5 kilograme de fructe pe zi, completate cu ciuperci și animale mici, pentru un plus de proteine.
Se știe că vânează rozătoare, melci și șopârle. Deoarece excrementele unui cazuar conțin de obicei fructe semidigerate, nu este deloc atipic să vezi o astfel de pasăre hrănindu-se cu propriile dejecții sau cu cele ale „colegilor” săi.
4. Cât trăiește cazuarul?
Încă nu există studii precise care să vorbească despre cât de mult trăiește un cazuar în sălbăticie. Cu toate acestea, cercetătorii cred că acest animal este destul de longeviv.
Unii cazuari au trăit chiar și 40 de ani în captivitate.
5. Oameni omorâți de cea mai periculoasă pasăre din lume
Se cunosc doar două cazuri confirmate de oameni uciși de cazuari. Primul a avut loc în aprilie 1926, când un cazuar a atacat un băiat de 16 ani din nordul Queensland, Australia.
Mai recent, un bărbat în vârstă de 75 de ani din Florida, în Statele Unite, a fost ucis de un cazuar pe care îl ținea ca animal de companie în ferma sa de păsări exotice.
Potrivit cercetătorilor, cea mai periculoasă pasăre din lume atacă în principal din motive de apărare a ouălor sau a puilor, pentru că cineva se apropie prea mult de mâncarea ei sau pur și simplu deoarece crede că are de-a face cu o pradă ușoară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu