***

 Excentrica Elisabeta de Meuron, doamna din Berna îmbrăcată în negru care se plimba însoțită de ogarii ei barzoi

Louise Elisabeth de Meuron-Tscharner, cunoscută ca Madame de Meuron s-a născut pe 22 august 1882 la Berna, în Elveția, fiind fiica Annei von Wattenwyl și a lui Ludwig von Tscharner, doctor în drept și inginer militar. Fetița și-a petrecut copilăria doar între zidurile casei, stând deseori la fereastra de la etajul trei, pentru că nu avea voie să se joace cu copiii în stradă.

Tatăl său, își petrecea serile citindu-le cu voce tare celor doi copii, Louise Elisabeta și Ludwig Samuel, din poveștile biblice sau legendele și miturile grecești, în limba germană, iar aceste istorii i-au marcat copilăria și adolescența. Fetița vorbea excelent limba franceză, era foarte activă, permanent în căutarea unei noi activități și avea încă de la câțiva anișori episoade de furie care îi îngrozeau pe părinți. Pentru că i s-a interzis să meargă la facultate și i s-a pus un tutore acasă, ea a devenit din ce în ce mai rebelă. Trăind într-un mediu strict și autoritar, Elisabeta și-a orientat afecțiunea asupra animalelor din jurul ei: câini, porumbei și iepuri, mai ales în vizitele la castelul Rümligen unde mergea frecvent cu părinții ei.

Tatăl ei i-a interzis să se căsătorească cu bărbatul pe care îl iubea, pentru că acesta era din Zürich și considera că "nicio proprietate din Berna nu poate trece într-o familie din Zurich". Ea s-a resemnat și s-a supus dorinței tatălui ei, căsătorindu-se în 1905 cu un verișor îndepărtat, Frédéric-Alphonse de Meuron de Neuchâtel.

În fotografia de la nunta lor se poate observa că cei doi soți se află parcă din întâmplare unul lângă celălalt, ea se uită în pământ și el în cu totul altă parte decât la mireasă. Frédéric-Alphonse, de teama bolilor ereditare din cauza consangvinității, a vrut să aibă un singur copil, dar Elisabeta i-a dăruit o fiică în 1907, pe Louise, și un fiu în 1909, pe Roger.

În 1917, fratele tinerei, care era cu trei ani mai mare, a murit la vârsta de 37 de ani din cauza unui traumatism cranian, după ce căzuse accidental în grădină Anna von Wattenwyl-von Tscharner, mama ei, care era bolnavă de mult timp, nu a supraviețuit durerii provocate de veste și a murit câteva zile mai târziu, pe 14 mai, la vârsta de 57 de ani.

În 1923, căsătoria dintre Elisabeta și vărul ei, Fritz, s-a încheiat cu un divorț, dar cei doi au rămas îm relații foarte bune. Tatăl ei a murit în 1927, iar Elisabeta de Meuron a devenit moștenitoarea tuturor proprietăților imobiliare ale familiei din orașul vechi Berna, care erau compuse din mai multe castele și moșii.

Printre ele se aflau și castelul Amsoldingen, castelul Rümligen, cinci case pe Munstergasse, altele pe Spitalgasse și una în Vertmont, în partea de est a Bernei, precum și pășunea alpină a orașului Eggiwil situată în Emmental. Elisabeth de Meuron se va muta la Rümlige, care va deveni reședința sa principală pentru mulți ani.

O consecință a divorțului de Fritz pe care Elisabeta nu a avut-o în vedere a fost plasarea fiului lor, Roger, într-un internat din Zuoz, în cantonul Grisons. Copilul a fugit, dar poliția a venit la poarta castelului să-l ia și să-l ducă înapoi la internat. Ulterior, lui Roger i s-a permis să-și petreacă vacanța la proprietatea mamei, iar după terminarea școlii, s-a mutat la castel și a devenit atât de pasionat de viața pe moșie încât a vrut să devină agronom.

Treptat relația dintre Elisabeta și copiii ei, Louise și Roger, s-a deteriorat și a devenit tensionată. Se spune că ea arată mai multă afecțiune ogarilot ei barzoi decât celor doi copii. La fel cum a făcut și tatăl ei cu ea, Elisabeta a refuzat să-i permită lui Roger să căsătorească cu tânăra pe care acesta o iubea. Louise nu a mai putut suporta certurile cu mama ei, a intrat într-o depresie și s-a mută la Tanger pentru a-și reveni.

Roger voia să se întoarcă la internat în Zuoz și a decis să plece pe jos spre cantonul Grisons. S-a mutat separat o vreme, dar tânărul avea să se sinucidă în 1939 împușcându-se cu un pistol în pivnița castelului Rümligen. Din acel moment, Elisabeta a fost văzută îmbrăcată doar în negru, întotdeauna sprijinindu-se într-un baston, purtând o pălărie cu boruri largi și având în mână conul ei acustic. Oriunde mergea era însoțită de câinii ei.

La sfârșitul Primului Război Mondial ea a fost una dintre primele femei din Berna care și-a permis să-și cumpere propria mașină, o Lancia de culoare crem. A fost o femeie puternică și autoritară, cu o personalitate plină de contradicții, excentrică, arogantă, zgârcită și generoasă în același timp, irascibilă și mereu pusă pe ceartă. Îi hărțuia pe studenții care îi erau chiriași în Berna pentru că aceștia nu-și plăteau la timp chiria, dar în același timp îi invita la castelul ei din Rümligen, unde organiza concursuri hipice.

Modul de viață al Elizabetei de Meuron a dat naștere la nenumărate glume, mai ales despre conul ei acustic, accesoriu despre care ea spunea că o ajută să audă doar ceea ce vrea. Era văzută frecvent la plimbare cu ogarii ei barzoi în centrul vechi din Berna și se spunea că le-a impus șoferilor ei să parcheze mașinile oriunde doreau și, în cazul în care poliția venea să ceară mutarea lor, ea răspundea categoric: Acest lucru rămâne aici!

Dacă lua tramvaiul, venerabila doamnă nu-și cumpăra niciodată bilet, explicând: "Eu am fost aici înainte de apariția tramvaiului!" Adresându-se unor străini i-a întrebat: "Sunteți cineva sau câștigați un salariu?", iar când un fermier a vrut să se așeze în biserică pe bancheta  rezervată familiei sale, ea l-a pus să se ridice și i-a spus: "În cer, vom fi cu toții egali, dar între timp aici, pe pământ, trebuie să avem puțină disciplină".

Într-o zi a descoperit un adolescent care fura fructe din copacii din parcul castelului ei și l-a sechestrat într-o magazie timp de două zile. Acuzată de reținere ilegală de persoane, ea a mers la proces și a susținut că a acționat în baza dreptului ei, aducând ca argument un document din Evul Mediu care autoriza proprietarii Castelului Rümligen să decidă cum își fac dreptate. Femeia a fost condamnată să plătească o mică amendă și a fost obligată să urmeze un curs de drept modern.

Elisabeth de Meuron a murit pe 22 mai 1980 la vârsta de 97 de an i la Riggisberg.