marți, 22 octombrie 2024

***

 E luni,

mare lucru nu s-a întâmplat între timp,

secolul îşi vede nestingherit de mers,

iar noi, prizonieri ai vremurilor,

încercăm să-i facem faţă,

de provocarea asta nici măcar nu ştim,


plouă,

culorile toamnei

nu ne spun aproape nimic

atâta timp cât nu le vedem,

culorile ei sunt imprimate pe iphone,

iubim acolo pătimaş,

pe ascuns,


secolul nu se grăbeşte prea tare să ne certe,

mai devenim conştienţi peste weekend,

dacă nu ne e prea teamă să ne uităm în noi,

ne sperie adâncurile,

ne sperie prăpastia,


suntem prinşi la mijloc,

între vârste, între generaţii,

între noi şi ei,

între globalizare şi alienare,

între ceea ce am vrut să fim

şi ce am ajuns,

între lume şi sufletele noastre ascunse

de teamă să n-o înţelegem,


e luni,

putem să ne luăm sânge,

să citim ziarul,

să bem o cafea,

să arătăm că suntem vii,

că n-avem nevoie de transplant de viaţă,

că mâine o să fugim înapoi, în noi,


de la un semafor la altul,

de la un stop la altul,

înconjurul oraşului,

înconjurul nostru,

n-avem puncte cardinale,

ne închinăm la cruci,

suntem complet descoperiţi,

suntem cuci,


e luni

şi ne luăm pulsul,

bate şi e cald,

simţim fragilitatea lumii,

punem urechea s-o ascultăm,

să auzim ce ne spune,

încotro s-o luăm,

care este trend-ul,

ce mai e la modă,

ce e demodat,

noi cărui profil îi corespundem,


secolul nu pare prea atent

la crizele lui financiare,

la crizele noastre existenţiale,

şi dintr-o dată îţi dai seama

că lumea nu e condusă de nimeni,

am putea spune că e pe mâini bune,

e pe mâinile nimănui,


e luni

şi aşteptăm ca ziarul să ne spună

toate adevărurile pe care noi

n-avem curaj să ni le spunem,

aşteptăm să ne citim viaţa la mica publicitate

ca şi când ar fi a unui străin,


aşteptăm ca într-un horoscop

să ne vedem descifrat destinul,

să dăm un anunţ mic,

pierdut într-o pagină oarecare

pe care să nu-l citească nimeni,

în care să spunem ce n-am putut spune

cu secolul de faţă, cu secolul ăsta

prea insistent,

prea i matur şi într-un fel

prea străin pentru gusturile noastre,


e luni...


Marius Tuca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu